România taie peste 28 de miliarde de lei din deficit. Dobânzile au trecut deja însă de 40 de miliarde

Asta este una dintre contradicțiile ajustării fiscale. Pe de o parte, guvernul taie cheltuieli, crește venituri și încearcă să reducă necesarul de finanțare. Dar datoria făcută în anii anteriori continuă să producă o factură care crește singură. În primele șapte luni, dobânzile au fost cu 8,41 miliarde lei mai mari decât anul trecut.

Deficitul scade cu 37%, dar factura trecutului urcă

Execuția bugetară arată, la prima vedere, mult mai bine decât în 2025. Deficitul a coborât de la 76,44 miliarde lei la 48,08 miliarde. Ca pondere în PIB, scăderea este de la 3,99% la 2,34%. Diferența de 1,65 puncte procentuale este una dintre cele mai puternice ajustări din ultimii ani.

Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au avansat cu numai 2,9%. Statul a încasat mai mult și a frânat o parte dintre cheltuielile rigide. Factura cu personalul, de exemplu, a coborât cu 4,06 miliarde lei, la 95,67 miliarde.

În același timp, cheltuielile cu dobânzile au mers exact în direcția opusă. Au crescut cu 26,5%, de la aproximativ 31,7 miliarde lei la 40,12 miliarde. Au ajuns deja la echivalentul a 2% din PIB după numai șapte luni.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, avertizează că cifra bună a deficitului nu închide problema. „Problema deficitului nu este rezolvată. Dobânzile au depășit deja 40 de miliarde de lei în șapte luni”, spune el.

83% din deficitul actual înseamnă numai dobânzi

Comparația pune dimensiunea problemei într-o altă lumină. Deficitul acumulat în primele șapte luni este de 48,08 miliarde lei. Cheltuielile cu dobânzile sunt de 40,12 miliarde. Asta înseamnă aproximativ 83% din gaura bugetară actuală.

Dar asta nu înseamnă că România ar avea automat un buget aproape echilibrat dacă nu ar exista dobânzile. Pentru că, întotdeauna, bugetul trebuie citit mai nuanțat. Există venituri și cheltuieli cu calendare diferite, investiții și fluxuri europene care modifică execuția lunară. Dar comparația arată cât de grea a devenit moștenirea datoriei.

Mai pe românește: statul face acum economie pentru a plăti, în bună măsură, costul împrumuturilor vechi. Cheltuielile de personal au fost reduse cu puțin peste 4 miliarde lei. Numai creșterea facturii dobânzilor față de anul trecut a fost de peste două ori mai mare.

Alexandru Nazare numește aceste dobânzi una dintre facturile dezechilibrelor acumulate în ultimii ani. Logica este directă: cu cât deficitul și necesarul de finanțare scad, cu atât presiunea asupra costului finanțării poate începe să se reducă.

Datoria nu se stabilizează doar dacă deficitul scade

Reducerea de la 3,99% la 2,34% din PIB este importantă, dar reprezintă numai fotografia primelor șapte luni. România trebuie să continue corecția și după 2026. Un deficit anual de circa 6% din PIB este încă prea mare pentru o țară care și-a împins datoria publică peste pragul de 60% din PIB.

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, spune că ținta reală trebuie să fie mult mai ambițioasă. „Nu putem rămâne cu deficitul bugetar la circa 6% din PIB. Trebuie să ne ducem către 3%, să realizăm surplus primar”, spune el.

Surplusul primar este punctul critic. Un termen rar, dar el apare atunci când veniturile statului depășesc cheltuielile înainte de plata dobânzilor. Fără acest surplus, datoria poate continua să crească chiar dacă deficitul nominal arată mai bine decât în anii anteriori.

Daniel Dăianu estimează că serviciul datoriei se îndreaptă către 3% din PIB. Asta înseamnă o bucată din ce în ce mai mare din resursele statului alocată trecutului, nu investițiilor de azi. Fiecare leu plătit creditorilor nu mai poate merge către școli, spitale, infrastructură sau reducerea taxelor.

Statul are și o problemă de preț, nu doar de cantitate

România nu trebuie doar să se împrumute mai puțin. Trebuie să se împrumute și mai ieftin. Cele două lucruri sunt legate. Investitorii cer dobânzi mai mari atunci când percep un risc fiscal ridicat, iar un deficit mare obligă statul să vină frecvent în piață după bani.

Uite așa apare un cerc vicios. Deficitul mare produce datorie nouă. Datoria produce dobânzi. Dobânzile măresc cheltuielile bugetare. Iar cheltuielile mai mari fac deficitul mai dificil de redus.

Ratingul suveran devine esențial în această ecuație. România se află încă în categoria recomandată investițiilor, dar lipită de limita care o separă de „junk”. O retrogradare ar putea ridica suplimentar dobânzile cerute de investitori.

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, spune că spațiul de eroare s-a terminat. „Nu mai avem niciun spațiu de manevră pentru creșterea deficitului bugetar. Orice abatere de la acest parcurs înseamnă downgrade”, spune el.

Ajustarea are și propriul cost economic

Există însă o problemă și în cealaltă direcție. Deficitul trebuie redus, dar o ajustare prea agresivă poate lovi economia din care statul trebuie să colecteze taxe. Majorările fiscale reduc venitul disponibil, consumul slăbește, iar companiile pot încetini investițiile.

Adrian Codîrlașu avertizează deja că o corecție făcută predominant prin taxe intră în prețuri și lovește consumul. În opinia sa, reducerea cheltuielilor ar trebui să aibă un rol mai mare. Fondurile europene trebuie, în schimb, folosite pentru investițiile care pot fi finanțate din această sursă.

Economia a scăzut cu 0,8% în primul semestru din 2026. Asta complică misiunea Guvernului. Consolidarea fiscală trebuie continuată într-o economie care nu mai generează automat venituri bugetare suplimentare prin creștere rapidă.

Daniel Dăianu vede fondurile europene drept amortizorul acestei corecții. Investițiile finanțate din PNRR, fonduri structurale și alte programe pot susține activitatea economică fără să pună aceeași presiune pe deficit. Cu cât mai multă investiție este mutată pe bani europeni, cu atât bugetul național respiră mai ușor.

Reducerea deficitului abia începe să plătească nota

Execuția la șapte luni este una dintre puținele vești fiscale bune ale ultimilor ani. Deficitul este cu 28,36 miliarde lei mai mic. Cheltuielile de personal scad, investițiile au ajuns la 76,51 miliarde lei, iar veniturile cresc mai repede decât cheltuielile.

Dar dobânzile spun de ce nu există încă loc de relaxare. Statul a economisit 28,36 miliarde lei față de deficitul de anul trecut, însă factura dobânzilor a ajuns la peste 40 miliarde. Iar această factură nu dispare odată cu un an de disciplină bugetară.

România a acumulat ani la rând deficite mari într-o perioadă în care costul banilor a crescut. Datoria rezultată intră acum în buget sub forma unei cheltuieli rigide. Nu poate fi tăiată prin ordonanță și nu poate fi amânată fără consecințe.

De aici vine adevărata miză a ajustării. Nu este suficient ca deficitul să scadă față de un an foarte prost. El trebuie coborât suficient de mult și suficient de mult timp încât datoria să se stabilizeze, ratingul să reziste și dobânzile să înceapă să coboare.

Primele șapte luni din 2026 arată că România a început să frâneze. Cei 40,12 miliarde lei plătiți creditorilor arată și cât de mult mai are până să oprească nota de plată.