Salariile din IT&C au explodat în România. Veniturile au crescut de peste cinci ori din 2008 și trag în sus media națională

Salariile din IT&C au explodat în România. Veniturile au crescut de peste cinci ori din 2008 și trag în sus media națională Foto: Magnific
Sectorul IT&C rămâne cel mai bine plătit domeniu din piața muncii din România, iar diferența față de restul economiei a continuat să se adâncească în ultimii ani.

Un studiu realizat de Romanian Economic Monitor, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, BERD și Transilvania IT Cluster, arată că salariile din acest sector au crescut de peste cinci ori din 2008 până în prezent. Datele citate de Economedia indică o transformare majoră a pieței muncii. În 2008, salariul mediu din IT&C era de 2.119 lei. Apoi în 2025, media a ajuns la 10.801 lei lunar. În aceeași perioadă, salariile din restul economiei au crescut, însă într-un ritm mai lent.

Astăzi, salariile din domeniu sunt aproape duble comparativ cu media la nivel național. În timp ce salariul mediu net în România este de aproximativ 5.536 lei, angajații din IT&C depășesc pragul de 10.800 de lei lunar.

IT-ul influențează direct salariile întregii economii

Impactul sectorului depășește însă granițele industriei tehnologice. Analiza arată că veniturile ridicate din IT&C au devenit suficient de importante încât să influențeze media salarială a întregii țări. Concret, dacă sectorul IT&C ar fi eliminat din calculele generale, salariile medii la nivel național ar fi cu 4,3% mai mici. Acest lucru arată că domeniul nu reprezintă doar un sector economic profitabil. Ci chiar un factor important în evoluția veniturilor din România.

În ultimii ani, tehnologia a devenit unul dintre principalele motoare ale economiei locale. Cererea pentru specialiști bine pregătiți a crescut constant. Iar companiile au fost nevoite să majoreze salariile pentru a atrage și păstra angajați.

Harta salariilor arată diferențe tot mai mari între județe

Creșterea puternică a veniturilor a schimbat și distribuția economică din țară. Există județe în care salariile din IT&C au devenit un element central al economiei locale. Diferențele sunt cele mai vizibile în centre precum București, Cluj, Timiș sau Iași, unde numărul angajaților din domeniu este ridicat. În aceste zone, salariile din tehnologie ridică media generală a veniturilor și atrag investiții suplimentare.

Datele mai arată că diferențele teritoriale au crescut puternic în ultimii ani. Dacă în 2008 salariul mediu din județul cu cele mai mari venituri era de aproape 2,9 ori mai mare decât cel din județul cu cele mai mici salarii, până în 2024 raportul a ajuns la peste patru ori.

Creșterea rapidă vine și cu noi întrebări

Deși IT-ul continuă să conducă detașat clasamentul salariilor, apar și primele semnale că ritmul accelerat din ultimii 15 ani începe să încetinească. Numărul angajaților din domeniu a crescut puternic până în 2023, când sectorul a atins aproximativ 241.000 de persoane. În următorii ani au apărut însă primele scăderi ușoare, pe fondul restructurărilor și al schimbărilor tehnologice.

Inteligența artificială, automatizarea și schimbarea cerințelor de pe piața muncii încep să modifice structura industriei. Specialiștii spun că sectorul nu traversează neapărat o criză, ci o transformare. Pentru moment însă, cifrele arată certă că IT-ul continuă să fie principalul reper salarial al economiei românești și unul dintre cele mai puternice motoare ale veniturilor din țară.

0 comentarii