Platforma SANDRU Tax Defence & Investigations Center răspunde noii realități în care problemele fiscale pot dobândi rapid o dimensiune penală. Inițiativa într-un context în care autoritățile își intensifică eforturile de combatere a criminalității economico-financiare, sprijinite tot mai mult de noile tehnologii.
„Experiența noastră în dosarele de criminalitate economico-financiară ne-a arătat că o apărare penală solidă trebuie să pornească de la înțelegerea realității economice a fiecărui caz. În multe situații, miza nu este doar interpretarea unei norme penale, ci și analiza unor operațiuni comerciale complexe, a documentelor contabile și a tratamentului fiscal aplicabil”, a explicat Adrian Șandru, Managing Partner SANDRU Avocați.
„Nu credem în abordări fragmentate”
Noua platformă reunește avocați specializați în drept penal al afacerilor, avocați și consultanți fiscali și experți financiar-contabili. Instrumentul oferă companiilor și antreprenorilor asistență juridică specializată pentru identificarea și prevenirea riscurilor penale asociate activității economice, precum și pentru gestionarea integrată, prin competențe complementare, a investigațiilor de evaziune fiscală și criminalitate economico-financiară.
„Am creat această platformă tocmai pentru a reuni toate aceste competențe și pentru a construi, încă de la început, o strategie comună. Nu credem în abordări fragmentate, în care fiecare specialist analizează separat o parte a problemei. Credem într-o echipă care înțelege cazul în ansamblul său și care poate oferi clientului o apărare coerentă, atât din perspectivă juridică, cât și financiară”, a precizat Adrian Șandru.
799 de dosare noi de evaziune fiscală în șase luni
Combaterea criminalității economico-financiare, în special a evaziunii fiscale, rămâne una dintre prioritățile declarate ale autorităților în 2026, iar cifrele arată o activitate tot mai intensă în acest domeniu. Potrivit datelor Ministerului Public, doar în luna iulie 2026 au fost înregistrate 799 de dosare noi de evaziune fiscală, în timp ce 365 au fost soluționate. Aceste statistici nu includ activitatea PÎCCJ, DNA și DIICOT.
Lansarea centrului are loc și într-un context de transformare a modului în care autoritățile fiscale identifică și analizează riscurile asociate activității economice. „Obiectivul nostru este să dezvoltăm un centru de expertiză dedicat celor mai complexe investigații economico-financiare, în care experiența în drept penal al afacerilor să fie susținută de competențe fiscale și financiar-contabile de cel mai înalt nivel”, a mai declarat Adrian Șandru.

O abordare integrată a apărării penale
Principalul element de diferențiere al noii platforme îl reprezintă integrarea expertizei penale, fiscale și financiar-contabile într-o strategie unitară de apărare, coordonată încă din primele etape ale unei investigații.
Modelul urmărește identificarea timpurie a vulnerabilităților, verificarea fundamentului economic și juridic al acuzațiilor, analiza probatoriului financiar-contabil și dezvoltarea unei strategii coerente, adaptate atât particularităților investigației, cât și intereselor comerciale și reputaționale ale clientului.
Activitatea centrului se concentrează în special asupra apărării în cauze de evaziune fiscală, fraude economico-financiare, spălare a banilor și alte infracțiuni asociate activității economice, precum și asupra investigațiilor interne, evaluării riscurilor de răspundere penală și asistenței juridice în situații care pot conduce la declanșarea unor proceduri penale.
O componentă complementară privește investigațiile referitoare la fraude cu fonduri europene și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, inclusiv procedurile desfășurate de Parchetul European (EPPO) sau investigațiile care implică OLAF, în special în situațiile în care acestea presupun analize financiare complexe și cooperare judiciară transfrontalieră.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/11/justitie-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bani-calculator-grafice.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/om-calculator-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/judetul-neamt-dealulbatcadoamneimuntelecozla--sursa-foto-wikimedia-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/femeie-birou-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/fabrica-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-lei-dreamstime-calinescu-silviu-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/energie-electrica.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/lei-calculator-scaled.jpg)