„Românii nu se vor întreba peste 10 ani cine a fost ministrul care a inițiat cutare proiect sau care a tăiat cutare panglică. Se vor întreba: «Becul ăsta se aprinde? Și cât mă costă?»”, a explicat deputatul liberal Sebastian Burduja.
Fostul ministru a legat discuția despre prețuri de felul în care este organizată producția de energie și de investițiile întârziate. În opinia sa, România are acum o strategie și finanțări importante. Însă proiectele cu un orizont lung de realizare rămân vulnerabile la schimbările politice.
Sebastian Burduja a participat la primul panel al conferinței organizate de Argument pentru România, alături de Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, fostul ministru Virgil Popescu, Mircea Man, secretar general al ANRE și avocatul Gabriel Biriș, expert în fiscalitate.
Un Cod al energiei și un pact pentru proiectele mari
Pentru reducerea blocajelor, fostul ministru a propus un Cod al energiei care să aducă într-un cadru coerent legislația sectorului. Acesta ar trebui însoțit de un pact politic care să asigure continuitatea investițiilor.
„Este vital un Cod al energiei care să simplifice, să unifice, să integreze, să coreleze toată legislația în energie”, a afirmat Burduja.
El a susținut că proiectele dificile, precum Tarnița-Lăpuștești sau reorganizarea producției în companiile cu participarea statului, sunt transferate de la un guvern la altul fără o decizie.
„În țara asta avem un mare blestem. Și anume lipsa asumării”, a spus fostul ministru, referindu-se atât la funcționari, cât și la decidenții politici.
Burduja a făcut apel la parlamentari și la viitorul guvern să lucreze împreună la acest cadru, după rezolvarea crizei politice. El a precizat că pactul pentru energie a fost deja schițat, dar că este nevoie de o discuție comună pentru a avansa.
„Putem să stăm la aceeași masă și să facem asta. Un Cod al energiei, dublat de un pact pentru energie”, a afirmat fostul ministru.
„Nu există continuitate.” Exemplul pozitiv Neptun Deep
Sebastian Burduja a criticat tendința fiecărei conduceri de a lega proiectele energetice de propriul mandat. În opinia sa, această abordare intră în contradicție cu durata mare de realizare a investițiilor.
„În energie și, în general, în viața publică românească, nu există continuitate. Românii nu se vor întreba peste 10 ani cine a fost ministrul care a inițiat cutare proiect sau care a tăiat cutare panglică. Ci se vor întreba: «Becul acesta se aprinde, cât mă costă?»”, a afirmat fostul ministru.
El a pus lipsa continuității pe seama orgoliilor și a lipsei de viziune. A indicat Neptun Deep drept un exemplu în care munca începută într-un mandat a fost continuată în următorul.
Burduja a amintit că decizia finală de investiție a fost luată la scurt timp după ce a preluat Ministerul Energiei și i-a atribuit predecesorului său, Virgil Popescu, meritul pregătirii acelui moment. Deputatul PNL a adăugat că ulterior a susținut avansarea investiției. Mesajul său a fost că proiectele trebuie continuate indiferent de schimbarea ministrului sau a majorității politice.
„Marile proiecte energetice nu au culoare politică. Și nu trebuie să aibă.”
Companii care să combine mai multe surse de energie
Una dintre schimbările susținute de Burduja privește organizarea producătorilor de energie cu participarea statului. El consideră că separarea acestora în funcție de resursa folosită limitează posibilitatea de a combina, în interiorul aceleiași companii, producția cu costuri diferite.
În actuala structură, a explicat fostul ministru, producătorii pe cărbune sau gaze concurează cu cei care folosesc resurse hidro, nucleare ori regenerabile. Burduja susține că această organizare trebuie regândită.
„Ai nevoie de una, două companii mari cu participarea statului, dar și listate, cu management superprofesionist, cu indicatori corecți, care să integreze mai multe resurse, mai multe tipuri de resurse de producție și care să realizeze intern, practic, acest coș”, a afirmat el.
Fostul ministru a relatat că, în timpul mandatului, chiar și perspectiva unor discuții între producătorii de stat despre creșterea prețurilor a provocat avertismente privind regulile de concurență.
„Numai când m-am gândit că am putea să discutăm noi între noi ideea, mi s-a spus: «Aici aveți grijă, că deja sunteți într-o zonă gri, domnule ministru. Noi putem fi acuzați că facem un cartel»”, a spus Burduja.
În opinia sa, reorganizarea ar permite și dezvoltarea unor companii românești capabile să investească în regiune.
,,Creând acești campioni energetici, una-două companii mari, ai și puterea să te duci să joci regional. Ce face PPC-ul în România, o companie grecească care a avut, până nu demult, niște dificultăți. Și ar fi putut face Electrica, dar nu s-a mai întâmplat.”, a declarat fostul ministru PNL.
Importuri la vârf de consum și diferențe mari de preț
Fostul ministru liberal a descris dificultățile sistemului energetic prin situația din seara de sâmbătă, când, potrivit cifrelor prezentate de el, România importa 3.400 MW la ora 19:17. În aceeași zi, a afirmat Burduja, prețurile au variat între 50 și 250 de euro pe MWh, în funcție de intervalul orar.
El a pus aceste episoade pe seama unor probleme acumulate de-a lungul mai multor ani. Totodată, a susținut că România dispune acum de instrumente care lipseau în trecut: o strategie energetică și fonduri importante pentru investiții.
„În primul rând, ce avem astăzi și nu aveam acum niște ani de zile este un plan. Și anume Strategia Energetică Națională”, a declarat Burduja. El a amintit de adoptarea strategiei în 2024 și a descris-o ca pe o direcție care poate fi îmbunătățită, dar care oferă un reper pentru dezvoltarea sectorului.
În privința finanțării, fostul ministru a invocat peste 14 miliarde de euro din surse externe, între care PNRR și Fondul pentru Modernizare. „Sunt bani fără precedent în sistem”, a afirmat el.
Stocarea 2023-2026: de la 14 MWh la peste 2.300 MWh
Burduja a prezentat creșterea capacității de stocare în baterii drept unul dintre progresele sectorului. Potrivit acestuia, la preluarea mandatului său, în 2023, România avea o capacitate de stocare de 14 MWh, față de peste 2.300 MWh în prezent.
Fostul ministru a legat dezvoltarea investițiilor de eliminarea dublei taxări a energiei stocate, măsură despre care spune că a contribuit la accelerarea proiectelor începând din 2024.
„Își pune cineva întrebarea de ce proiectele de stocare au decolat din 2024 încolo? Tocmai pentru că am reușit, prin ordonanță de urgență și cu mari lupte, să eliminăm dubla taxare”, a declarat el.
Pentru stocarea prin pompaj, Burduja a invocat Tarnița-Lăpuștești și alte proiecte care au fost reluate sau readuse în discuție. El a spus că Ministerul Energiei lucrează cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare la o schemă de sprijin prin contracte pentru diferență, pe care o consideră necesară pentru rentabilitatea acestor investiții.
Ce sfaturi îi dă viitorului ministru al Energiei
Pentru viitorul ministru al Energiei, Burduja a formulat două priorități: continuarea proiectelor bune și asumarea reformei companiilor de stat.
„Primul sfat ar fi să nu aibă orgoliu și să preia toate lucrurile bune făcute până acum, să le continue. Pentru că, în energie, repet, proiectele sunt mari și pe un orizont lung de timp”, a declarat el.
În privința companiilor de stat, Burduja a relatat că a încercat în mandatul său să modifice indicatorii de performanță ai conducerilor, astfel încât bonusurile să fie legate mai strâns de realizarea investițiilor și a lucrărilor de mentenanță.
Potrivit fostului ministru, răspunsul primit a fost că modificările erau limitate de angajamentele asumate prin PNRR. El a prezentat această situație drept unul dintre obstacolele întâlnite în reformarea sistemului de recompensare a managementului.
Burduja consideră că viitorul guvern trebuie să își asume aceste schimbări inclusiv în condițiile unei majorități parlamentare fragile.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/sebastian-burduja-argument-pentru-energie-sursa-foto-arhiva-companiei.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/bani.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/startup.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/firma-mica.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/pnrr2.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/caravana-diz-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/audit.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/gabriel-biris-argument-pentru-energie.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/constructii-magnific.jpg)