Compania face în prezent obiectul a șase investigații deschise de autorități diferite. Acestea s-ar putea încheia cu amenzi de cel puțin 3,8 miliarde de euro. Informațiile apar în documentele depuse de grup la Bursa din Hong Kong, în perspectiva viitoarei sale listări. Dintre cele șase proceduri în desfășurare, patru au fost inițiate în Europa. Astfel, două în Franța, una în Irlanda și alta de Comisia Europeană.
Comisia Europeană investighează practicile Shein
Investigația Comisiei Europene este cea mai importantă din perspectiva potențialului impact financiar. La 17 februarie, Bruxelles-ul a deschis o investigație oficială în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), aplicabil din 2024 pentru supravegherea practicilor marilor platforme online.
Investigația vizează trei aspecte principale. Este vorba despre:
- vânzarea unor produse ilegale pe teritoriul Uniunii Europene, precum păpuși sexuale cu înfățișare infantilă, care „ar putea constitui materiale care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor”.
- riscurile asociate caracterului „adictiv” al serviciului, inclusiv acordarea unor recompense menite să îi mențină pe clienți activi pe platformă.
- transparența sistemului prin care utilizatorilor le sunt recomandate produse și alte tipuri de conținut.
Dacă, în urma investigației aflate încă în desfășurare, Comisia Europeană constată că grupul asiatic a încălcat DSA, articolul 74 al regulamentului prevede amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală a companiei sancționate.
Shein a obținut venituri de 41,847 miliarde de dolari în 2025, echivalentul a aproximativ 36,2 miliarde de euro la cursul de schimb actual. În cazul în care decizia ar fi pronunțată în acest an, amenda maximă s-ar apropia de 2,2 miliarde de euro. Asta deoarece sancțiunea este calculată în funcție de cifra de afaceri din exercițiul financiar anterior anului în care sunt confirmate neregulile.
Vânzările Shein au crescut anual într-un ritm de două cifre, astfel că valoarea potențialei amenzi ar putea deveni și mai mare dacă această tendință se menține. Compania afirmă că „cooperează” cu autoritățile și precizează că investigația se află într-o etapă incipientă.
Transferurile de date către China, investigate în Irlanda
Celălalt front juridic important pentru Shein, cel puțin din perspectiva potențialelor consecințe financiare, se află în Irlanda. Comisia pentru Protecția Datelor (DPC) din această țară a deschis în luna mai o investigație asupra unei filiale locale a companiei, suspectată că ar fi transferat în China datele cu caracter personal ale utilizatorilor europeni. O asemenea practică ar putea încălca mai multe prevederi ale Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD) al Uniunii Europene.
Regimul sancționator este clar. Dacă se constată încălcarea articolelor 5 și 13, vizate de investigația autorității irlandeze, amenda poate ajunge până la 4% din cifra de afaceri anuală a companiei. Raportată la veniturile obținute de Shein în 2025, sancțiunea ar putea depăși 1,4 miliarde de euro.
Pe lângă faptul că susține că cooperează cu autoritățile, compania își exprimă intenția de a-și „apăra ferm poziția potrivit căreia transferurile noastre de date cu caracter personal din Uniunea Europeană respectă RGPD”.
Shein contestă o amendă de 150 de milioane de euro în Franța
Acestor două investigații li se adaugă alte două cazuri, cu implicații financiare mai reduse. Ambele au fost inițiate de autoritățile franceze, Franța fiind una dintre țările care verifică cel mai atent practicile Shein.
Primul caz datează din vara anului 2023. Atunci, autoritatea franceză pentru protecția datelor a investigat practicile companiei privind obținerea consimțământului utilizatorilor și utilizarea modulelor cookie. Investigația s-a încheiat cu aplicarea unei amenzi de 150 de milioane de euro în septembrie 2025. Deși Shein remediase deja practicile constatate până la momentul sancționării. Compania a contestat decizia în fața Consiliului de Stat din Franța și analizează „alte opțiuni” pentru a recupera suma.
Tot în Franța, autoritatea pentru concurență a aplicat companiei, în luna iunie, mai multe amenzi administrative. Valoarea totală a fost de 22,5 milioane de euro. Sancțiunile au fost impuse pentru deficiențe identificate în practicile de confirmare a comenzilor, în respectarea dreptului utilizatorilor de a se retrage din contract și în asigurarea trasabilității produselor. Shein contestă decizia, consideră că amenzile sunt „în mod evident disproporționate” și se pregătește să le atace.
Investigații și în Statele Unite
Pe lângă aceste patru cazuri europene, care însumează amenzi potențiale de 3,8 miliarde de euro, Shein mai face obiectul a două investigații în Statele Unite. În aceste cazuri, eventualele consecințe financiare nu pot fi încă estimate.
Comisia Federală pentru Comerț din Statele Unite analizează operațiunile grupului asiatic. Deși Shein nu oferă detalii privind motivul exact al investigației, compania consideră probabilă încheierea unui acord cu instituția americană, cu care afirmă că cooperează. Un astfel de acord ar putea genera costuri importante.
„Rezultatul investigației ne-ar putea obliga să efectuăm plăți semnificative. Acestea ar putea avea un efect negativ major asupra situației noastre financiare și asupra rezultatelor operaționale”, afirmă reprezentanții Shein.
Un alt litigiu îl implică pe unul dintre principalii săi concurenți, grupul chinez Temu. La sfârșitul anului 2023, acesta a dat în judecată Shein în fața unei instanțe americane. Temu a acuzat compania de încălcarea legislației antitrust prin practici comerciale neloiale.
Shein a solicitat respingerea acțiunii. Iar cererea sa a fost admisă parțial în septembrie 2025. „Continuăm să ne apărăm ferm împotriva acestor acuzații”, precizează compania. Shein adaugă că a intentat, la rândul său, procese împotriva Temu pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală și că între cele două companii există un alt litigiu încrucișat în Regatul Unit, potrivit Cincodias.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/shein.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/lei-moldovenesti.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/seo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/insolventa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pislaru.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/mrganso-wind-power-plant-52396421280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/ormuz-dreamstime-claffra.jpg)