Evoluția a alimentat așteptările privind noi intervenții ale autorităților. Chandresh Jain, strateg pentru piețele valutare și dobânzi din Asia emergentă la BNP Paribas, Singapore, consideră că este dificil de stabilit dacă autoritățile japoneze au intervenit din nou pe piața valutară.
„Cred că piața a analizat și comentariile venite din partea Statelor Unite. Iar investitorii care dețineau poziții pe dolar/yeni au început să le închidă în această dimineață. Intervențiile apar din când în când, însă perechea dolar/yen a avut în continuare o singură direcție, respectiv creșterea. Acest lucru arată clar că piața nu este prea preocupată de aceste intervenții. Și că doar în cazul în care Banca Japoniei va începe să majoreze dobânzile într-un ritm agresiv situația s-ar putea schimba.”
Yuji Saito, consilier executiv la SBI FX Trade, Japonia a intervenit la rândul său în acest sens. „Scăderea bruscă a raportului dolar/yen a fost probabil determinată de o nouă intervenție. În declarația publicată în această dimineață, atât Japonia, cât și Statele Unite au subliniat că vor continua să intervină și în viitor”, a spus el potrivit Yahoo.finance.
Dolarul, sub presiune
Ultimele valuri de cumpărare a yenului au pus presiune pe dolar. În același timp, euro a urcat luni dimineață în Asia la cel mai ridicat nivel din ultimele șase săptămâni. Moneda a ajuns la 1,1559 dolari. Lira sterlină s-a menținut în apropierea unui vârf atins în ultimele două săptămâni, la 1,3476 dolari.
Indicele dolarului american a rămas aproape neschimbat, la 99,71 puncte, după ce a scăzut cu peste 1,5% săptămâna trecută.
Scăderea prețului petrolului a afectat, de asemenea, moneda americană. Asta după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a renunțat la un atac asupra Iranului. De asemenea, oficialul a spus că discuțiile dintre cele două părți vor avea loc luni.
Pe alte piețe valutare, dolarul australian s-a apreciat cu 0,18%, la 0,7033 dolari. Iar dolarul neozeelandez a crescut ușor, cu 0,05%, la 0,5893 dolari.
Datele privind piața muncii din SUA, în atenția investitorilor
Investitorii își vor concentra atenția în această săptămână asupra datelor privind numărul de locuri de muncă din sectorul non-agricol din SUA, care vor fi publicate vineri. Cifrele vor oferi indicii despre starea pieței muncii și ar putea influența așteptările privind politica Rezervei Federale (Fed).
„O piață a muncii încă rezilientă sau semne că procesul de dezinflație stagnează ar putea crește presiunea asupra Fed pentru a-și consolida credibilitatea în lupta împotriva inflației”, au declarat analiștii OCBC.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexasfotos-cashbox-16429891280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/seo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/insolventa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pislaru.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/economia-circulara.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/hpgruesen-the-outer-port-31082351280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/19958.jpg)