Din 100 de lei la factura de energie, până la 45 pot fi costul disfuncționalităților. De ce România produce ieftin și vinde scump

România are un sistem care a învățat să câștige bani din scumpirea energiei pe spatele populației. Așa a pus problema Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, într-o analiză. El susține că țara produce relativ ieftin, dar vinde relativ scump. Iar diferența se vede în factura de energie.

Paradoxul este greu de ignorat. România nu este o țară fără resurse energetice. Are apă, nuclear, gaze, soare și vânt. „Românii nu plătesc doar energia. Plătesc instabilitatea sistemului”, a explicat el.

Energia ieftină se pierde pe drum

O factură la energie nu înseamnă doar costul producției. Ea include transport, distribuție, furnizare, taxe, dezechilibre, reglementări și riscuri. Într-un sistem funcțional, aceste costuri sunt ținute sub control. Într-un sistem tensionat, ele cresc și se adună.

Aici apare diferența dintre prețul energiei produse și prețul energiei plătite. Hidroenergia poate fi ieftină. Nuclearul poate fi stabil. Gazul poate veni din producție internă. Dar dacă piața este instabilă, avantajul se subțiază.

Chisăliță estimează că, din fiecare 100 de lei la factură, între 25 și 45 de lei pot reprezenta costul disfuncției. Nu este puțin. Este partea pe care consumatorul nu o vede clar, dar o plătește lunar. Este prețul unui sistem care funcționează scump.

Mai simplu spus: România nu duce lipsă doar de megawați, ci de ordine. Iar această ordinea, în energie, se traduce direct în bani.

Investițiile fără cap pot scumpi viitorul

Chisăliță merge mai departe și avertizează că nu orice investiție rezolvă problema. Investiția poate fi bună doar dacă răspunde unei nevoi reale. Altfel, ajunge să producă alte costuri. Exact ce România nu își mai permite.

„Problema pe care trebuie să o înțelegem este că a investi e un element bun cât o facem cu cap”, ne-a declarat Dumitru Chisăliță. „Trebuie să schimbăm radical paradigma, de la a investi, la a investi cu cap.”

El compară situația cu economia de dinainte de 1989. „Se producea mult, dar nu neapărat ce trebuia. Unele produse erau inutile sau de calitate slabă. În energie, riscul este asemănător”, conform analogiei sale.

„Dezvoltăm investiții care nu satisfac cererea în anumite ore ale zilei”, a mai spus Chisăliță. „O investiție făcută fără cap ne aduce de două ori mai multe costuri: unul la momentul realizării investiției și unul mai târziu, al ineficienței.”

Problema nu este doar producția

România discută mult despre capacități noi. Panouri, eoliene, centrale pe gaze, nuclear, hidro. Toate pot fi necesare. Dar nu toate rezolvă aceeași problemă.

Dacă produci energie când consumul este mic, prețul poate să scadă atunci. Dar consumatorul are nevoie și seara. Are nevoie iarna. Are nevoie în orele de vârf. Dacă sistemul nu livrează atunci, România ajunge să importe scump sau să plătească dezechilibre.

Aici se rupe logica simplă a investițiilor. Nu ajunge să adaugi megawați pe hârtie. Trebuie să adaugi energia potrivită, la ora potrivită. Altfel, investiția arată bine în comunicat și prost în factură.

Chisăliță avertizează că o investiție proastă poate bloca bani pentru decenii. „Prin o investiție proastă azi, amanetăm o parte din banii pe care copiii noștri îi vor plăti mai târziu”, afirmă el. Este genul de frază care scoate energia din limbaj tehnic și o pune în bugetul familiei.

Stocarea, piesa lipsă din mecanism

Una dintre marile probleme este stocarea. România produce tot mai multă energie regenerabilă, dar energia solară nu vine la comandă. Soarele produce ziua. Consumul mare apare des în alte intervale. Fără baterii, sistemul se chinuie.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a spus că stocarea devine o piesă strategică pentru piață. „Stocarea energiei electrice este o componentă strategică pentru funcționarea optimă a pieței de energie”, susține acesta. Șeful Consiliului a legat stocarea și de reducerea prețurilor pe piața de echilibrare.

Asta înseamnă un lucru simplu. Energia ieftină trebuie păstrată pentru momentele scumpe. Dacă nu o poți păstra, o vinzi ieftin când ai surplus. Apoi cumperi scump când ai nevoie.

Pentru consumator, diferența apare în factură. Nu vede bateria care lipsește. Nu vede dezechilibrul din sistem. Vede doar prețul final.

Orele de vârf ne arată sistemul real

O piață energetică se vede cel mai clar în orele de vârf. Atunci nu mai contează teoria. Contează ce poate porni repede, ce poate livra stabil și cât costă ultima unitate de energie. De multe ori, acolo se formează durerea din factură.

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus că prețurile ridicate din orele de vârf rămân o provocare pentru România. „Soluțiile sunt clare: creșterea producției interne, investiții în capacități de stocare și o gestionare mai eficientă a consumului”, subliniază el.

Declarația este importantă pentru că pune împreună trei lucruri. Nu doar producție, nu doar stocare. Și nu doar consum disciplinat. Toate trebuie să funcționeze împreună.

Dacă România produce mult la prânz, dar importă scump seara, sistemul nu este ieftin. Este doar dezechilibrat. Iar dezechilibrul se monetizează undeva.

Cine câștigă din instabilitate

În energie, instabilitatea nu este doar o problemă tehnică. Poate deveni și o oportunitate. Când piața este greu de citit, apar riscuri. Iar riscurile se transformă în costuri. Cine știe să le paseze mai departe, câștigă.

Chisăliță vorbește despre un sistem care a ajuns să câștige din propriile blocaje. Proiecte întârziate, capacități insuficiente, interconectări limitate și birocrație excesivă. Toate pot părea defecte. Dar pentru unii, defectele pot deveni rente.

Aici este zona cea mai incomodă. Dacă ineficiența produce bani, reforma devine greu de făcut. Nu pentru că soluțiile nu există. Ci pentru că soluțiile ar tăia venituri, avantaje și poziții comode.

Consumatorul nu are cum să vadă toate aceste mecanisme. El vede doar factura de energie. Și, uneori, explicația că „așa e piața”. Dar piața nu este un fenomen meteo. Este construită prin reguli, investiții și interese.

Plafonările au ascuns problema, nu au rezolvat-o

După criza energetică, România a mers ani la rând prin plafonări, compensări și intervenții. Pentru consumator, ele au fost o protecție temporară. Pentru sistem, au fost și o amânare. Nota nu dispare doar pentru că este mutată de la factură la buget.

Problema este că intervențiile dese fac piața greu de înțeles. Producătorii nu știu mereu ce reguli vor avea. Furnizorii își calculează riscuri mai mari. Investitorii cer randamente mai bune. Iar toate acestea pot ajunge, din nou, în preț.

România pare prinsă între două modele. Nu are nici piață liberă autentică. Nu are nici reglementare coerentă și stabilă. Are un hibrid care schimbă regulile des.

Pentru consumator care se uită la factura de energie, acest hibrid are o traducere simplă. Nu știe cât va plăti peste șase luni. Sau dacă oferta de azi va mai conta mâine. Nici dacă statul ajută sau doar amână factura.

Energia ieftină trebuie folosită inteligent

Soluția nu este să investim oricum. Nici să blocăm investițiile. Soluția este să legăm producția de consum, stocare și rețea. Altfel, România va continua să raporteze proiecte noi, dar factura de energie va rămâne mare.

Energia hidro și nucleară oferă stabilitate. Gazul intern poate acoperi vârfuri. Regenerabilele pot reduce costurile când sunt integrate bine. Dar toate acestea trebuie puse într-un sistem coerent. Nu într-o succesiune de improvizații.

O investiție bună trebuie să răspundă unei întrebări simple. Ce problemă rezolvă? Dacă răspunsul este doar „mai multă capacitate”, nu e suficient. Capacitatea trebuie să fie utilă când sistemul are nevoie de ea.

Aici este lecția dură. România poate produce energie relativ ieftină și totuși să o vândă scump. Se întâmplă atunci când sistemul e prost așezat. Iar factura devine locul unde se adună toate greșelile.

Factura spune adevărul pe care sistemul îl ascunde

Energia nu este scumpă doar din cauza războiului, a pieței europene sau a tranziției verzi. Toate contează. Dar aceste motive nu explică singure nota finală. Partea românească a problemei este instabilitatea.

Chisăliță o spune direct. Chirițoiu indică lipsa stocării. Bușoi vorbește despre orele de vârf. Toate aceste idei converg spre aceeași concluzie. România nu are nevoie doar de energie nouă, ci de un sistem care să funcționeze mai inteligent.

Altfel, vom continua să producem ieftin în anumite momente și să plătim scump în altele. Vom investi mult și vom recupera greu. Vom acoperi prin facturi ceea ce nu reușim să organizăm prin politici publice. Factura la energie nu este doar o sumă de plată. Este radiografia sistemului. Iar radiografia arată rău: resurse avem, dar le folosim scump.