Valul de investiții în apărare poate da un impuls industriei românești. Furnizorii locali riscă însă să piardă din cauza decalajului tehnologic

Industria cu dublă utilizare devine una dintre principalele oportunități pentru relansarea producției românești. Companii care lucrează astăzi pentru sectoare civile pot ajunge furnizori pentru apărare dacă îndeplinesc noile cerințe industriale.

Miza nu este doar atragerea unor contracte de miliarde de euro. Integrarea în aceste lanțuri poate aduce investiții, tehnologie și competențe într-un moment dificil pentru industrie.

De la productivitate civilă la capacitate strategică

Potrivit experților Factory 4.0 și Frames, tehnologiile Industry 4.0 nu mai sunt relevante doar pentru fabricile civile. Automatizarea, robotica și ingineria digitală pot susține și producția din sectoarele strategice.

Aceeași linie care produce componente auto poate realiza, după investiții și certificări suplimentare, piese pentru blindate, drone sau sisteme antiaeriene. Un atelier de prelucrări mecanice poate deveni furnizor pentru muniție, iar o companie de software industrial poate lucra la sisteme de comandă-control.

Miliarde de euro pentru industria de apărare

Principala sursă de finanțare este mecanismul european SAFE. România beneficiază de un împrumut de maximum 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare dintre statele membre. Din această sumă, 12,48 miliarde de euro sunt destinate echipamentelor militare și cu utilizare duală. Alte 4,2 miliarde de euro vor finanța infrastructura duală, inclusiv sectoare ale autostrăzilor A7 și A8.

Comisia Europeană a efectuat pe 26 august 2026 prima plată către România, de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Primele contracte indică dimensiunea investițiilor care urmează. Pachetul semnat de Rheinmetall în 2026 ajunge la aproximativ 5,7 miliarde de euro.

Cel mai mare proiect vizează 298 de mașini de luptă ale infanteriei, pentru aproximativ 3,337 miliarde de euro, cu producția finală la Mediaș. Tot la Mediaș a început în 2026 producția de serie a blindatelor COBRA II. Până la finalul contractului, peste 780 de vehicule urmează să fie produse în România.

Rheinmetall dezvoltă și o fabrică de pulberi la Victoria, în județul Brașov. Investiția este estimată la 535 de milioane de euro și ar urma să creeze aproximativ 700 de locuri de muncă. Proiectul poate antrena furnizori locali din prelucrări metalice, industria petrochimică și mecanica fină.

Producția locală reprezintă miza marilor contracte

Nu toate achizițiile militare generează însă producție locală. România cumpără 231 de sisteme MANPAD Mistral și 934 de rachete, în valoare de 625,6 milioane de euro, printr-o achiziție europeană comună. Sindicatele au criticat și cumpărarea a 12 elicoptere Super Puma H225M, în valoare de 865 de milioane de euro, în lipsa unor clauze de offset sau localizare a producției.

„Diferența dintre un contract cu producție locală și unul fără se traduce direct în locuri de muncă, taxe plătite în România și competențe industriale”, afirmă Marius Hărătău, managerul Factory 4.0.

Investițiile vin într-un moment dificil. Producția industrială a scăzut cu 3,3% în primul semestru din 2026, iar industria mai reprezintă aproximativ 15% din PIB, față de 23,8% în 2015. Anul trecut, numărul persoanelor ocupate în industrie a scăzut cu aproape 25.000.

Industria românească pornește cu un decalaj tehnologic

Contractorii mari din apărare impun standarde tehnologice pe care o mare parte a industriei românești încă nu le îndeplinește. Ultimele date publice indică o densitate de 21 de roboți la 10.000 de angajați în industria prelucrătoare din România. Media UE ajunsese la 219 în 2023.

Robotizarea locală este concentrată în special în industria auto, care adună peste 55% dintre instalările de roboți colaborativi. Și digitalizarea IMM-urilor rămâne în urmă. Doar 44,3% dintre firmele mici și mijlocii din România ating cel puțin nivelul de bază al intensității digitale, față de 71,4% în UE.

Serviciile cloud sunt utilizate de 24,9% dintre firmele românești, comparativ cu 52,7% la nivel european. Sistemele ERP sunt prezente la aproximativ 22% dintre firme, față de circa 46% în UE.

Inteligența artificială ajunge prea puțin în fabrici

Adopția inteligenței artificiale este, de asemenea, redusă. În 2025, doar 5,2% dintre companiile cu cel puțin zece angajați foloseau tehnologii AI, comparativ cu aproape 20% în UE. În industria prelucrătoare, procentul era de doar 1,3%, față de 10,57% media europeană. România are însă o bază importantă de expertiză tehnologică. Sectorul IT este evaluat la aproximativ 23,6 miliarde de euro, echivalentul a 6,67% din PIB.

Problema identificată de analiză este transferul redus al acestei expertize către fabrici. O altă vulnerabilitate este nivelul competențelor digitale. Doar 31,8% dintre români au competențe digitale de bază, cel mai mic procent din UE.

Rezultatul este o industrie cu două viteze. Multinaționalele și furnizorii lor din auto operează linii robotizate comparabile cu cele din Europa de Vest. În schimb, numeroase firme românești din prelucrări metalice, mecanică fină sau electronică folosesc echipamente vechi și nu au sisteme integrate de management al producției.

„Programul SAFE este cea mai mare oportunitate de reindustrializare a României din ultimii 35 de ani, dar poate deveni și o ocazie ratată. Contractorii din industria de apărare nu caută doar hale și oameni, ci furnizori care pot garanta calitate constantă, trasabilitate digitală și securitate cibernetică. O firmă fără ERP, fără roboți și fără control digital al calității nu trece de primul audit. Ironia este că România are unii dintre cei mai buni programatori și specialiști AI din Europa, dar fabricile noastre folosesc aceste tehnologii de patru ori mai puțin decât media UE. Firmele din industria auto, din prelucrările metalice sau din IT au baza de la care se poate porni, dar au nevoie de finanțare dedicată pentru retehnologizare”, spune Adrian Negrescu, manager Frames.

Ce s-a schimbat față de 2020

Într-o analiză publicată în 2020, Frames și Factory 4.0 estimau că România ar putea avea până în 2030 peste un milion de noi locuri de muncă în zona digitală, în domeniile tehnice și în servicii.

Tot atunci, economia digitală era estimată să ajungă la cel puțin 20% din PIB până la finalul deceniului. Analiza din 2020 atrăgea atenția și asupra deficitului de competențe. În 2019, 43% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani aveau competențe digitale reduse.

„Teza de bază a rămas valabilă: tehnologia transformă locurile de muncă mai mult decât le elimină, iar marea problemă a României este lipsa competențelor. S-a schimbat direcția cererii. În 2020, motorul principal părea să fie digitalizarea serviciilor. În 2026, cererea vine tot mai mult din industria cu dublă utilizare: ingineri de proces, programatori de roboți, tehnicieni CNC, specialiști în calitate și trasabilitate, experți în securitate cibernetică industrială și în AI aplicată în producție. Sunt profilurile pe care le identificam atunci ca meseriile viitorului, doar că acum au o piață concretă și finanțată”, spune expertul Marius Hărătău.

Cât poate câștiga economia românească

Impactul asupra economiei va depinde de proporția producției realizate în România în cadrul contractelor SAFE. „Am calculat trei scenarii pentru cele 12,48 miliarde de euro destinate echipamentelor. În cel pesimist, vom avea 20% producție locală, adică aproximativ 2,5 miliarde de euro care intră în industria românească între 2026 și 2030, iar în cel de bază, procentul crește la 30% și reprezintă aproximativ 3,7 miliarde de euro. În scenariul optimist, trecem de 40%, iar asta înseamnă aproximativ 5 miliarde de euro”, spun experții. Diferența dintre cele trei scenarii se va vedea și în numărul locurilor de muncă generate.

Calculele pornesc de la o productivitate medie de 200.000–250.000 de euro cifră de afaceri pe angajat. Pe această bază, investițiile ar putea genera între 2.500 și 5.000 de locuri de muncă directe. Dacă sunt incluși furnizorii, serviciile și efectele indirecte, totalul ar putea ajunge la 7.500–15.000 de locuri de muncă.

„Nu numărul brut de locuri de muncă este cel mai important, ci calitatea lor. Un inginer care lucrează la o linie de producție pentru blindate sau drone poate aplica aceleași competențe în industria auto, în energie sau în robotică. Așa au crescut economiile industriale din Europa: armata a fost primul client, dar tehnologia a ajuns apoi în toată economia. Avem nevoie însă de o politică industrială coerentă, de școli profesionale adaptate și de finanțare pentru retehnologizarea IMM-urilor, altfel furnizorii vor fi aduși din Polonia, Cehia sau Germania”, adaugă Marius Hărătău.

Riscurile care pot bloca oportunitatea

Primul risc este capacitatea de execuție a industriei locale. Veniturile industriei românești de apărare s-au dublat până la aproape 460 de milioane de dolari anual de la începutul războiului din Ucraina. Nivelul rămâne însă redus comparativ cu valoarea contractelor care urmează.

Prin noul patronat ROMDEF, companiile locale încearcă să reunească furnizorii de tehnologie militară și infrastructură critică. Al doilea risc este viteza cu care IMM-urile pot face investițiile și certificările necesare pentru a intra în lanțurile de furnizare. Forța de muncă reprezintă o altă vulnerabilitate. Fără programe de recalificare și o legătură mai strânsă între universități, școli profesionale și industrie, noile fabrici vor concura pentru un număr limitat de specialiști.

„România are acum o fereastră de oportunitate de câțiva ani. Dacă o ratăm, nu se va mai redeschide curând. Statul trebuie să negocieze dur localizarea producției în fiecare contract, iar companiile românești trebuie să investească acum în roboți, digitalizare și inteligență artificială, nu după ce contractele au fost deja atribuite. Industria 4.0 și industria de apărare nu mai sunt două lumi separate. Sunt aceeași economie”, afirmă Adrian Negrescu. Tema va fi discutată pe 7 octombrie, la București, în cadrul conferinței Factory 4.0, într-un panel dedicat producției dual-use.