Deprecierea leului împarte firmele în câștigători și perdanți. Ce ar însemna un euro de 5,50 lei

Pragul de 5 lei a fost depășit, fără ca economia să se oprească. Întrebarea este cât din următoarea creștere a euro mai poate fi absorbit din profit și cât ajunge la client.

Un curs de 5,50 lei ar produce efecte diferite de unul de 6 sau 7 lei. Contează însă și timpul în care se ajunge acolo, veniturile în valută și scadențele fiecărei firme.

Prognozele indică o ajustare, nu un salt la 7 lei

Sondajul CFA România publicat pe 26 octombrie indică un curs mediu anticipat de 5,3893 lei/euro la orizontul următoarelor 12 luni. Deprecierea este așteptată de 96% dintre participanți. Separat, perspectiva CFA pentru finalul anului 2027 plasează euro între 5,40 și 5,50 lei. Cele două estimări au termene diferite.

Analistul economic Adrian Codîrlașu descrie ritmul avut în vedere: „Cred că vom merge cu acest pas de depreciere de circa 10 – 15 bani pe an. Asta reiese şi din proiecţia noastră.”

Explicația ține de diferența dintre inflația din România și cea din zona euro. Dacă prețurile și costurile interne cresc mai repede, un curs aproape nemișcat poate eroda competitivitatea producătorilor locali. Corecția valutară poate recupera o parte din această diferență.

Totuși, piața reacționează și la încredere, iar o zi tensionată nu descrie singură direcția economiei. Analistul economic Aurelian Dochia observă că reacțiile pot depăși justificarea economică imediată: „Toată lumea vorbeşte despre criză la nivel politic, dar mi se pare că există şi o componentă emoţională aici”.

Exportatorul câștigă din diferența rămasă după importuri

La prima vedere, exportatorul este beneficiarul evident. Încasează euro, schimbă valuta și obține mai mulți lei pentru salarii sau pentru furnizorii locali. Avantajul este mai mare când aceste cheltuieli rămân stabile și au o pondere ridicată în costul produsului.

Aurelian Dochia consideră că „Un curs mai mare stimulează exporturile şi frânează importurile. Dar există diferențe pe sectoare economice.” Un exemplu ipotetic arată diferența. O firmă care încasează lunar 100.000 de euro obține 500.000 de lei la un curs de 5 lei. La 5,50 lei, veniturile convertite ajung la 550.000 de lei.

Dar dacă aceeași firmă plătește componente importate de 60.000 de euro, factura lor crește cu 30.000 de lei. Avantajul valutar rămas este de 20.000 de lei, înaintea celorlalte cheltuieli. Calculul presupune aceleași volume, prețuri și termene, fără protecție contractuală împotriva variației cursului.

Nici acest avantaj nu rămâne automat în profit. Clientul extern poate cere o reducere de preț, iar furnizorii locali își pot scumpi produsele. Deprecierea leului oferă astfel un răgaz unor exportatori, dar nu înlocuiește productivitatea, comenzile și controlul costurilor.

Importatorul alege între marjă mai mică și preț mai mare

Pentru o firmă care cumpără în euro și vinde în lei, mecanismul funcționează invers. Aceeași comandă externă consumă mai mult numerar. Dacă prețul de vânzare rămâne neschimbat, diferența reduce marja comercială.

Scumpirea la raft nu apare obligatoriu în ziua în care urcă euro. Contează stocurile cumpărate anterior, contractele și concurența. Un comerciant poate amâna ajustarea pentru a păstra clienții, dar următoarea aprovizionare îi cere mai mulți bani.

Problema ajunge și la producătorii care vând exclusiv în România. Ei pot importa ambalaje, piese, ingrediente sau echipamente. Eticheta de produs românesc nu înseamnă că toate costurile sunt în lei. De aceea, deprecierea leului poate scumpi și mărfurile fabricate local.

Transmiterea în prețuri depinde de capacitatea clientului de a plăti. Când cererea este slabă, firmele pot accepta o marjă mai mică sau pot reduce comenzile. O parte din ajustare apare atunci în investiții amânate, stocuri mai mici și presiune asupra furnizorilor.

Creditul mai ieftin în euro vine cu un risc separat

O dobândă mai mică la un credit în euro nu spune întreaga poveste a costului. Pentru firma cu încasări în lei, creșterea cursului mărește suma necesară plății ratei. Dobânda poate rămâne aceeași, dar efortul de plată crește.

Datele BNR arată că peste jumătate din creditarea companiilor este în valută. Publicația semnalează și acoperirea limitată a expunerii prin venituri în euro sau dolari.

Analistul economic Aurelian Dochia avertizează în aceeași publicație asupra efectelor unui șoc intern sau extern: „Este bine să nu uităm lecţia crizei din 2009. Să înțelegem că creditele în valută pot contribui la declanşarea unei spirale de consecinţe negative”.

Un exportator poate folosi încasările în euro pentru plata creditului în aceeași monedă. Firma care vinde numai în lei trebuie să cumpere valuta. Dacă marja este deja mică, o rată mai mare în lei poate consuma banii destinați salariilor sau furnizorilor.

Ce schimbă concret un curs peste pragurile psihologice de 5,50 sau 6 lei, chiar peste pragul „psihiatric” de 7 lei

Pentru comparație, putem lua drept reper rotunjit un curs de 5,35 lei/euro. O obligație lunară de 1.000 de euro costă 5.350 de lei. La 5,50 lei, factura ajunge la 5.500 de lei, adică un plus de 150 de lei.

La un euro de 6 lei, aceeași obligație cere 650 de lei în plus față de reper. Dacă trece de 7 lei, diferența urcă la 1.650 de lei. Pentru o companie cu plăți de 100.000 de euro, toate aceste diferențe se multiplică de o sută de ori.

Acestea sunt calcule de impact, nu prognoze de curs. Ele arată de ce simpla depășire a unui prag rotund spune prea puțin despre capacitatea economiei de a-l suporta. Firma cu venituri în euro poate avea alt rezultat decât vecinul care îi plătește chirie în aceeași monedă.

În spatele presiunii valutare rămân și dezechilibrele economice. Analistul economic Adrian Codîrlașu: „Cred că modelul de creștere pe care l-am avut în ultimii ani a ajuns la final. Am crescut prin deficite mari, pe datorie.”

Viteza deprecierii poate conta cât nivelul cursului

O ajustare întinsă pe mai mulți ani lasă timp pentru renegocierea contractelor, refacerea bugetelor și schimbarea surselor de finanțare. Un salt în câteva săptămâni lovește obligații deja asumate. Prețul de vânzare poate fi fix, iar factura furnizorului extern trebuie achitată imediat.

Analistul Codîrlașu pune mișcările zilnice în perspectivă: „Pe o piață internațională, deprecierea într-o zi a unei monede cu 1% este ceva normal. Noi am fost învățați cu o volatilitate redusă.”

Pentru o afacere, obișnuința cu un curs stabil nu este însă o protecție financiară. Contează diferența dintre încasările și plățile în valută, durata contractelor și banii disponibili la scadență. Două firme din același sector pot traversa foarte diferit aceeași depreciere a leului.

Pentru aceeași factură în euro, o firmă poate folosi valuta încasată de la clienți. Alta trebuie să cumpere euro din vânzările în lei, acceptând să păstreze mai puțin din marjă.