Ce îmbunătățiri aduce forma finală a programului pentru bateriile prosumatorilor. Au fost schimbate criteriile de selecție și condițiile de finanțare

Ce îmbunătățiri aduce forma finală a programului pentru bateriile prosumatorilor. Au fost schimbate criteriile de selecție și condițiile de finanțare
Ce îmbunătățiri aduce forma finală a programului pentru baterii Sursă foto: Facebook
Asociația Prosumatorilor consideră că noul ghid pentru bateriile prosumatorilor rezolvă mare parte dintre problemele semnalate în consultarea publică. O neclaritate persistă însă în cazul celor care au beneficiat deja de sprijin pentru sisteme de stocare.

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a criticat mai multe prevederi ale proiectului inițial, de la sistemul de punctaj până la cerințele tehnice pentru baterii. O mare parte dintre acestea au fost schimbate între timp.

Ghidul a fost publicat în Monitorul Oficial după analizarea a peste 200 de puncte de vedere transmise în perioada de consultare. Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) urmează să stabilească perioada de înscriere și detaliile operaționale ale sesiunii. Programul are un buget de 400 de milioane de lei, iar sprijinul poate ajunge la 15.000 de lei și poate acoperi maximum 75% din valoarea proiectului.

APCE așteaptă o clarificare privind beneficiarii finanțărilor anterioare

Neclaritatea vizează interpretarea condițiilor de eligibilitate pentru beneficiarii unor programe anterioare. APCE a cerut Administrației Fondului pentru Mediu un răspuns oficial asupra modului în care trebuie aplicată prevederea.

„Vom vedea până la urmă poziția AFM-ului. Și aici mă refer la eligibilitatea celor care au mai primit finanțare, respectiv baterii prin programul Casa Verde 2024 sau RePower”, a declarat Dan Pîrșan, președintele APCE.

Asociația separă această problemă de interpretare de propria poziție asupra unei eventuale noi subvenții. „Noi considerăm că este inechitabil ca ei să beneficieze de mii de euro de la stat în anii trecuți și acum să mai beneficieze de încă 3.000”, a spus Pîrșan.

Ministerul arată că persoanele care au beneficiat anterior de alte programe de sprijin pot solicita finanțare în aceleași condiții ca ceilalți prosumatori. Finanțarea anterioară nu aduce însă niciun avantaj la selecție, iar aceleași cheltuieli nu pot fi acoperite de două ori din bani publici.

„Ghidul este digerabil”

În rest, APCE privește mult mai favorabil forma finală decât proiectul pus inițial în consultare. „Ghidul este digerabil. S-a ținut cont de societatea civilă, s-a ținut cont de observațiile Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie, s-au făcut schimbări majore”, a declarat Pîrșan.

Una dintre modificări îi privește pe prosumatorii care aveau deja baterii cumpărate din fonduri proprii. „Cei care au instalat baterii din fonduri proprii erau excluși. Am insistat și le-am spus că este o linie roșie. Iată că sunt eligibili”, spune președintele APCE.

Simpla deținere a unei baterii instalate anterior nu mai reprezintă un criteriu de neeligibilitate. Solicitantul trebuie însă să ceară finanțare pentru instalarea unei capacități noi.

A fost eliminată prevederea privind accesul la datele sistemelor

Proiectul inițial conținea o formulare privind accesul unor persoane autorizate la datele despre energia produsă, stocată și utilizată în gospodărie. Prevederea nu mai apare în această formă în ghid, iar Pîrșan explică de ce APCE a contestat condiția în perioada consultării.

„Inițial voiau să aibă controlul invertoarelor și al bateriilor din software. Conform normelor GDPR și opoziției noastre, au renunțat”, a declarat el. Asociația reclamase atunci lipsa unor precizări privind persoanele care puteau consulta informațiile și condițiile în care accesul urma să fie permis. Ghidul păstrează însă cerințe tehnice privind monitorizarea și protecția echipamentelor. Sistemele finanțate trebuie să includă un BMS, care urmărește parametrii esențiali ai bateriei și protejează instalația.

Dan Pîrșan, președintele APCE. Sursa foto: Arhiva companiei

Noul punctaj elimină avantajul instalațiilor fotovoltaice mari

Sistemul de selecție a fost, de asemenea, modificat. Varianta inițială acorda puncte inclusiv în funcție de puterea instalației fotovoltaice, criteriu eliminat din forma finală.

Cele 100 de puncte sunt împărțite acum între contribuția proprie și capacitatea sistemului de stocare. Fiecare componentă poate aduce maximum 50 de puncte.

Pîrșan compară cele două formule de punctaj. „Formula propusă inițial favoriza sistemele mari, de la 20 kW în sus, trifazice. În urma presiunilor și soluțiilor propuse, noua formulă îi favorizează pe cei care vor să cumpere baterii de capacități mai mari”, a spus el.

Pentru capacitatea de stocare, punctajul maxim este obținut la 20 kWh, iar sistemele mai mari nu primesc puncte suplimentare. Proiectele vor fi ordonate după scor la finalul sesiunii, nu după principiul „primul venit, primul servit”. Momentul depunerii cererii nu mai este astfel criteriul principal pentru accesarea banilor.

APCE susține principiul contribuției proprii

Aportul beneficiarului reprezintă una dintre cele două componente ale selecției, iar o contribuție mai mare aduce un punctaj superior.” APCE susține păstrarea contribuției proprii în mecanismul de selecție. „Aportul propriu nu face altceva decât să cointereseze niște oameni. Cei care pot și cei care nu pot. Programul nu este social”, a declarat președintele APCE.

AFM poate acoperi cel mult 75% din valoarea proiectului, fără a depăși plafonul de 15.000 de lei. În termeni practici, plafonul maxim de 15.000 de lei este atins doar pentru proiecte de cel puțin 20.000 de lei. La acest nivel, beneficiarul trebuie să vină cu minimum 5.000 de lei din fonduri proprii. Pentru proiectele mai scumpe, contribuția proprie crește, deoarece sprijinul AFM rămâne plafonat. Standardul maxim de cost eligibil a fost majorat de la 1.250 la 1.500 de lei/kWh, TVA inclusă.

Bateriile trebuie să reziste minimum 5.000 de cicluri

Ghidul impune și cerințe tehnice mai stricte pentru echipamente. Una dintre modificări vizează standardul minim cerut pentru durata de funcționare a bateriilor.

„Inițial ghidul prevedea montarea unor baterii inferioare tehnic, cu 3.000 de cicluri de încărcare-descărcare. Am solicitat minimum 5.000 de cicluri și în forma finală s-a ajuns la 5.000”, a explicat Pîrșan. Capacitatea minimă eligibilă a fost redusă de la 12 kWh la 10 kWh.

Sistemele trebuie să permită încărcarea automată a bateriei din surplusul de energie produs de instalația fotovoltaică. Cerința leagă astfel stocarea finanțată de energia produsă în gospodărie. Și documentele necesare la înscriere au fost flexibilizate. Factura de energie electrică poate avea o vechime de cel mult șase luni, față de trei luni în proiectul inițial.

Noul mecanism schimbă modul de selecție a beneficiarilor

După publicarea ghidului, următorul reper este deschiderea sesiunii de înscriere. „Cererea va fi mare. Sunt sigur că nu vor rămâne bani nefolosiți. Mulți vor fi respinși pe considerente de documente, ca de fiecare dată”, a declarat Pîrșan.

Pîrșan compară noul mecanism cu sesiunile în care finanțarea depindea de ordinea înscrierii. „În niciun caz nu va mai fi o olimpiadă de competențe digitale. Primul venit, primul servit favoriza astfel de situații. Sistemul de acum este mai în regulă”, a spus președintele APCE.

Prima sesiune va reprezenta și testul practic pentru formula construită după consultarea publică. Atunci se va vedea dacă noul mecanism de selecție funcționează fără problemele întâlnite la programele anterioare.

0 comentarii