Asigurările cu componentă investițională prind viteză. Polițele legate de fonduri de investiții reprezintă deja 33%

În limbajul european, ele sunt încadrate la „insurance-based investment products”. Adică, produse de asigurare care oferă o valoare la maturitate sau la răscumpărare expusă fluctuațiilor de piață. EIOPA (Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale) arată că exemplele tipice sunt polițele de viață unit-linked și produsele de viață cu participare la profit.

Nu mai vorbim despre o asigurare clasică – doar protecție -, ci despre un contract ce combină asigurarea cu investiția. Tocmai de aceea, în Uniunea Europeană, vânzarea lor a fost adusă mai aproape de standardele aplicate produselor de investiții. Companiile au obligații mai clare de informare, de gestiune a conflictelor de interese și de testare a adecvării pentru client.

Cum au apărut: de la polița clasică la produsul legat de piețe

Istoria modernă a acestui tip de contract începe în secolul al XVIII-lea, când apar primele instituții specializate. Componenta investițională este însă o inovație mult mai târzie. Ea apare când industria începe să transforme aduce poliței de viață un vehicul de economisire pe termen lung. Pe măsură ce piețele de capital s-au dezvoltat, a apărut și ideea ca randamentul clientului să fie legat mai direct de evoluția unor active financiare, nu doar de promisiunea fixă a asigurătorului.

Forma modernă a produselor unit-linked se conturează, pe piețele occidentale, în anii ’60 și ’70. În România comunistă, noi eram încă la nivelul de „…cu câștiguri în bani și autoturisme” (pseudo-promoție adăugată produselor bancare sau de asigurări). Asigurările de tip comunist erau produse minimale, în comparație cu cele din economiile de piață.

Literatura britanică de specialitate arată că existau contracte în care o parte din primă acoperea riscul biometric și cheltuielile, iar restul era investit în unități de fond. Un ghid din 1966 inventaria 37 de scheme unit-linked în funcțiune. Mai târziu, Swiss Re (unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din lume) notează că boom-ul asigurărilor de economisire din anii ’80 a fost susținut și de astfel de inovații, care legau randamentul poliței de performanța unei investiții. Practic, atunci se naște produsul care astăzi domină discuția despre asigurările cu componentă investițională.

Cum funcționează, concret

Definiția europeană e limpede: dacă produsul oferă o valoare la maturitate sau la răscumpărare care este expusă fluctuațiilor de piață, atunci el intră în zona produselor de asigurare cu componentă investițională. Adică, suma finală nu este automat garantată. Ea poate crește, dar poate și scădea, în funcție de piețe, de structura fondurilor alese și de costurile produsului. Sau, plasamentele sunt atât de sigure, încât randamentele sunt atât de mici încât nu bat inflația.

În varianta cea mai cunoscută este „unit-linked”, adică achiziția de unități, ca la un fond de investiții. Mecanismul este: o parte din primă plătește protecția de viață și costurile contractului, iar restul cumpără unități într-un program de investiții. NN explică acest proces foarte direct: banii investiți se transformă în unități, a căror valoare variază în funcție de plasament (acțiuni, obligațiuni sau depozite bancare).

Așadar, asemenea polițe seamănă mai puțin cu o asigurare tradițională. Par mai mult un ciudat pachet mixt, în care clientul cumpără simultan protecție și expunere pe piețele financiare. Doar că vorbim despre un produs pe termen lung, în care – ca la pensie – nu pui mâna pe bani decât la finalul contractului.

Bineînțeles că sunt permise rezilieri înainte de termen sau pauze. Însă, produsul nu și-a atins potențialul pentru care a fost creat. Este plină piața de fonduri de investiții, din care poți ieși foarte simplu prin vânzarea unităților.

De ce au crescut pe piețele mari

În Europa, segmentul asigurărilor cu componentă investițională are deja o greutate clară în bilanțurile industriei. Cel mai recent reper trimestrial public disponibil în baza EIOPA este pentru trimestrul al treilea din 2025. La acel moment, aceste active erau de aproximativ 2,63 trilioane de euro, adică de 25,3% din totalul activelor asigurătorilor din Spațiul Economic European.

Chiar și la acest nivel agregat se vede legătura directă cu piețele financiare: în cea mai recentă structură detaliată publicată de EIOPA pentru 2025, aferentă T2 2025, circa 71% din investițiile asociate contractelor unit-linked erau plasate în organisme de plasament colectiv, iar 12% în acțiuni.

Aceste statistici ne arată că aceste produse ce acoperă un sfert din piață nu sunt o nișă. În plus, au devenit un canal important prin care banii oamenilor ajung în fonduri de investiții și pe burse.

De ce sunt și atractive, și controversate

Unele polițe permit alegerea mai multor fonduri, mutarea între programe de investiții, contribuții suplimentare sau retrageri parțiale. Pentru cine are orizont lung și acceptă volatilitatea, produsul poate funcționa ca un instrument de planificare financiară.

Problema este că aceeași combinație îl face și dificil de evaluat. EIOPA avertizează de ani de zile că produsele unit-linked sunt printre cele mai îngrijorătoare din piață din cauza complexității și a lipsei de claritate privind costurile și beneficiile. Să nu uităm că, în 2025, EIOPA spunea că performanța acestor produse nu a depășit inflația. Adică, produsul poate fi util, dar nu este nici simplu, nici automat avantajos.

Cum arată piața din România

În România, asigurările de viață cu componentă investițională au ieșit clar din zona produselor de nișă. În 2025, ele au adus o treime din tot ce s-a vândut pe segmentul asigurărilor de viață și au crescut cu 27% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit ASF. Este sectorul cu cea mai mare creștere dintre asigurările de viață.

Statisticile arată că interiorul segmentului de viață, polițele legate de fonduri de investiții, au o pondere de circa 33%. Asta înseamnă că produsele ce combină protecția cu investiția nu mai sunt o curiozitate „de raft”. Ocupând o treime din piață, sunt una dintre zonele cu cel mai rapid avans și cele mai vizibile.

Exemple din piața locală

Oferta primilor cinci jucători din asigurările de viață din România (NN, BCR Asigurări de Viață, Allianz-Țiriac, BRD Asigurări de Viață și Signal Iduna) are cam același mesaj. Clientului nu i se vinde doar o poliță, ci un produs de protecție și de investiție.

NN prezintă planuri în care „investești activ bani pentru planurile tale și ești protejat de asigurarea de viață”, cu soluții dedicate investiției și pensiei. La BCR Asigurări de Viață și BRD-Asigurări, logica este similară, dar împărțită în mai multe produse.

Allianz-Țiriac merge pe o gamă de produse de investiții explicată simplu. Se poate combina protecția asigurării de viață cu investiții pe piețele de capital, pe termen mediu sau lung. Signal Iduna are un singur produs, Signal 101 Invest, ca un produs cu acces la mai multe fonduri, inclusiv expunere prin ETF-uri.

Acești primi cinci jucători au o cotă de piață cumulată de 76,16%. Mai sunt și alte companii, care vin cu oferte croite pe apetitul unei piețe locale în creștere. Imaginea de ansamblu este destul de clară: pe piața românească, asigurările cu componentă investițională sunt vândute în formula „2 în 1”. Adică, o plasă de siguranță pentru familie și un instrument de acumulare pentru viitor.

Ce ar trebui să rețină potențialul client

Pentru client, întrebarea reală nu este dacă aceste polițe sunt „bune” sau „rele”, ci dacă sunt potrivite profilului său. Ele au sens pentru cine vrea protecție însoțită de o economisire disciplinată. Însă, pe un orizont îndelungat de timp și cu fluctuații ale valorii contului. Dezamăgiți vor fi cei care caută randament garantat, câștiguri rapide sau un produs foarte simplu.

Nu vorbim despre investiții cu creșteri fabuloase, ci despre instrumente financiare complexe. Însă asemenea produse pot funcționa bine doar când sunt explicate corect și cumpărate de clientul care vizează un venit suplimentar după pensionare.