Bugetele locale reprezintă peste 8% din PIB. Vaslui a alocat jumătate pentru asistență socială și prea puțin pentru dezvoltare

Adevărata întrebare într-un buget local nu este doar „câți bani are administrația?”, ci „câți bani din buget produc dezvoltare?”. Un buget dominat de funcționare întreține aparatul public. Dar, un buget cu o componentă solidă de investiții schimbă infrastructura, crește atractivitatea economică și diminuează sărăcia locală.

Funky Citizens, organizație care monitorizează bugete publice, a sintetizat: „Bugetul local îți influențează direct viața de zi cu zi”. Bugetele locale reprezintă, cumulat, peste 8% din PIB-ul României în fiecare an. De primării depind apa, canalizarea, infrastructura rutieră, transportul public, școlile și atragerea fondurilor europene sau naționale.

Investițiile sunt partea din buget care produce multiplicare economică

Cheltuielile de funcționare țin administrația în viață. Investițiile țin comunitatea în mișcare. Aceasta este diferența esențială.

Un drum județean modernizat reduce costurile de transport pentru firme, scurtează timpul navetei pentru angajați și face localitatea accesibilă pentru investitori. O rețea de apă și canalizare extinsă înseamnă sănătate publică. Dar oferă și condiții minime pentru construcții, industrie ușoară, turism sau servicii. Ce aduce un parc industrial sau o zonă logistică bine conectată? Răspunsul e simplu: locuri de muncă, venituri locale mai mari și o reducere treptată a dependenței de ajutoare sociale.

În schimb, cheltuielile curente, deși inevitabile, rareori schimbă traiectoria economică a unui oraș sau județ. Ele acoperă costul de funcționare al instituțiilor: salarii, bunuri și servicii, subvenții, întreținere. E drept că ele sunt cheltuieli fără de care statul local nu poate funcționa. Dar, dacă ajung să înghită aproape tot bugetul, administrația devine o mașinărie care canibalizează, nicidecum un instrument de dezvoltare.

Acesta este motivul pentru care componenta de dezvoltare trebuie privită ca indicatorul de sănătate al unei administrații. Nu este suficient ca un buget să fie mare. Contează cât din el merge în proiecte care creează valoare pe termen lung.

Bucureștiul arată capcana bugetelor mari: poți avea bani și totuși să nu livrezi dezvoltare

Capitala este cel mai bun exemplu de administrație cu buget mare, dar prinsă într-o logică rigidă de funcționare. În analiza bugetului PMB pe 2026, Funky Citizens arată că proiectul de buget general centralizat ajunge la 12,88 miliarde de lei. Din acești bani, 8,49 miliarde lei reprezintă bugetul local gestionat direct de Primăria Capitalei. Însă organizația avertizează că cifrele mari nu spun singure povestea dezvoltării: „Întrebarea nu este bugetul, cât este bugetul?! — ci cât din el se va realiza.”

Aceasta este una dintre marile probleme ale administrațiilor locale: investițiile pot arăta bine pe hârtie, dar pot rămâne blocate. Adică, înghețate în licitații, studii, contestații, lipsă de capacitate administrativă sau proiecte prost pregătite. În cazul PMB, Funky Citizens notează că, în 2025, Primăria a cheltuit sub 73% din bugetul local rectificat. Asta în timp ce rata de execuție a investițiilor a fost sub 50%. La proiectele cu finanțare europeană, execuția a fost de aproximativ o treime.

Nu este suficientă o pondere mare a investițiilor în buget. Contează și execuția bugetară. O administrație care bugetează dezvoltare, dar execută funcționare, rămâne blocată în aceeași logică de supraviețuire.

Acum, aproximativ 68% din bugetul Capitalei era alocat funcționării PMB și instituțiilor sau companiilor subordonate. Însă, secțiunea de dezvoltare ajungea la 32%, un record istoric. Primarul general Ciprian Ciucu spunea că își dorește ca în următorii ani ponderea dezvoltării să ajungă la circa 50%. El lega acest lucru de reforme reale în STB și Termoenergetica, două zone care absorb masiv resurse prin subvenții și pierderi structurale.

De ce funcționarea și asistența socială nu pot fi strategia de dezvoltare a unei localități

Cheltuielile de funcționare și cele de asistență socială nu sunt, în sine, o problemă. Problema apare atunci când ele devin centrul bugetului și înlocuiesc dezvoltarea.

Asistența socială este necesară pentru persoanele vulnerabile. Dar o comunitate nu poate fi dezvoltată prin asistență socială. Ajutorul social tratează efectele sărăciei dar – Atenție! – nu și cauzele; pe acestea le tratează investițiile. Dacă un județ nu creează locuri de muncă, nu construiește infrastructură, nu atrage companii – atunci va avea mereu nevoie de bugete mari pentru asistență.

La fel, cheltuielile de funcționare pot fi legitime până la un punct. O primărie trebuie să plătească oameni, curent, combustibil, servicii, întreținere. Dar când aparatul administrativ și instituțiile subordonate consumă cea mai mare parte a resurselor, cetățeanul ajunge să finanțeze menținerea unei structuri, nu transformarea comunității.

Analistul economic Adrian Negrescu avertiza că întârzierea bugetului pe 2026 riscă să lovească exact investițiile locale, pentru că autoritățile rămân fără timp pentru documentații, licitații și pornirea lucrărilor. „Întârzierea bugetului riscă să pună în pericol o parte din investițiile pe care autoritățile locale le-au prevăzut pentru 2026”, spunea Negrescu, cu referire la proiecte precum alimentările cu apă, extinderea canalizării sau alte lucrări edilitare.

Tot Negrescu arată și dependența masivă de bani europeni: „Peste 90% din investiții se bazează pe banii europeni – aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR și încă peste 5 miliarde de euro din celelalte fonduri europene.” Asta înseamnă că multe comunități nu au, de fapt, o forță investițională proprie. Dezvoltarea lor depinde de capacitatea administrației de a accesa, cofinanța și executa proiecte europene.

Predictibilitatea banilor locali contează la fel de mult ca suma

O altă capcană a bugetelor locale este dependența de transferurile discreționare de la centru. Dacă primarii sau președinții de consilii județene nu știu câți bani vor primi în anii următori, nu pot construi strategii serioase de dezvoltare. Ajung să administreze de la un an la altul, să aștepte rectificări, să negocieze politic și să amâne proiecte.

Sorin Ioniță, expert în administrație publică și politici locale, opinează: „Alocările trebuie să fie determinate obiectiv și stabil în timp: un primar să poată estima din anul unu câți bani va primi prin transferuri în anii doi, trei și patru de mandat, deci să existe previzibilitate, să-și poată omul face un plan de dezvoltare.”

Această idee este esența oricărei discuții despre investiții locale. Dezvoltarea nu se face cu bani primiți întâmplător, în funcție de apropierea politică de centru. Dezvoltarea cere proiecte multianuale, cofinanțări, autorizații, exproprieri, achiziții publice și capacitate de implementare. Fără predictibilitate, administrația locală rămâne captivă într-un buget de cârpire.

Economistul Ionuț Dumitru a indicat aceeași vulnerabilitate din alt unghi: veniturile proprii ale autorităților locale sunt prea mici. „Dacă ne uităm la cum arată bugetele locale în momentul de față, ele au o dependență foarte mare de transferurile de la bugetul de stat”, a spus el. A mai punctat că impozitele pe proprietate, care merg direct la autoritățile locale, au o pondere redusă, totuși.

Această dependență reduce autonomia reală. O localitate care nu își poate finanța nici măcar proiectele de bază din venituri proprii sau din alocări predictibile devine vulnerabilă politic. Nu mai decide strategic, ci așteaptă bani.

Exemplul negativ Vaslui: parcurile industriale erau trimise „în cosmos”, iar banii se duceau pe asistență socială

Județul Vaslui este unul dintre exemplele negative ale României locale: un județ care a rămas ani la rând simbolul sărăciei, al dependenței de transferuri și al unei politici publice orientate mai degrabă spre administrarea vulnerabilității decât spre ruperea ei. Potrivit unui studiu publicat de MDPI.com, Vaslui se afla printre județele cu dezechilibru fiscal ridicat, dependente de transferuri de la bugetul de sta. În plus, Ionuț Dumitru arăta că raportul dintre București și Vaslui era de aproape șase la unu la PIB pe cap de locuitor.

Momentul care rezumă cel mai bine această logică a fost declarația fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, din 2023. Întrebat despre nevoia de parcuri industriale, după ce un consilier județean invocase exemplul Iașiului, unde autoritățile făceau demersuri pentru trei parcuri industriale, Buzatu a răspuns: „Când nu voi mai fi, poate lumea va face numai parcuri industriale în tot județul. N-are niciun metru de teren județul Vaslui, dar probabil că le va face în cosmos. Ne îndreptăm spre progresul acesta tehnic, spre situația în care parcurile industriale din județul Vaslui vor fi făcute în cosmos.”

Acesta nu este doar un sarcasm politic. Este un pur cinism administrativ, din partea unui fost baron local care și-a ținut județul în sărăcie. Iar când un județ sărac tratează atragerea investițiilor private ca pe o fantezie, este normal ca bugetul să fie concentrat pe asistență socială și funcționarea instituțiilor. Rezultatul: conservarea sărăciei și gonirea investitorilor care puteau crea locuri de muncă.

Tot atunci, 44% din bugetul Consiliului Județean Vaslui era dedicat asistenței sociale. Mai nimic pentru crearea de locuri de muncă sau facilități pentru antreprenori. Conducerea județului credea că parcurile industriale sunt nerealiste. Și dorea să rămână nefezabile. Dar tocmai aceasta este problema: pentru județele paupere, investițiile nu sunt un moft, ci singura cale de ieșire din sărăcie.

Situația pare să se fi mai corectat în 2026, cel puțin la nivel de discurs și arhitectură bugetară. Acum, bugetul județului Vaslui a fost aprobat în unanimitate, cu venituri prognozate de peste 511 milioane de lei, din care 72% reprezintă secțiunea de funcționare și 28% secțiunea de dezvoltare. Conducerea actuală a CJ a susținut că ponderea dezvoltării ar fi fost mai mare dacă ar fi fost introduse contractele de finanțare care urmau să fie semnate ulterior.

Investițiile schimbă și economia, dar și societatea

Impactul investițiilor locale nu este unul doar economic, ci și social. O localitate cu drumuri bune, școli decente, transport eficient, utilități și servicii publice care funcționează – își păstrează mai ușor populația activă. O localitate fără investiții pierde tineri, firme, specialiști și ajunge să intre într-o spirală care merge din rău în mai rău.

Investițiile creează venituri viitoare. Cheltuielile curente consumă venituri prezente. De aceea, administrațiile care vor să iasă din logica sărăciei trebuie să schimbe întrebarea de bază: nu „ce instituții dă bine să mai finanțăm?”, ci „ce proiecte pot crește baza economică a comunității?”.

Premierul Ilie Bolojan a criticat recent dependența administrațiilor locale neperformante de alocări de la bugetul de stat, spunând că „ani de zile bugetul de stat a fost folosit ca o pușculiță de către administrații neperformante” și de oameni care, în județele lor, „funcționează ca niște jupâni”. El a adăugat că aceștia au crezut că vechile obiceiuri de a-și rezolva incompetența sau ineficiența prin alocări direcționate vor funcționa în continuare.

Aceasta este, în fond, miza politică a investițiilor locale. Ele reduc dependența. O localitate cu firme, locuri de muncă, venituri proprii și infrastructură are mai puțină nevoie de intervenția discreționară a centrului. O localitate blocată în asistență socială și funcționare devine mai ușor de controlat politic, pentru că supraviețuirea ei depinde de transferuri.

Concluzia este simplă: cheltuielile de funcționare țin luminile aprinse, iar asistența socială protejează vulnerabilii. Dar investițiile sunt cele care schimbă destinul unei comunități. Fără ele, un buget local este doar un mecanism de întreținere. Cu ele, devine un instrument de dezvoltare. Iar diferența se vede în timp: în locuri de muncă, venituri locale, calitatea vieții, atractivitate pentru investitori și capacitatea unei localități de a nu mai depinde de mila bugetului central.