Marco Fuchs, directorul executiv al grupului german OHB, unul din jucătorii europeni importanți în producția de sateliți, a avertizat că o fuziune a diviziilor spațiale ale Airbus, Leonardo și Thales ar slăbi concurența. Potrivit acestuia, noua entitate creată nu va întări blocul comunitar împotriva rivalilor precum SpaceX.
Compania germană OHB a declarat că, prin această fuziune, guvernele statelor membre vor rămâne cu mai puțini furnizori pentru programele spațiale finanțate din fonduri publice. Iar acest lucru va crește în cele din urmă costurile pentru contribuabili.
„Este o consolidare care reduce concurența. Acest lucru nu este bun pentru cetățenii europeni. Nu este bun pentru contribuabili. Și nu este bun pentru oferta de pe piața europeană”, a precizat Fuchs.
Fuziunea nu va crea un concurent real
Airbus, Thales și Leonardo au fost de acord în octombrie să își fuzioneze diviziile spațiale. Tranzacția este cunoscută sub numele de cod Bromo. Cele trei companii sunt pe cale să solicite aprobarea oficială din partea autorităților europene de concurență.
Asocierea propusă vine în contextul în care industria spațială din Europa se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea concurenților din SUA și China. Companiile care fuzionează susțin că o entitate mai mare este necesară pentru a rămâne competitive. Mai ales în urma expansiunii rapide a rețelei Starlink a SpaceX.
Marco Fuchs susține însă că noua entitate creată nu va avea capacitatea de a concura cu SpaceX. Potrivit acestuia, firma din SUA concurează în principal pe piața serviciilor de lansare și a comunicațiilor prin satelit, nu în producția de sateliți pentru clienții instituționali europeni.
Monopol în Europa
Directorul executiv al OHB a subliniat, de asemenea, că Elon Musk, fondatorul Starlink, este prezentat de unii critici din Europa drept „Elon cel rău”. „Este o temă frumoasă. Dar nu este vorba despre «Elon cel rău» aici. Ci de faptul că ceea ce se creează este un monopol în Europa”, a spus Fuchs.
Potrivit acestuia, fuziunea ar reduce concurența în cadrul programelor finanțate de Agenția Spațială Europeană, Comisia Europeană și guvernele naționale. Ori, pe această piață cea mai mare parte a cererii provine din achiziții publice.
Deși acest lucru ar putea aduce beneficii propriei sale companii, Fuchs a avertizat că proiecte emblematice, precum Galileo, vor avea mai puțini ofertanți credibili. Ceea ce va slăbi concurența și va crește în cele din urmă costurile pentru contribuabili.
O fuziune pentru a masca un eșec?
Luna trecută, OHB a anunțat că va emite acțiuni noi pentru a strânge până la 510 milioane de euro. Mișcarea va ajuta la urmărirea unei creșteri mai agresive ca răspuns la provocarea lansată de fuziunea Bromo.
Marco Fuchs a spus că factorii de decizie politică din Germania ar putea prezenta acordul Bromo ca pe un „simbol al prieteniei franco-germane”. Un anunț care vine la scurt timp după ce Berlinul a anulat sau a redus proiecte comune de apărare. Cel mai notoriu exemplu în acest sens este Future Combat Air System (FCAS), avionul de luptă franco-german, un proiect de 1000 de miliarde de euro.
„De aceea au nevoie de fuziunea din domeniul sateliților: «OK, anulăm aeronava, dar acum facem ceva frumos împreună în spațiu»”, a mai argumentat Fuchs, citat de ft.com.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/satelit-2-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-4.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/monede-crestere-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnrr.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/sturtup-e1781081454558.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/bani-deeadline-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/aluminiu-2-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pariuri-sportive-sursa-foto-pixabay.jpg)