Cât ne costă datoriile șterse de stat. 96% din sume erau datorate de persoane juridice, iar impactul a fost de 5,1 miliarde de lei

La prima vedere, ecuația pare simplă: dacă Fiscul șterge cinci miliarde de lei, bugetul pierde cinci miliarde. În realitate, lucrurile sunt mai complicate.

O datorie fiscală poate dispărea din mai multe motive. Statul poate adopta o amnistie sau creanța se poate prescrie. Însă dacă e o sumă foarte mică, aceasta poate fi anulată pentru că recuperarea costă prea mult. Un act fiscal poate fi desființat în instanță. Iar când un agent economic intra în insolvență sau faliment, statul poate rămâne cu o parte importantă din datorie neîncasată.

Aceste situații nu sunt echivalente, nici juridic, nici economic.

Cea mai recentă mare operațiune de anulare a unor obligații a fost lansată prin OUG 107/2024. Pentru majoritatea firmelor, statul nu a șters pur și simplu taxele principale. Contribuabilul trebuia să achite obligațiile principale eligibile și alte sume cerute de lege. În schimb, putea obține anularea dobânzilor, penalităților și altor accesorii.

Pentru persoanele fizice, facilitatea a mers mai departe. În anumite condiții, a putut fi anulată chiar o parte din datoria principală.

Marea amnistie: 5,1 miliarde de lei anulate

OUG 107/2024 a vizat obligații bugetare restante la 31 august 2024. Datele raportate arătau că fuseseră emise 99.663 de decizii de anulare, cu un impact de aproximativ 5,1 miliarde de lei. Aceasta este cea mai solidă cifră recentă de la care putem porni. Dar suma nu trebuie interpretată automat ca o pierdere de 5,1 miliarde de lei cash din vistieria statului. În schimbul facilității, contribuabilii au trebuit să achite obligațiile bugetare principale eligibile restante, precum și celelalte sume cerute de lege.

Datele din evidențele ANAF indicau încasări de 6,24 miliarde de lei din obligații fiscale restante la 31 august 2024. În plus, fuseseră achitate 12,93 miliarde de lei reprezentând obligații ulterioare acestei date, a căror plată era o condiție pentru acordarea anulării. În total, plățile asociate îndeplinirii condițiilor schemei ajungeau la 19,17 miliarde de lei. Totuși, nu putem afirma că întreaga sumă a fost „produsă” de amnistie. Cele 12,93 miliarde de lei reprezentau obligații curente care oricum erau datorate statului.

Cel mai prudent calcul este raportarea sumelor anulate la vechile restanțe efectiv încasate. Statul a renunțat la aproximativ 5,1 miliarde de lei și a recuperat circa 6,24 miliarde de lei din obligațiile vechi. Rezultă că pentru fiecare leu de obligații anulate, bugetul a încasat aproximativ 1,22 lei din restanțele vechi. Privită invers, suma anulată a echivalat cu aproximativ 82 de bani pentru fiecare leu recuperat. Deși pare mult, nu este automat o afacere proastă pentru stat. Nu putem spune asta fără să știm cât ar fi recuperat ANAF în absența amnistiei.

Dacă statul ar fi putut încasa oricum aproape toate cele 6,24 miliarde de lei, anularea a 5,1 miliarde ar fi fost foarte costisitoare. Dacă o mare parte dintre restanțe era veche și greu recuperabilă, renunțarea la accesorii poate fi privită drept prețul plătit pentru încasarea rapidă a principalului.

Cine a beneficiat de anulări

O radiografie intermediară a schemei arată unde s-au dus cele mai mari sume. La 19 noiembrie 2024, datele ANAF raportate public indicau că 19.095 de contribuabili primiseră răspuns favorabil. Statul încasase 4,36 miliarde de lei din obligații restante și anulase aproximativ 1,1 miliarde de lei. Circa 8.012 persoane fizice beneficiaseră de anulări de aproximativ 40 de milioane de lei. În schimb, 11.083 de persoane juridice primiseră anulări de circa 1,06 miliarde de lei.

Astfel, în acel stadiu al schemei, aproximativ 96% din valoarea sumelor anulate revenea persoanelor juridice. Dar asta nu înseamnă că marile companii au primit 96% din avantaj. Categoria include firme de dimensiuni foarte diferite. Arată însă că, valoric, grosul anulărilor nu a mers către persoanele fizice.

Ministerul Finanțelor estimase inițial că amnistia ar putea genera încasări de 7,9 miliarde de lei. Comparată cu această estimare, suma de 6,24 miliarde de lei recuperată din obligațiile restante reprezintă aproximativ 79% din ținta inițială.

În 2025 au continuat însă efecte administrative ale mecanismului. De exemplu, în august 2025 a fost aprobată o procedură de anulare a unor obligații bugetare accesorii în baza OUG 107/2024 pentru creanțe administrate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Problema este că nu există o centralizare publică oficială care să spună cât au anulat în total, în 2025, toate instituțiile statului.

Cine sunt marii datornici ai României

Pentru a înțelege miza, trebuie să privim și datoriile care rămân neplătite. ANAF publică lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante în baza Codului de procedură fiscală. Pragul de publicare este de 500.000 de lei pentru marii contribuabili și 250.000 de lei pentru contribuabilii mijlocii.

Printre numele aflate în partea superioară a clasamentelor recente bazate pe datele ANAF apar Italia Tobacco Production, Agroponte, Galaxy Tobacco, Societatea Națională a Căilor Ferate Române, CFR Marfă și Complexul Energetic Hunedoara.

Un clasament făcut public în 2025 indica datorii de aproximativ 1,48 miliarde de lei pentru Italia Tobacco, 1,47 miliarde pentru Agroponte și 1,30 miliarde pentru Galaxy Tobacco. Societatea Națională a Căilor Ferate Române figura cu aproximativ 1,28 miliarde de lei, CFR Marfă cu circa 1,17 miliarde, iar Complexul Energetic Hunedoara cu aproximativ 1,05 miliarde de lei.

Cifrele trebuie citite cu precauție. Ele reprezintă obligații restante publicate la un anumit moment, nu sume care vor fi automat șterse. Unele companii sunt în insolvență sau faliment. Unele datorii pot fi contestate, iar situația se poate modifica. Clasamentul arată însă o realitate incomodă: printre marii datornici se află atât firme private, cât și companii controlate de stat.

Companiile de stat datorează miliarde tot statului

În iunie 2025, date furnizate de ANAF la solicitarea presei arătau că peste 600 de firme deținute integral sau majoritar de stat aveau datorii recuperabile de peste 5 miliarde de lei. Aici apare un paradox economic. Statul este simultan proprietar și creditor. O companie publică nu plătește taxele, acumulează accesorii și intră uneori în dificultate. Statul trebuie apoi să decidă dacă o execută, o restructurează, o capitalizează sau acceptă pierderi.

Din perspectiva contribuabilului care își plătește taxele la termen, situația ridică o problemă evidentă de echitate.

Curtea de Conturi: datorii de aproape 30 de miliarde de lei

O altă imagine asupra problemei a venit de la Curtea de Conturi. În 2025 au devenit publice concluziile unui audit desfășurat la ANAF. Potrivit constatărilor prezentate, 47.513 firme figurau la numai 2.440 de adrese și cumulau datorii la buget de aproape 30 de miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 6 miliarde de euro. Dar nici această sumă nu trebuie confundată cu „datoriile șterse”. Ea arată dimensiunea creanțelor asociate unui segment de contribuabili și problemele de administrare și analiză a riscului fiscal. Constatarea este însă importantă.

Înainte de a discuta cât de generoasă este o amnistie, trebuie să știm cât de eficient este statul în recuperarea normală a creanțelor. Dacă administrația fiscală lasă datoriile să se acumuleze ani la rând, accesoriile cresc. Ulterior, Guvernul poate argumenta că trebuie să le anuleze pentru a recupera măcar principalul. Astfel se poate crea un cerc vicios.

Ce a șters statul pentru firme și persoane fizice

Pentru persoanele juridice, mecanismul principal al OUG 107/2024 nu a fost o iertare generală a taxelor de bază. În linii mari, contribuabilul trebuia să stingă obligațiile principale eligibile, să achite sumele care nu intrau în facilitate și să fie la zi cu declarațiile fiscale. În schimb, puteau fi anulate dobânzile, penalitățile și celelalte accesorii aferente obligațiilor eligibile.

Pentru persoanele fizice, facilitatea a fost mai generoasă. Cei care aveau obligații bugetare principale restante la 31 august 2024 de cel mult 5.000 de lei puteau beneficia de anularea a 50% din principal dacă stingeau cealaltă jumătate și îndeplineau condițiile legale.

Pentru datorii principale mai mari de 5.000 de lei, putea fi anulată o cotă de 25%, dacă debitorul achita 75% din principal și respecta celelalte condiții.

Astfel, pentru o datorie eligibilă de 4.000 de lei, mecanismul putea însemna, simplificat, plata a 2.000 de lei și anularea celorlalți 2.000 de lei din principal. Pentru o datorie de 20.000 de lei, putea însemna plata a 15.000 de lei și anularea a 5.000 de lei.

Aici putem vorbi clar despre renunțarea statului la o parte din creanța principală.

Este amnistia un privilegiu?

Din punct de vedere juridic, „privilegiu” nu este termenul tehnic potrivit. Facilitatea a fost instituită prin act normativ și era accesibilă debitorilor care îndeplineau condițiile legale. Din punct de vedere economic, discuția este însă legitimă. Un contribuabil care și-a plătit taxele la termen nu a primit anularea dobânzilor și penalităților, pentru că nu le-a acumulat. Un contribuabil care a întârziat plata a putut primi, în anumite condiții, ștergerea accesoriilor.

Această diferență produce risc moral. Dacă amnistiile sunt repetate, unii contribuabili pot ajunge la concluzia că merită să amâne plata în speranța unei viitoare facilități. Tocmai de aceea, amnistiile sunt controversate. Pot aduce rapid bani la buget, dar pot slăbi disciplina fiscală pe termen lung.

Nu toate anulările sunt amnistii. Codul de procedură fiscală prevede anularea creanțelor restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la 31 decembrie, dacă totalul este mai mic de 40 de lei. Logica este administrativă. Statul poate cheltui mai mult pentru evidență, notificări și executare decât ar recupera dintr-o creanță minusculă. Pentru creanțele locale, consiliile locale pot stabili anual un plafon de anulare, în condițiile legii.

O altă situație este prescripția. Pentru executarea silită a creanțelor fiscale, regula generală este un termen de cinci ani, calculat potrivit Codului de procedură fiscală. Dar afirmația „după cinci ani datoria se șterge automat” este greșită. Termenul poate fi suspendat sau întrerupt. Actele de executare și alte situații prevăzute de lege pot schimba calculul. Prescripția nu este o recompensă acordată prin amnistie. Este efectul unei reguli privind trecerea timpului. Economic însă, o creanță pierdută prin prescripție ridică o întrebare gravă: de ce nu a recuperat statul banii la timp?

Insolvența schimbă valoarea reală a datoriilor

Mai există o confuzie frecventă. Dacă o firmă datorează un miliard de lei statului, nu înseamnă că bugetul va putea încasa efectiv un miliard. Dacă firma nu mai are activitate, nu are bani în conturi și deține active de numai 50 de milioane de lei, recuperarea poate fi mult sub valoarea nominală a creanței. Situația devine și mai complicată dacă există alți creditori. Acesta este motivul pentru care simpla adunare a tuturor restanțelor poate induce în eroare.

România are nevoie nu doar de cifra brută a datoriilor, ci și de o clasificare după probabilitatea de recuperare. Cât este recuperabil imediat? Cât este blocat în litigii și cât se află în insolvență? De asemenea, cât aparține unor firme fără active? Cât este în pericol să se prescrie? Fără aceste informații, publicul vede miliarde pe hârtie, dar nu știe cât valorează ele în realitate.

Da, dar…

Nu putem demonstra că bugetul a „pierdut” efectiv 5,1 miliarde de lei. Pentru asta ar trebui să știm cât din suma anulată ar fi fost recuperată fără amnistie. Iar această sumă este imposibil de apreciat. Dar nici nu putem spune că facilitatea nu a costat nimic. Statul a renunțat juridic la creanțe de miliarde de lei, iar o parte dintre acestea ar fi putut, teoretic, să fie recuperate.

Adevărata problemă este lipsa unei imagini complete. Nu există un tablou public unic care să arate câte datorii fiscale au fost anulate efectiv într-un an, câte s-au prescris, câte au dispărut în insolvențe și falimente sau cât din total aparținea companiilor de stat.

Ceea ce știm este deja suficient de important. Cea mai mare facilitate fiscală recentă a produs decizii de anulare cu un impact de aproximativ 5,1 miliarde de lei. În schimb, statul a recuperat aproximativ 6,24 miliarde de lei din restanțe vechi.

În același timp, mari datornici continuă să figureze cu restanțe de peste un miliard de lei fiecare. Curtea de Conturi a identificat 47.513 firme concentrate la 2.440 de adrese, cu datorii cumulate de aproape 30 de miliarde de lei. Separat, peste 600 de companii de stat aveau datorii recuperabile de peste 5 miliarde de lei. Prin urmare, problema României nu este doar că statul șterge datorii. Problema este că lasă restanțe uriașe să se acumuleze, recuperează greu și publică informații fragmentate. Iar costul real nu este doar suma anulată. Include și avantajul financiar obținut de cei care amână plata, costul finanțării statului în timp ce taxele rămân neîncasate și sentimentul de inechitate al contribuabililor care își achită obligațiile la termen.