Gazele din Marea Neagră pot face România cel mai mare producător din UE. Dumitru Chisăliță: „Resursele nu creează automat prosperitate”

România intră într-un moment rar pentru politica energetică. După ani în care discuția despre gaze a fost blocată între dosare cu șină și dispute politice sterile, proiectul Neptun Deep ajunge în faza în care se apropie producția. În paralel, Romgaz continuă dezvoltări onshore importante, iar statul vorbește tot mai apăsat despre folosirea gazului românesc în industrie.

Aceasta este, însă, doar prima parte a poveștii. O resursă naturală poate aduce venituri, dar nu produce automat dezvoltare. Poate reduce importurile, dar nu garantează competitivitate. Poate aduce bani la buget, dar banii pot fi consumați rapid, fără să lase în urmă infrastructură, tehnologie sau companii mai puternice.

De aceea, Neptun Deep nu trebuie tratat doar ca un proiect de producție. El poate deveni punctul de plecare pentru o nouă politică economică industrială, dacă statul leagă gazul de investiții, petrochimie, rețele, energie flexibilă, cercetare și capacitate de negociere în Uniunea Europeană.

România poate urca pe primul loc în UE

Miza numerică este puternică. Neptun Deep are resurse recuperabile estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. La platou, proiectul ar urma să aducă aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an, ceea ce poate dubla producția actuală de gaze a României.

Dacă adăugăm dezvoltările onshore, inclusiv Caragele și Boteni, România poate depăși Olanda și poate deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Calculul trebuie făcut strict pe UE, pentru că Europa în sens larg include Norvegia și Marea Britanie, jucători mult mai mari în extracția de gaze.

Această poziție ar avea efecte economice directe. România ar importa mai puțin, ar putea deveni exportator net și ar avea o pârghie regională mai importantă. Mai mult, ar putea folosi gazul pentru a susține industrii cu consum mare de energie, de la petrochimie până la îngrășăminte, materiale de construcții și producție industrială.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, descrie momentul ca pe o șansă rară. „Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică. Resursele nu creează automat prosperitate”, arată el.

Această formulare fixează corect problema. România nu trebuie să se comporte ca un stat care a descoperit o sursă de venit temporară, ci ca o economie care primește o fereastră de investiții pentru următorul deceniu.

Gazul nu este finalul tranziției, ci combustibilul care o poate echilibra

O eroare frecventă este tratarea gazului ca alternativă la tranziția verde. În realitate, gazul poate fi tocmai combustibilul care face tranziția suportabilă pentru economie, mai ales într-un sistem în care regenerabilele cresc rapid, dar sunt volatile, iar stocarea rămâne insuficientă.

Energia nucleară oferă producție stabilă. Hidrocentralele pot asigura flexibilitate. Regenerabilele reduc costuri și emisii în orele bune. Gazul poate interveni când sistemul are nevoie de echilibrare, iar industria are nevoie de predictibilitate.

Chisăliță subliniază această logică a complementarității. „Marile sisteme energetice moderne funcționează prin complementaritate. Gazul natural rămâne combustibilul de tranziție care echilibrează sistemul.”

Pentru România, aceasta este o diferență esențială. Dacă gazul este folosit doar ca marfă exportată, valoarea adăugată pleacă rapid din economie. Dacă este folosit pentru echilibrare, industrie și securitate energetică, devine parte dintr-un model economic.

Neptun Deep ar trebui privit exact în acest cadru. Nu ca o pauză de la tranziția energetică, ci ca un instrument prin care România poate face tranziția fără să își slăbească industria.

De la gaz extras la industrie eficientă

Marea întrebare este ce va face statul cu veniturile. Dacă banii ajung doar în bugetul curent și sunt consumați în cheltuieli de moment, oportunitatea se va epuiza rapid. România ar rămâne cu o perioadă bună de producție, dar fără o schimbare structurală.

Altul ar trebui să fie traseul. Veniturile din gaze pot finanța infrastructură energetică, rețele inteligente, stocare, cercetare, educație tehnică și o industrie locală de echipamente. Pot susține producția de componente pentru rețele, baterii, tehnologii nucleare, software energetic și servicii specializate.

Președintele AEI leagă direct gazele de politica industrială. „Gazele din Marea Neagră trebuie privite doar ca punctul de plecare. Energia poate deveni motorul unei noi etape de industrializare.”

Aceasta este miza economică reală. România nu trebuie să repete modelul în care exportă resurse și importă tehnologie. Dacă doar vinde gaz și cumpără turbine, baterii, echipamente și software, câștigul se reduce la taxele colectate și la marja companiilor implicate în extracție.

O politică industrială ar însemna ca statul să decidă unde vrea să apară lanțuri de valoare. Nu prin protejarea artificială a unor companii ineficiente, ci prin investiții, competență, achiziții inteligente și parteneriate cu firme care produc în România.

Petrochimia revine în discuție

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, a dus discuția într-o direcție importantă: gazul din Marea Neagră trebuie folosit cu prioritate în România, acolo unde poate produce valoare adăugată. Nu este suficient ca România să extragă gaz, să îl transporte și să îl vândă ca materie primă.

„Scopul meu este ca gazele din Marea Neagră, cu preponderență, să fie folosite în România în industrie. Avem proiecte importante pe care vrem să le dezvoltăm pe modelul Azomureș, pentru ca gazul românesc să fie folosit în România”, a spus Bogdan Ivan.

Aici se deschide o temă economică mai largă. Petrochimia, îngrășămintele și industria mare consumatoare de gaze pot transforma resursa în produse, locuri de muncă, exporturi și taxe recurente. Exportul brut al gazului aduce venituri, dar folosirea lui în industrie poate multiplica efectul în economie.

Când era ministru, Ivan a vorbit și despre volumele din Neptun Deep, împărțite între Romgaz și OMV Petrom. El a arătat că statul român și-a manifestat dreptul de preemțiune pentru o parte din producție, iar restul poate merge către România sau către alte piețe, în funcție de consum și contracte. „În proiectul Neptun Deep, avem 4 miliarde de metri cubi gestionați de Romgaz și 4 miliarde gestionați de OMV Petrom. Pentru excedentul care depășește consumul de astăzi al României, companiile trebuie să vină cu pachete de vânzare pentru România și pentru alte state.”

Practic, statul poate avea drept de preemțiune, dar nu poate construi singur o strategie industrială doar prin declarații. Are nevoie de consumatori industriali, contracte, reguli stabile și investiții în capacități care să transforme gazul în producție.

Neptun Deep intră în faza de execuție grea

Pe partea tehnică, proiectul a trecut din etapa de planuri în etapa de lucrări efective. OMV Petrom și Romgaz au anunțat începerea instalării conductei offshore, o componentă-cheie a infrastructurii care va aduce gazele din larg la țărm. Conducta are aproximativ 160 de kilometri, iar infrastructura include platformă offshore, sisteme submarine, zece sonde de producție și stația de măsurare de la Tuzla.

Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru explorare și producție, a subliniat complexitatea operațiunilor din 2026. „Lucrările de instalare planificate pentru anul acesta implică mobilizarea unei flote de aproximativ 50 de nave. Integrarea operațiunilor maritime, submarine și onshore este esențială pentru a livra proiectul în condiții de siguranță și într-un orizont de timp ambițios.”

Acest citat arată dimensiunea proiectului. Neptun Deep nu este doar o decizie de extracție, ci una dintre cele mai complexe investiții energetice derulate vreodată în România. În acest an, proiectul se mută vizibil în Marea Neagră, cu nave, conducte, echipamente submarine și platformă de producție.

Hubati a legat proiectul și de securitatea energetică regională. „Neptun Deep este un proiect strategic pentru România și pentru securitatea energetică a regiunii. În 2026, vom avansa cu etape majore: instalarea conductei offshore, a echipamentelor submarine și a platformei de producție.”

Această dimensiune regională trebuie păstrată în material. Gazul nu este doar o resursă internă, ci o piesă într-un continent care încă își reconfigurează securitatea energetică după reducerea dependenței de Rusia.

Romgaz pune investițiile în centrul strategiei

Pentru Romgaz, Neptun Deep este proiectul care schimbă scara companiei. Compania nu mai este doar producătorul intern tradițional de gaze, ci partener într-un proiect offshore major, cu implicații pentru producție, finanțare, tehnologie și poziționare regională.

Răzvan Popescu, CEO Romgaz, a arătat că anul 2026 a fost cel mai amplu program de investiții din istoria companiei. „Programul de investiții al Romgaz pentru anul 2026 este estimat a fi cel mai amplu din istoria companiei. Obiectivul principal este accelerarea proiectelor strategice care susțin creșterea sustenabilă a producției de gaze naturale, tranziția energetică și digitalizarea.”

Această direcție este importantă pentru că leagă offshore-ul de onshore. Neptun Deep poate crește spectaculos producția, dar Romgaz are și proiecte interne, precum Caragele, care pot consolida poziția României pe piața gazelor din UE.

Popescu a mai arătat că instalarea conductei confirmă respectarea calendarului. „Începerea lucrărilor de instalare a conductei principale de gaze reprezintă atingerea unui obiectiv esențial în dezvoltarea proiectului Neptun Deep. Finalizarea investiției și introducerea în exploatare comercială a zăcămintelor începând cu anul 2027 vor consolida poziția României.”

Aici se vede diferența dintre ambiție și livrare. România are multe proiecte energetice anunțate, dar puține ajung la maturitate în calendarul inițial. Neptun Deep trebuie judecat și prin această lentilă: nu doar cât gaz promite, ci dacă livrează la timp.

Energia ca instrument de influență regională

Gazele din Marea Neagră pot avea și un rol geopolitic. România poate deveni furnizor de securitate energetică pentru Republica Moldova, pentru Balcani și, pe termen mai lung, pentru reconstrucția Ucrainei. Într-o regiune în care energia este și instrument economic, și instrument de presiune politică, această poziție contează.

Chisăliță vede energia ca pe un instrument de politică externă, nu doar ca pe o marfă. „Infrastructura energetică poate deveni un instrument de politică externă. Energia încetează să mai fie doar o marfă și devine un instrument de influență strategică.”

Aceasta este una dintre diferențele dintre simpla exploatare și strategia energetică. Dacă România folosește gazul doar pentru a încasa bani, va avea un avantaj limitat. Dacă îl folosește pentru a construi interconectări, relații regionale și capacitate industrială, avantajul se multiplică.

În același timp, apartenența la Uniunea Europeană nu reduce această ambiție. Dimpotrivă, o poate amplifica. Piața unică, finanțările europene și regulile comune pot fi instrumente pentru o țară care știe ce vrea să negocieze.

Problema nu este lipsa resurselor, ci lipsa proiectului

România a avut și până acum resurse. A avut hidro, gaze, petrol, cărbune, potențial nuclear, poziție la Marea Neagră și acces la fonduri europene. Totuși, de prea multe ori, resursele au fost administrate ca active izolate, nu ca părți ale unui proiect economic coerent.

Chisăliță formulează exact această problemă. „Nu lipsa resurselor este problema României și nici lipsa potențialului. Ceea ce lipsește este un proiect național coerent.”

Aici ar trebui să ajungă concluzia materialului. Marea Neagră nu este doar un rezervor de gaze. Este un test de capacitate administrativă, politică industrială și viziune economică. România poate deveni cel mai mare producător de gaze din UE, dar asta nu înseamnă automat că va deveni și mai competitivă.

Diferența va fi făcută de felul în care sunt folosite veniturile. Dacă vor merge în consum bugetar, efectul se va disipa. Dacă vor finanța infrastructură, industrie, rețele, tehnologie și capital uman, gazele pot deveni începutul unei noi etape economice.

În definitiv, Neptun Deep nu este doar despre ce scoatem din Marea Neagră. Este despre ce construim pe uscat cu această resursă. România poate avea gaz, bani și poziție regională. Întrebarea este dacă va avea și instituțiile, disciplina și strategia prin care să transforme toate acestea în prosperitate durabilă.