Insolvențele agricole cresc cu aproape 80%. Criza ajunge la fermele mari și lovește întregul lanț

Agricultura românească a acumulat mai multe crize în același timp. Seceta, costurile mari, creditarea scumpă și prețurile slabe la cereale au redus marjele și au consumat capitalul de lucru.

Până acum, multe ferme au rezistat prin amânarea investițiilor, rostogolirea datoriilor și alte artificii contabile. În 2026, aceste soluții par să-și fi atins limitele.

Criza se mută către companiile mari

Datele CITR arată că insolvențele agricole au crescut de la 127 în primul semestru din 2025 la 226 în perioada similară din 2026. Nivelul de anul trecut fusese atins deja la jumătatea lunii aprilie.

Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, spune că profilul firmelor afectate s-a schimbat: „Dacă în anii anteriori vulnerabilitățile din agricultură erau absorbite în special de exploatațiile mici sau familiale, în primul semestru din 2026 asistăm la o extindere a crizei către companii de impact, cu rețele extinse de furnizori, distribuitori și finanțatori”.

El leagă deteriorarea de o suprapunere de șocuri. „Cumularea efectelor climatice severe cu scumpirea creditării și perturbările din lanțurile globale a creat o undă de șoc ce afectează acum companii de masă critică. Când un jucător mare din agricultură intră în incapacitate de plată, unda se transmite imediat pe întregul lanț de aprovizionare local și regional”, avertizează Cîrlănaru.

19 companii mari au intrat în insolvență

Schimbarea este vizibilă mai ales la firmele cu active imobilizate de peste 4 milioane de euro. În primul semestru din 2025, doar o companie agricolă din această categorie intrase în insolvență. În 2026, numărul a ajuns la 19.

Cele 19 societăți concentrează active imobilizate de peste 235 milioane de euro. Suma reprezintă aproximativ 57% din activele companiilor mari intrate în insolvență în întreaga economie, pe segmentul analizat.

Paul-Dieter Cîrlănaru atrage atenția asupra raportului dintre active și datorii. „Sunt foarte multe companii peste unul sau patru milioane euro, intrate în insolvență. Aici, raportul dintre asset-uri reale și datorii este unul de trei la unu. O companie în această situație, ce îi poate vinde unui potențial investitor?”, se întreabă el.

Patru din zece firme sunt în risc ridicat

CITR a analizat 3.700 de companii agricole cu active totale de cel puțin un milion de euro. Eșantionul a fost selectat dintre aproximativ 13.700 de firme care își depuseseră bilanțurile.

Rezultatul este mai grav decât numărul insolvențelor deja deschise. Patru din zece companii analizate se află în zona de risc financiar ridicat. Dintre acestea, 631 sunt în insolvență iminentă, iar 855 sunt considerate restructurabile.

Paul-Dieter Cîrlănaru spune că firmele trebuie privite prin accesul lor real la bani. „Când facem studiul companiilor de impact, împărțim companiile nu în sănătoase, nesănătoase, bătute de soartă sau nu, ci finanțabile sau nefinanțabile”, explică el.

În opinia sa, finanțabilitatea depinde de capital și fluxul de numerar. „Dacă ești finanțabil, înseamnă că fie mai este spațiu să ridici capital, fie că ai cash flow să generezi o cifră de afaceri care să permită o finanțare și care dă încredere celeilalte părți”, adaugă el.

Lichiditatea nu urmează ritmul agriculturii

Agricultura are un ciclu financiar diferit de alte domenii. Cheltuielile sunt făcute înainte de înființarea culturilor, dar încasările vin după recoltare și vânzare. Între aceste momente, ferma depinde de capital de lucru.

Paul-Dieter Cîrlănaru spune că mulți fermieri evită să vândă când prețurile nu acoperă costurile. „Decalajul dintre ciclul agricol și lipsa de lichiditate – mai ales în perioadele dintre recolte – a creat un comportament de vânzare mult mai precaut. Fermierii preferă să țină de stocuri, decât să vândă sub pragul de rentabilitate. Astfel, ei pun o presiune atât pe fluxul de numerar, cât și pe încrederea din lanțul de aprovizionare”, arată el.

Cîrlănaru avertizează că această alegere apasă simultan asupra numerarului și încrederii. „Aceste vulnerabilități sunt agravate de slăbiciunile structurale ale sectorului, fragmentarea excesivă a terenurilor și lipsa infrastructurii de procesare, care fac ca o mare parte din producție să rămână nevalorificată la nivel de business”, spune el.

Fermierii se gândesc la scadențe, nu la investiții

Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, estimează deficitul de finanțare din agricultură la cel puțin 15 miliarde de euro. Potrivit datelor invocate de el, numai 5% dintre fermieri mai pot lua credite, iar două treimi au un grad mare de îndatorare.

Dan Hurduc spune că 70-80% dintre fermieri nu mai au acces real la credit. Mulți au ajuns să se finanțeze de la familie, prieteni sau furnizori, într-o revenire la mecanisme folosite în urmă cu zeci de ani.

Dan Hurduc descrie efectul direct asupra dezvoltării fermelor. „Nu este deloc dorință pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea lor scadență, nicidecum la o următoare investiție”, spune el.

Creditul furnizor se rupe în lanț

O parte importantă a agriculturii a fost finanțată prin inputuri livrate cu plata la recoltă. Acest mecanism a permis fermierilor să producă fără să aibă toți banii la începutul sezonului.

Când fermele nu mai plătesc, distribuitorii rămân datori producătorilor de semințe, pesticide și îngrășăminte. Unii intră la rândul lor în insolvență, iar creditul furnizor dispare pentru următorul sezon.

Dan Hurduc spune că amânările generale de plată au dezechilibrat relațiile dintre actorii agricoli. Distribuitorii nu au mai putut recupera banii de la ferme, dar au fost executați de producători. Pierderea s-a propagat către întregul ecosistem.

Dan Hurduc vede riscul unei deteriorări suplimentare. Fără un nou cadru de finanțare, „insolvențele vor continua”, avertizează el. Agricultura are nevoie de garanții, capital de lucru și evaluarea datoriilor pe cicluri de producție mai lungi.

Finanțarea dispare când devine esențială

O companie intrată în dificultate are nevoie de bani pentru a continua producția și pentru a se restructura. Exact atunci, creditorii devin mai prudenți, iar furnizorii încearcă să-și recupereze expunerea.

Paul-Dieter Cîrlănaru spune că problema centrală este pierderea încrederii. „În cele mai multe cazuri, atunci când vorbim de orice formă de dificultate sau de orice formă de restructurare, am pierdut încrederea. Nimeni nu îți mai dă bani, ci vrea să ți-i ia, dacă se poate mâine”, arată el.

Cîrlănaru explică faptul că decalajul poate fi închis doar prin transparență și reconstrucția relației cu finanțatorii. „Și atunci, cum rezolvi acest spațiu imens dintre nevoia de finanțare și lipsa încrederii? Soluția stă în refacerea încrederii și în a înțelege ce se întâmplă”, spune el.

Restructurarea trebuie începută înainte de blocaj

Datele privind cele 855 de firme restructurabile arată că o parte a crizei poate fi încă oprită. Condiția este ca problemele să fie recunoscute înainte ca numerarul să dispară complet.

O restructurare timpurie poate însemna renegocierea datoriilor, vânzarea unor active neesențiale, intrarea unui investitor sau schimbarea modelului de producție. După instalarea insolvenței, fiecare opțiune devine mai scumpă.

Creșterea insolvențelor agricole cu aproape 80% este, astfel, mai mult decât un indicator statistic. Ea arată că fermele au consumat rezervele acumulate și că tensiunea ajunge acum în centrul sectorului.

Când o exploatație mare cade, nu dispare doar un fermier. Furnizorii pierd creanțe, distribuitorii pierd volume, băncile înregistrează credite neperformante, iar comunitatea pierde investiții și locuri de muncă. Criza agriculturii devine, în acel moment, o problemă pentru întreaga economie.