Profitul DN AGRAR a scăzut cu aproape 50% în primul semestru. Prețul laptelui și cursul valutar au apăsat rezultatele

Profitul DN AGRAR a scăzut cu aproape 50% în primul semestru. Prețul laptelui și cursul valutar au apăsat rezultatele
Profitul DN AGRAR a scăzut cu aproape 50% în primul semestru Foto: DN Agrar
DN AGRAR Group a raportat un profit net de 13,7 milioane de lei în primul semestru din 2026, cu 49,5% mai mic decât în perioada similară din 2025.

Cifra de afaceri a companiei a coborât cu 10,8%, de la 101,2 milioane de lei la 90,3 milioane de lei, potrivit raportului semestrial publicat la Bursa de Valori București BVB. Rezultatele au fost afectate în principal de scăderea prețului laptelui. Prețul mediu de vânzare a fost cu 30% mai mic decât în primul semestru din 2025. Compania explică această evoluție prin corecția înregistrată pe piața europeană, după nivelurile ridicate din anul precedent.

Reducerea prețurilor a fost compensată parțial de creșterea producției. DN AGRAR a livrat 41 de milioane de litri de lapte, cu 21% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Avansul a fost susținut de extinderea capacității de producție și de creșterea productivității fermelor.

La sfârșitul lunii iunie, grupul avea aproximativ 18.300 de bovine. Vânzările de lapte crud au rămas principala sursă de venit. Compania a obținut venituri și din vânzarea tineretului bovin și a compostului.

Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) a scăzut cu aproape 27%, la 36,05 milioane de lei. Marja EBITDA a fost de 40%. Profitul din exploatare s-a redus cu 32,6%, până la 26,26 milioane de lei. Veniturile totale din exploatare au rămas aproape neschimbate, la 158,33 milioane de lei. Asta în timp ce cheltuielile de exploatare au crescut cu 10,3%, la 132,07 milioane de lei.

Cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile au urcat cu 8,7%, iar costurile cu personalul au crescut cu 15%. Evoluția cheltuielilor salariale a fost determinată de majorarea numărului mediu de angajați și de ajustarea remunerațiilor. În același timp, veniturile din subvenții de exploatare au crescut cu 48,6%, la 21,69 milioane de lei. Majorarea a fost susținută de sprijinul acordat pentru producția de lapte și bunăstarea animalelor, precum și de includerea fermei Straja în baza eligibilă.

Cursul valutar a redus profitul

Rezultatul financiar al grupului a fost negativ, cu o pierdere de 8,48 milioane de lei, față de 6,28 milioane de lei în primul semestru din 2025. Compania atribuie această deteriorare în principal diferențelor de curs valutar rezultate din reevaluarea creditelor contractate în valută. Este vorba despre un efect contabil asupra rezultatului financiar, care nu reflectă direct evoluția activității operaționale.

Conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), DN AGRAR a înregistrat o EBITDA de 41,6 milioane de lei și un profit net de 21,3 milioane de lei. Diferența față de rezultatele întocmite după standardele contabile românești provine în principal din tratamentul activelor biologice și al subvențiilor.

Investiții de 33 de milioane de lei

DN AGRAR a investit aproximativ 33 de milioane de lei în primele șase luni ale anului. Cea mai mare sumă, de 14 milioane de lei, a fost direcționată către linia de procesare a laptelui. Alte șapte milioane de lei au fost alocate fermei Straja, patru milioane de lei proiectului de cultivare a ierbii de grâu, iar trei milioane de lei achiziției de terenuri. Noua unitate de procesare a laptelui degresat și a smântânii a fost finalizată. Conducerea estimează că primele vânzări comerciale vor începe în septembrie 2026.

La 30 iunie, activele totale ale grupului însumau 477,3 milioane de lei, cu 8,2% peste nivelul de la sfârșitul anului trecut. Datoriile totale au crescut cu 10%, la aproximativ 244 de milioane de lei.

Pentru întregul an, conducerea anticipează o creștere a producției de lapte peste estimarea inițială de 10%. Compania precizează însă că rezultatele din a doua jumătate a anului vor depinde și de prețul laptelui, cursul valutar și condițiile meteorologice.

0 comentarii