Iulian Stanciu intră în acționariatul NIBIRU. Fostul CEO eMAG continuă implicarea începută în etapa de dezvoltare a proiectului

Iulian Stanciu intră în acționariatul NIBIRU. Fostul CEO eMAG continuă implicarea începută în etapa de dezvoltare a proiectului
Inspire Asset Management intră în acționariatul NIBIRU. Compania de investiții fondată de Iulian Stanciu continuă implicarea începută în etapa de dezvoltare a proiectului. Sursa foto: Arhiva companiei
NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment și leisure lansat în această vară în zona Costinești, pe litoralul românesc, are un nou acționar: Inspire Asset Management (I AM), compania de investiții fondată de Iulian Stanciu. Intrarea în acționariat continuă o investiție structurată în două etape: o finanțare acordată companiei în faza de dezvoltare, înainte de lansare, și, ulterior, participarea directă în capitalul acesteia.

Decizia Inspire Asset Management vine după primul sezon NIBIRU, în care proiectul și-a demonstrat capacitatea de a atrage public la scară mare și de a construi un ecosistem care reunește entertainment, gastronomie, sport, retail, artă și experiențe pentru publicuri diferite. În primul sezon, NIBIRU a înregistrat peste două milioane de vizite, iar împreună cu Beach, Please!, ecosistemul dezvoltat în zonă a depășit 2,6 milioane de vizite.

Dincolo de audiență, primul sezon a validat și componenta economică a proiectului. NIBIRU a funcționat ca o platformă pentru zeci de operatori și antreprenori din gastronomie, retail, servicii și entertainment, iar mai mulți dintre operatorii prezenți au depășit individual pragul de un milion de euro în vânzări pe durata sezonului.

NIBIRU este un ecosistem

Modelul NIBIRU a fost construit astfel încât dezvoltarea destinației să genereze oportunități nu doar pentru compania care o operează, ci pentru întregul ecosistem de antreprenori, operatori și parteneri din jurul său.

„Cred foarte mult în antreprenoriatul românesc și vreau să continui să investesc în România, în companii și proiecte care au ambiția de a construi la scară mare și de a crea valoare aici. România are antreprenori buni, talent și resurse și cred că putem construi businessuri care să devină relevante nu doar local, ci și regional”, a declarat Iulian Stanciu, fondator Inspire Asset Management.

Potrivit acestuia, NIBIRU este un ecosistem: în jurul lui au crescut deja, într-un singur sezon, zeci de antreprenori și operatori, iar fiecare etapă nouă de dezvoltare poate crea mai multe oportunități pentru ei. Primul sezon a confirmat atât capacitatea echipei, cât și potențialul proiectului. „Acesta este genul de proiect în care vreau să fiu implicat și pe care vreau să îl susțin pe termen lung”, a mai precizat Iulian Stanciu.

Există public, cerere și loc pentru „ceva mult mai mare”

Andrei Șelaru (Selly), CEO NIBIRU, a precizat că Iulian Stanciu și echipa Inspire Asset Management au ales să investească în NIBIRU înainte de succesul primului sezon și înainte să existe proiectul pe care publicul îl vede astăzi.

„Pentru noi, lucrul acesta contează. Intrarea Inspire Asset Management în acționariat nu este începutul unei relații, ci continuarea firească a unei investiții și a unui parteneriat construite încă din etapa de dezvoltare. Am vrut de la început alături de NIBIRU oameni care înțeleg ce înseamnă să construiești de la zero, să scalezi și, mai ales, să gândești pe termen lung”, a precizat Șelaru.

CEO-ul NIBIRU susține că primul sezon a demonstrat că există public, cerere și loc pentru „ceva mult mai mare”. „De aici înainte, obiectivul nostru este să construim în fiecare an peste ceea ce am făcut anterior și să transformăm NIBIRU într-un proiect românesc cu relevanță regională. Suntem abia la început”, a adăugat Șelaru .

O destinație de entertainment cu relevanță regională

NIBIRU a fost conceput de la început ca un proiect pe termen lung, nu ca un eveniment sau ca o destinație construită pentru un singur sezon. Primul an a avut rolul de a pune în funcțiune ecosistemul, de a valida comportamentul publicului și modelul comercial și de a crea baza pentru următoarele etape de dezvoltare.

Pentru 2027, NIBIRU pregătește extinderea experiențelor și a infrastructurii existente, dezvoltarea unor noi concepte comerciale și de entertainment și consolidarea ecosistemului de operatori, antreprenori și parteneri construit în jurul destinației.

Miza următoarelor etape depășește însă dezvoltarea unei singure destinații. NIBIRU își propune să contribuie la repoziționarea litoralului românesc prin investiții private, experiențe noi, infrastructură și atragerea unor operatori și concepte capabile să crească diversitatea și calitatea ofertei turistice din zonă.

„Credem că NIBIRU poate deveni o destinație de entertainment cu relevanță regională și vrem să fim alături de echipă pe termen lung, cu mai mult decât capital. Ceea ce ne-a convins de la început a fost combinația dintre capacitatea de execuție a echipei, abilitatea de a atrage public la scară mare și un model în care fiecare sezon construiește peste infrastructura, brandul și ecosistemul dezvoltate anterior. Primul sezon a confirmat această teză. În etapa următoare, rolul nostru este să contribuim cu experiență investițională, know-how și guvernanță pentru a susține accelerarea dezvoltării proiectului și pentru a amplifica impactul pe care NIBIRU îl poate avea pe termen lung”, a spus Iulian Portasă, CEO Inspire Asset Management.

0 comentarii