Interes internațional pentru Black Sea AI Gigafactory. Companii din opt țări vor să participe la proiectul strategic al României

Interes internațional pentru Black Sea AI Gigafactory. Companii din opt țări vor să participe la proiectul strategic al României Interes internațional pentru Black Sea AI Gigafactory. Sursa foto: (pixabay)
Proiectul Black Sea AI Gigafactory, coordonat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, a atras interes din partea unor companii din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu și Asia.

Până la termenul limită de depunere, firme din opt țări și-au manifestat dorința de a participa. Aceștia și-au exprimat interesul fie ca lideri de consorțiu și investitori direcți, fie ca parteneri în cadrul unor consorții.

„România are două atuuri importante pentru următoarea etapă de dezvoltare tehnologică: capacitate energetică și talentul local. Aceste două elemente sunt esențiale pentru atragerea în țara noastră a unor mari centre de date, a proiectelor de infrastructură de calcul de înaltă performanță. Dar și a proiectelor majore de inteligență artificială. Interesul primit din partea unui spectru atât de divers de companii, ne reconfirmă că piața internațională vede acest potențial. Miza este să atragem investiții strategice, să construim infrastructură digitală avansată aici, în România. Și să conectăm această direcție cu economia reală, cu cercetarea, industria și serviciile digitale ale viitorului”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Urmează etapa de analiză și evaluare a documentațiilor depuse

În perioada următoare, structura de guvernanță a proiectului va demara etapa de analiză și evaluare a documentațiilor depuse. Structura este formată din Comitetul tehnic de implementare și Comitetul de coordonare strategică. Evaluarea se va realiza pe baza criteriilor prevăzute în apelul publicat. Include criteriile obligatorii, experiența relevantă, capacitatea financiară, precum și capacitatea tehnică și operațională de implementare a proiectului.

Transmiterea unei expresii de interes nu reprezintă o selecție, atribuire sau angajament din partea autorităților. Constituie, de fapt, o etapă preliminară în procesul de identificare a potențialilor parteneri capabili să susțină dezvoltarea proiectului Black Sea A.I. Gigafactory.

Având în vedere complexitatea procesului, Comitetul de coordonare strategică și Comitetul tehnic de implementare vor beneficia de sprijinul International Finance Corporation (IFC) în parcurgerea diferitelor etape necesare implementării proiectului. Instituția este membră a Grupului Băncii Mondiale specializată în finanțarea și consultanța pentru proiecte private și investiții strategice. Asistența va fi acordată în baza unui acord de consultanță pentru această tranzacție, încheiat cu Ministerul Finanțelor.

Ce presupune Black Sea AI Gigafactory

Black Sea AI Gigafactory este proiectul național coordonat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, cu sprijinul tehnic al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR). Programul vizează crearea unei super-infrastructuri de calcul și inteligență artificială în România. Proiectul este conceput ca o inițiativă strategică de infrastructură de calcul pentru inteligența artificială, de relevanță națională și regională.

Este menită să susțină dezvoltarea unor capabilități digitale și industriale avansate, să consolideze rolul României în ecosistemul european emergent al inteligenței artificiale. De asemenea, are scopul să poziționeze regiunea Mării Negre ca un amplasament important pentru infrastructura A.I de nouă generație.

0 comentarii