Investițiile străine în domeniul imobiliar sunt tot mai prudente. În România, tranzacțiile urmăresc obținerea de venituri stabile pe termen lung

Investițiile străine în domeniul imobiliar sunt tot mai prudente. În România, tranzacțiile urmăresc obținerea de venituri stabile pe termen lung Investițiile străine în domeniul imobiliar sunt tot mai prudente. În România tranzacțiile urmăresc obținerea de venituri stabile pe termen lung. Sursa foto: pixabay
România continuă să atragă interesul investitorilor imobiliari din Europa Centrală și de Est, însă tranzacțiile sunt realizate cu tot mai multă prudență. Investitorii se orientează doar către proiecte considerate sigure și profitabile pe termen lung.

Instabilitatea politică, incertitudinile economice și costurile mari de finanțare fac ca deciziile de achiziții imobiliare să fie tot mai prudente, arată o analiză a Fortim Trusted Advisors.

România se menține în zona de interes a investitorilor imobiliari din regiunea Europei Centrale şi de Est. Dar, spre deosebire de investițiile din Vestul Europei, tranzacțiile din România sunt selective.

Investitorii caută oportunităţi bine fundamentate

În cazul piețelor occidentale, investițiile sunt sprijinite de fluxurile de lichiditate, dar și de numărul de active instituţionale disponibile. La nivel local, investitorii se orientează preponderent către active stabile, care pot genera venituri pe termen lung.

„România rămâne pe radarul investitorilor. Dar nu mai vorbim despre un apetit investiţional generalizat. Capitalul este prezent, însă este mai disciplinat, mai atent la risc. Și mai orientat către active care pot livra venituri stabile pe termen lung. În următoarele 12-24 de luni, vom vedea probabil o piaţă dominată de tranzacţii selective, de capital local şi regional mai activ şi de investitori care caută oportunităţi bine fundamentate, nu doar randamente ridicate”, a declarat Ştefan Oană, Head of Capital Markets, Fortim Trusted Advisors.

Conform sursei citate, investiţiile imobiliare din Europa sunt dominate de capitalul de pe continent. În trimestrul I din 2026, capitalul european a ajuns să reprezinte aproape jumătate (48%) din tranzacţiile cu proprietăţi comerciale. Volumul total al acestora a ajuns la 21,1 miliarde de euro.

Marea Britanie, Germania şi Italia sunt pe creștere

Capitalul american a reprezentat aproximativ o treime (31%). Valoarea investiţiilor cross-border în Europa a fost de 15,1 miliarde de euro. Investitorii de peste Ocean au preferat țări precum Suedia, Spania şi Polonia. România nu se află încă pe lista acestora de achiziții.

„Europa îşi consolidează poziţia de principal motor al investiţiilor imobiliare de pe continent. Într-un context în care capitalul european rămâne activ şi orientat către pieţele cu fundamente solide, volumul de aproximativ 7,3 miliarde de euro direcţionat către tranzacţii cross-border confirmă încrederea investitorilor în activele europene. Iar creşterea semnificativă înregistrată de pieţe precum Marea Britanie, Germania şi Italia arată că apetitul investiţional revine gradual. În special acolo unde există lichiditate, stabilitate şi perspective clare de randament”, a precizat Nicolae Ciobanu, Managing Partner – Head of Advisory, Fortim Trusted Advisors.

Conform analizei companiei, care este membră a alianţei BNP Paribas Real Estate, în România este majoritar în prezent capitalul regional şi investitorii privaţi din CEE. Aceștia urmăresc obținerea unor randamente superioare celor de pe piețele vest-europene. Noua abordare ar putea genera pe termen mediu și scurt o creștere a volumelor de tranzacții în zona de spații logistice industriale, parcuri de retail și hoteluri. De asemenea, o zonă de interes poate fi și cea a activelor cu potenţial de repoziţionare, potrivit zf.

0 comentarii