Primăriile și spitalele au cerut 455 milioane euro în șase ore. Sectorul public descoperă că poate să-și producă singur energia

Sectorul public românesc nu este cunoscut pentru reflexe rapide. Digitalizarea a intrat cu greu în primării, spitale sau școli, iar multe investiții în tehnologie se împotmolesc între bugete, avize și achiziții. Energia pare să fie însă excepția care confirmă regula. Facturile mari au făcut ceea ce numeroase strategii de modernizare n-au reușit: au convins instituțiile că tehnologia poate fi tradusă direct în bani economisiți.

În spatele celor 1.450 de proiecte nu se află doar dorința de a pune panouri pe acoperiș. Aproape jumătate dintre cereri vizează și stocarea energiei. Asta arată că administrațiile au început să înțeleagă și a doua parte a ecuației: nu este suficient să produci energie la prânz dacă instituția continuă să consume seara, când panourile nu mai produc.

Pentru o primărie, un spital sau o școală, schimbarea este importantă. Până acum, energia era aproape exclusiv o factură de plătit. De acum, clădirea publică poate deveni și mică centrală electrică. Cu panouri, produce o parte din consum. Cu baterii, poate păstra energia pentru orele mai scumpe. Iar cu finanțare nerambursabilă, statul ajunge să finanțeze investiția prin care tot statul își reduce propriile cheltuieli.

Viteza: 75,8 milioane euro pe oră

Cele două sesiuni au fost deschise pe 28 septembrie, la ora 10:00. La ora 16:00 erau deja depuse 760 de cereri pentru producerea de energie destinată autoconsumului, în valoare de 213,5 milioane euro. Alte 690 de proiecte cereau 241,4 milioane euro pentru capacități de stocare.

Cumulat, vorbim despre 454,95 milioane euro. Suma este echivalentă cu aproximativ 91% din alocarea de 500 milioane euro a apelului pentru producție, deși cererile au fost împărțite între două linii distincte. Bugetul total al celor două apeluri este, de fapt, de 650 milioane euro: 500 milioane pentru producție și încă 150 milioane pentru stocare.

Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, spune că viteza depunerilor a depășit chiar și așteptările instituției. „Așa cum am anticipat, interesul este foarte mare”, spune el. AFIR ia deja în calcul suplimentarea banilor, dacă Fondul pentru Modernizare și Ministerul Energiei vor permite acest lucru.

Statul descoperă autoconsumul

Lista beneficiarilor spune multe despre schimbarea de reflex. Pot cere bani unități administrativ-teritoriale, spitale publice, instituții de învățământ, centre sociale, institute de cercetare, unități din apărare și ordine publică, penitenciare sau unități de cult. Finanțarea poate ajunge la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane euro pe beneficiar.

Asta schimbă complet ecuația pentru administrațiile care până acum priveau factura la energie ca pe vreme: venea în fiecare lună și nu prea aveai ce să-i faci. Cu panouri și autoconsum, o parte din această factură devine controlabilă. Cu baterii, energia produsă la prânz poate fi împinsă spre orele în care instituția chiar are nevoie de ea.

Adrian Chesnoiu descria încă înaintea lansării apelului finanțarea ca pe o șansă pentru administrație. „Primăriile dar și multe alte instituții publice de la nivel central și local au acum șansa să obțină o finanțare consistentă”, spune el. Ideea centrală este simplă: producția proprie și stocarea pot crește independența energetică.

Panoul fără baterie rezolvă doar jumătate din problemă

Explozia cererii pentru stocare este poate chiar mai importantă decât interesul pentru panouri. România a instalat rapid capacități fotovoltaice, dar sistemul a descoperit și reversul medaliei. La prânz apare multă energie ieftină; seara, producția solară dispare.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că următoarea etapă nu mai poate fi doar despre montarea de panouri. „Bateriile nu mai sunt o opțiune. Sunt o necesitate, dar într-un mix de soluții de stocare”, spune el.

Pentru o primărie, diferența se vede simplu. Dacă produce energie la ora 13:00, dar consumul mare este la 18:00, panoul singur nu mută electronii în timp. Bateria exact asta face. În loc ca surplusul să plece în rețea când energia este ieftină, poate rămâne în clădire pentru momentul în care consumul și prețul cresc.

Chisăliță explică faptul că sistemul nu are nevoie doar de megawați instalați pe hârtie. „SEN nu are nevoie doar de energie. Are nevoie de energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită”, spune el.

De la factură la investiție

Aici apare adevărata miză pentru sectorul public. Un spital nu poate să-și oprească aparatura fiindcă energia este scumpă. O stație de pompare, o școală sau un centru social au, de asemenea, consumuri care nu dispar doar pentru că bugetul local este strâns.

Autoconsumul transformă o parte din această vulnerabilitate în activ. Panourile au cost inițial, dar energia produsă ulterior nu mai este cumpărată integral din piață. Dacă investiția este finanțată nerambursabil, ecuația devine și mai atractivă: instituția primește infrastructura, iar economia rămâne în bugetul ei în anii următori.

Dumitru Chisăliță avertizează însă că puterea instalată nu trebuie confundată cu energia disponibilă oricând. „Un MW fotovoltaic nu este inferior unui MW pe gaz sau hidro. Este însă alt produs energetic”, explică el.

În limbaj de primărie, diferența este între a avea o fântână care dă apă doar la prânz și a avea și rezervor. Prima reduce factura. A doua îți permite să folosești avantajul și când soarele nu mai este acolo.

Stocarea devine noua cheltuială care economisește bani

Cele 690 de cereri pentru stocare, în valoare de peste 241 milioane euro, arată că administrațiile nu s-au oprit la prima lecție din manualul prosumatorului. Au sărit direct la capitolul al doilea. Este important, pentru că o producție solară foarte mare fără stocare poate crea surplus exact în orele în care piața plătește cel mai puțin pentru el.

La nivel de sistem, bateriile pot reduce vârfurile și presiunea pe rețea. La nivelul unei instituții, însă, explicația este mai puțin sofisticată: energia produsă gratis la prânz poate fi consumată seara. Cu cât prețul cumpărat din rețea este mai mare, cu atât această mutare devine mai valoroasă.

Chisăliță a insistat aici în mai multe analize că regenerabilele și stocarea trebuie construite împreună. Fără această pereche, România riscă să instaleze megawați care produc când piața are deja energie și să cumpere scump exact după apus. Pentru o instituție publică, bateria nu este doar tehnologie verde. Este o metodă de a transforma soarele de la ora 13:00 într-o factură mai mică la ora 19:00.

Administrația poate fi lentă, dar factura are talent pedagogic

Sectorul public românesc nu are reputația de a adopta repede tehnologia. Digitalizarea a venit greu, multe servicii încă depind de hârtii, iar investițiile se pierd adesea între avize, licitații și contestații. De aceea, 1.450 de cereri depuse în șase ore sunt mai interesante decât pare simpla sumă.

Adrian Chesnoiu spune că interesul este suficient de mare încât AFIR să analizeze o suplimentare a alocării. Practic, programul a găsit o nevoie care exista deja: instituțiile publice vor să-și reducă factura, dar preferă să o facă atunci când investiția inițială este plătită din fonduri nerambursabile.

Urmează însă partea mai puțin spectaculoasă: evaluarea, achizițiile, montajul și racordarea. O cerere depusă nu produce niciun kilowatt-oră. Dacă proiectele ies însă din dosar și ajung pe acoperișurile spitalelor, școlilor și primăriilor, statul poate deveni un prosumator de dimensiuni serioase.

Pentru administrațiile locale, asta înseamnă mai puțini bani trimiși lunar furnizorilor și mai mulți păstrați pentru alte cheltuieli. Pentru sistemul energetic, înseamnă producție distribuită și, dacă bateriile chiar apar odată cu panourile, consum mai bine așezat în timp. Uneori, chiar și sectorul public învață repede. Trebuie doar ca lecția să vină sub forma unei facturi.