Potrivit studiului realizat de compania LEKTRI.CO, un total de 42. 448 vehicule au fost înmatriculate luna trecută. Iar dintre acestea 3,08% au fost reprezentate de mașinile electrice (EV). Raportul arată că din cele 1.308 EV-uri înmatriculate în perioada menționată anterior, 1.233 sunt autoturisme, iar 75 autoutilitare electrice. După scăderea celor 49 de radieri, bilanțul net al lunii este de 1.259 vehicule electrice active adăugate în circulație.
În comparație cu luna aprilie 2025 când au fost înmatriculate 612 EV, se constată o creștere de 113% la acest capitol. Evoluția demonstrează faptul că România accelerează tranziția spre piața mașinilor electrice.
În ceea ce privește numărul total de înmatriculări pe 2026 până la 30 aprilie, în România au fost înregistrate 5.248 vehicule electrice.
„Piața auto electrică din România își continuă traiectoria ascendentă. Susținută atât de diversificarea modelelor disponibile, cât și de interesul tot mai ridicat al consumatorilor. Observăm o tranziție de la dependență de câteva modele dominante către o piață mai echilibrată și competitivă”, a precizat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO, citat de Startupcafe.
Care sunt mașinile electrice preferate de români
Cele mai mai populare mărci sunt în topul mașinilor înmatriculate în luna aprilie 2026 sunt:
- Tesla Model 3 (165 unități).
- Tesla Model Y (114 unități).
- BYD Sealion 7 (70 unități).
- BYD Dolphin Surf.
- Hyundai Kona Electric.
Imediat în topul mașinilor electrice preferate de români se află Dacia Spring (56 unități) și Ford Puma Gen-E (38 unități). BYD Atto 2, Renault Zoe (câte 27 unități), Audi e-tron figurează și ele cu câte 26 de unități, iar Volkswagen ID.4, cu 24.
Datele centralizate de LEKTRI.CO arată că parcul auto electric din România a ajuns la nu mai puțin de 68.454 de vehicule. Fruntașă la nivelul parcului auto electric este Dacia cu 18.724 de unități (27,35% din total). Pe locul doi se situează Tesla, cu 12.151 unități (17,75%).
Urmează Volkswagen, Renault și Hyundai cu 5.718 unități (8,35%), 5.255 unități (7,68%) și respectiv 4.322 unități (6,31%). Mercedes-Benz (2.888 unități), BMW (2.628 unități) și Ford (2.419 unități) ocupă locurile 6-10. Lista este încheiată de Nissan și BYD cu 1.372, respectiv 1.249 de unități.
Bani mai mulți pentru Programul Rabla
Creșterea numărului de mașini electrice înmatriculate este susținută și de Programul Rabla. Prin programul Ministerului Mediului, românii pot obține subvenții pentru achiziționarea unui autoturism electric.
Ediția din acest an se află în dezbatere publică și aduce modificări importante privind direcția de finanțare. Se acordă o prioritate mai mare mașinilor produse și asamblate în Europa.
Recent, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a transmis că Rabla va primi mai mulți bani decât în 2025. Potrivit acesteia, vor fi disponibili 300 de milioane de lei pentru Rabla destinată persoanelor fizice, conform proiectului de buget al AFM-ului.