Concluzia apare în cel mai recent sondaj anual AmCham, camera de comerț americană în România. Sondajul a vizat climatul investițional și de afaceri din România. Potrivit barometrului realizat în perioada aprilie-mai 2026, companiile semnalează o deteriorare a încrederii în perspectivele de creștere economică și o orientare mai degrabă spre stagnare, pe fondul vulnerabilităților economice și al instabilității politice prelungite.
Sursa citată mai arată că 57% dintre respondenți anticipează stagnarea economiei României, iar 22% estimează o contracție economică. Doar 21% se așteaptă la creștere în 2026, în scădere semnificativă față de ediția din 2024, când mai mult de jumătate dintre participanți aveau o perspectivă pozitivă. În acest context, mediul de afaceri pare să fi trecut de la o logică a așteptărilor de revenire economică la una a adaptării la un mediu mai complex și mai volatil.
Încrederea în climatul investițional, la minimul ultimilor cinci ani
Conform sondajului, încrederea mediului de afaceri în România rămâne, pentru al doilea an consecutiv, la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani. Astfel, doar 21% dintre companii apreciază climatul investițional ca fiind bun sau foarte bun. Cifra este în scădere semnificativă față de 46% în 2024. Evoluția arată o deteriorare treptată a percepției asupra condițiilor de investiții din România. Acestea sunt evaluate tot mai critic de către mediul privat.
Unul dintre cele mai importante semnale ale acestei ediții este nivelul redus al intențiilor de investiții. În condițiile în care 40% dintre companii nu planifică investiții noi în următoarele 12 luni. Cifra este la cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Doar 3% dintre respondenți au în vedere investiții de peste 100 milioane de euro, considerate strategice prin efectul de antrenare pe care îl generează în economie. În același timp, datele privind investițiile străine directe din România și din țările vecine arată că investitorii compară tot mai atent oportunitățile din regiune. Factori precum predictibilitatea, stabilitatea și continuarea reformelor influențează decisiv deciziile de alocare a capitalului.
De asemenea, tot mai multe companii renunță la planurile de extindere și se concentrează pe ce au deja. Intenția de a crește activitatea a scăzut de la 65% la 55% într-un an. Ponderea celor care aleg consolidarea și menținerea operațiunilor a urcat de la 30% la 40%.
Piața muncii dă semne de relaxare. Astfel, 75% dintre companii o consideră tensionată, față de 83% anul trecut. Dar problema nu dispare, ci se schimbă. Nu mai e vorba doar de lipsă de oameni, ci de lipsă de oameni cu competențele potrivite. Cu alte cuvinte, provocarea devine tot mai calitativă, nu doar cantitativă. Acest lucru face ca reforma educației și dezvoltarea profesională continuă să fie mai urgente ca oricând.
Provocările pentru investitori și pentru mediul economic
Provocările semnalate de mediul de afaceri nu sunt noi, ci reflectă, în mare măsură, probleme structurale care persistă de mai mulți ani. 89% dintre participanți califică predictibilitatea politicilor guvernamentale drept slabă și precară. 72% – stabilitatea macroeconomică, 72% debirocratizarea. În același timp, cadrul fiscal, politica economică și infrastructura de transport înregistrează îmbunătățiri moderate față de anul precedent. Aceste evoluții sunt încurajatoare, însă nu sunt încă suficient de puternice pentru a modifica semnificativ percepția generală a companiilor. Fiecare este încă evaluată de mai mult de jumătate dintre respondenți la nivelul „slab și precar”.
„Mesajul membrilor AmCham anul acesta este clar. Încrederea investitorilor în potențialul României nu mai poate fi susținută în lipsa reformelor structurale și a creșterii capacității de implementare a proiectelor complexe. Deși mediul de afaceri a dovedit reziliență și a absorbit impactul măsurilor fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului, perioada de instabilitate prelungită și amânarea reformelor structurale descurajează noile investiții. Și adâncesc decalajele față de economiile care integrează avansul tehnologic rapid”, a spus Vlad Boeriu, președinte AmCham Romania.