Mișcarea consolidează poziția companiei în România și adaugă în portofoliu două active industriale strategice, la Reșița și Slatina.
Tranzacția are o valoare de 86 de milioane de euro și vizează preluarea integrală a companiei de la grupul american GLGH Steel, conform Mediafax. Acordul este structurat pe modelul „cash-free, debt-free”. Asta înseamnă că evaluarea este realizată fără numerarul excedentar și fără datoriile financiare nete ale companiei. Finalizarea operațiunii este estimată pentru trimestrul al patrulea din 2026. Însă acordul trebuie să primească aprobările autorităților de concurență europene și avizele necesare din partea autorităților române.
Artrom Steel Tubes este unul dintre cei mai importanți producători români de țevi fără sudură. Operează două unități industriale importante: oțelăria din Reșița și fabrica de țevi de la Slatina. Datele companiei arată că unitatea de la Reșița are o capacitate anuală de producție de aproximativ 450.000 de tone de oțel. Fabrica din Slatina poate procesa până la 200.000 de tone de țevi fără sudură pe an. Aceste produse sunt utilizate în domenii precum energie, petrol și gaze, infrastructură sau industrie grea, unde rezistența materialelor este esențială.
Tenaris își extinde rețeaua industrială din România
Achiziția vine peste infrastructura industrială pe care Tenaris o deține deja în România prin Silcotub. Grupul operează fabrica de țevi din Zalău, oțelăria din Călărași, fabrica de prăjini de pompare din Câmpina, centre de servicii în Ploiești și Cluj-Napoca, precum și alte unități logistice și comerciale.
În 2024, TenarisSilcotub a raportat afaceri de aproximativ 3,7 miliarde de lei. Un profit net de aproape 399 de milioane de lei și peste 1.800 de angajați. Compania susține că achiziția va extinde gama de produse și capacitatea de producție pentru piața europeană. Practic, grupul își consolidează poziția într-un moment în care industria siderurgică traversează o perioadă marcată de restructurări și presiuni economice.
Miza depășește valoarea tranzacției
Dincolo de cele 86 de milioane de euro, tranzacția are o miză industrială importantă. Reșița și Slatina sunt două centre cu tradiție în metalurgia românească, iar schimbarea proprietarului poate influența direcția unor active considerate strategice pentru industria grea.
În ultimii ani, Artrom a trecut prin mai multe schimbări de acționariat. Acum, integrarea în grupul Tenaris poate însemna acces la o rețea globală de producție și la noi piețe externe. Rămâne însă de văzut în ce măsură această mutare se va traduce în investiții, extinderea producției sau schimbări pentru angajați și pentru economia locală.