Uber reduce personalul din departamentul de servicii pentru clienți cu 10%. Compania pune restructurarea pe seama AI

Uber reduce personalul din departamentul de servicii pentru clienți cu 10%. Compania pune restructurarea pe seama AI Uber reduce personalul din cadrul departamentului de servicii pentru clienți cu 10%. Sursa foto: (magnific.com)
Uber Technologies Inc. a anunțat că a redus cu 10% posturile din cadrul departamentului de servicii pentru clienți, ca parte a unui efort mai amplu de simplificare a structurii organizatorice și de „adoptare a inteligenței artificiale”.

Compania a anunțat miercuri concedierile din cadrul echipei de operațiuni comunitare. Reprezentanții companiei au precizat că lucrează pentru „a simplifica operațiunile, a consolida colaborarea directă, în persoană. Dar și a continua adoptarea AI”.

Angajații din cadrul acestei echipe care lucraseră de la distanță au fost, de asemenea, rugați să se mute într-un birou central, în conformitate cu politica de revenire la birou a companiei.

„Organizația noastră a devenit prea complexă și fragmentată pe compartimente separate”, a scris Megha Yethatika, vicepreședinta Uber pentru operațiuni comunitare globale. Departamentul „a făcut unele progrese” în utilizarea AI, a spus ea. „Dar, pentru a valorifica acest potențial, avem nevoie de o organizație eficientă peste care să suprapunem AI-ul. Nu putem extinde o tehnologie de vârf peste procese fragmentate”.

AI, invocat tot mai des în valul de restructurări

Companii, de la firma de servicii financiare Block Inc. până la compania de cloud Oracle Corp., au invocat în ultimele luni inteligența artificială drept motiv pentru concedieri. Acesta este primul caz în care Uber leagă disponibilizările de eforturi de eficientizare prin AI și reprezintă al doilea val de reduceri de personal în mai puțin de două luni. Acestea sunt menite să simplifice structura echipelor.

În iunie, compania a redus cu 23% așa-numita divizie de resurse umane („people division”). Cifra reprezintă mai puțin de 1% din cei 34.000 de angajați la nivel global, după ce un nou președinte a preluat conducerea.

Compania declarase în luna mai că va încetini ritmul angajărilor din cauza utilizării interne a AI. Însă, continuă să recruteze pentru peste 500 de posturi afișate pe pagina sa de cariere. Inclusiv pentru ingineri care să sprijine parteneriatele legate de roboții-taxi (robotaxi).

Inteligența artificială nu va provoca un colaps al ocupării forței de muncă. Asta în ciuda temerilor legate de faptul că această tehnologie va înlocui un număr mare de lucrători. Cel puțin asta artă un studiu realizat de compania de resurse umane Adecco Group.

Companiile folosesc uneori AI drept pretext pentru restructurări

Angajatorii au invocat AI drept responsabilă pentru aproape un sfert dintre concedierile din Statele Unite în acest an. Este declarația făcută de firma globală de outplacement Challenger, Gray & Christmas. Microsoft a anunțat luna aceasta că reduce cu aproximativ 2,1% forța de muncă. Se alătură, astfel, companiilor HSBC Holdings, Amazon și Standard Chartered într-un val de disponibilizări. Acestea vin pe fondul redirecționării investițiilor către AI.

Însă Denis Machuel, CEO al Adecco, a declarat că unele companii folosesc AI drept pretext pentru reduceri de personal cauzate, de fapt, de rezultate financiare mai slabe, restructurări sau alte probleme. Adecco este cea mai mare companie de resurse umane din lume.

„AI aduce o evoluție masivă în lumea muncii. Dar o apocalipsă a locurilor de muncă nu este la orizont”, a spus el. „Este vorba mai degrabă despre schimbarea rolurilor și sarcinilor decât despre eliminarea locurilor de muncă.”

La trei ani și jumătate de la lansarea chatbot-ului AI ChatGPT, dezvoltat de OpenAI, ratele de ocupare a forței de muncă se află la maxime istorice, iar omajul este aproape de minime istorice, a precizat Adecco.

Revoluțiile industriale anterioare, generate de apariția aburului, a electricității, a tehnologiei informației și a internetului, au transformat modul de lucru fără a provoca o distrugere masivă a locurilor de muncă, a mai spus Machuel, potrivit Finance.yahoo.

0 comentarii