Indicele de referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a scăzut cu 0,46%. A închis la 36.277,66 de puncte. În ultima lună, reperul pieței a urcat cu 1,78%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, avansul ajunge la 68,13%.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a fost de 117,13 milioane de lei, cu aproximativ 48,4% față de ziua precedentă. Iar volumul a urcat cu 11,8%, până la 26,19 milioane de titluri.
Cea mai mare scădere de pe BVB a fost înregistrată de BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, care a scăzut cu 0,95%. BET-EF, indicele care reflectă evoluția celor mai mari și mai lichide companii românești din sectoarele de energie, utilități și financiar, a coborât cu 0,61%. ROTX, indicele care măsoară evoluția celor mai lichide acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, a scăzut cu 0,53%.
Pe plus au fost trei indici ai Bursei de Valori București. Este vorba despre BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea, care a înregistrat o creștere de 0,31%. Urmează BETAeRO, indicele companiilor reprezentative de pe piața AeRO care a urcat cu 0,27%. Iar BET-BK, indicele de referință al administratorilor de fonduri, a avut un avans de 0,14%.
Principalii indici internaționali au înregistrat evoluții pozitive în cursul zilei. La ora publicării, valorile erau următoarele: Euro Stoxx 50 creștea cu 0,96%, iar DAX câștiga 0,73%, FTSE 100 urca cu 0,29%, Dow Jones a urcat cu 1,55%. Nasdaq a avansat cu 1,85%, iar Nikkei 225 a urcat 0,32%.

Evoluția săptămânală a indicelui BET
Evoluția acțiunilor din BET
Cris-Tim Family Holding (CFH) a înregistrat cea mai mare creștere din BET, de 4,63%, până la 49,7000 lei. One United Properties (ONE) a câștigat 2,22%, la 34,5500 lei. Electrica (EL) a avansat cu 1,92%, la 53,0000 lei.
La polul opus, cea mai mare scădere a fost înregistrată de Nuclearelectrica (SNN), care a pierdut 2,10%, până la 65,2000 lei. Romgaz (SNG) a coborât cu 1,83%, la 18,2800 lei. Hidroelectrica (H2O) a pierdut 1,41%, până la 196,0000 lei.
În topul lichidității de pe BVB, primul loc a fost ocupat de Banca Transilvania (TLV), cu 26,52 milioane de lei și 1.147 tranzacții. Pe locul doi s-a clasat Romgaz (SNG), 12,85 milioane și 1.022 de tranzacții, urmată de OMV Petrom (OMV), 10,79 milioane lei și 1.079 de tranzacții. Clasamentul a fost completat de Nuclearelectrica (SNN), 9,45 milioane lei și 803 tranzacții. În top se află și Hidroelectrica (H2O), cu 8,21 milioane lei și 698 tranzacții.
Principalele anunțuri ale zilei
Astăzi, Biofarm a anunțat că a emis o decizie de blocare a vânzării pentru produsele Colebil, drajeuri, și Panzcebil, drajeuri gastrorezistente, pe întregul lanț de distribuție, până la nivelul farmaciilor.
Măsura a fost luată ca urmare a solicitării Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în scopul clarificării documentației aferente produselor menționate. Compania precizează că blocarea vânzării se aplică până la finalizarea procesului de clarificare a documentației solicitate.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/bvb10-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/seo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/insolventa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pislaru.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/economia-circulara.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/sediu-posta-romana.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandrunazare-sursa-foto-wikimedia-scaled.jpg)