În același timp, la nivel național sunt în execuție 1.000 de kilometri de autostradă, pe fondul investițiilor publice în infrastructură. Totuși, perspectivele pieței devin tot mai incerte, în contextul tensiunilor politice interne și al riscului de întârziere a fondurilor europene.
„Încetinirea economiei locale influențează mai puțin sectorul construcțiilor, unde dezvoltatorii operează în cicluri pe termen lung și se uită deja la cum va arăta piața peste 2-3 ani. În același timp, piața este susținută puternic de investițiile publice. Acestea reprezintă mai bine de jumătate din activitatea din construcții și care se desfășoară într-un ritm fără precedent. Atât în infrastructura rutieră, cât și în proiecte precum căi ferate, spitale sau stadioane”, a explicat Alexandru Atanasiu, Partner Head of Construction Services, potrivit Economedia.
Piața privată încetinește pe fondul costurilor ridicate
La finalul lunii aprilie, aproape toţi indicatorii de încredere economică monitorizaţi de Comisia Europeană se aflau în teritoriu negativ. Cele mai pesimiste perspective vin din zona consumului şi a retailului. Totodată, serviciile şi industria se situau uşor sub media istorică a indicelui de încredere, în timp ce construcţiile au rămas singurul sector aflat încă pe plus, deşi la un nivel considerabil sub maximele atinse în perioada 2023 – 2024, potrivit analizei Colliers. În paralel, segmentul privat rămâne mai prudent în lansarea unor proiecte noi. Asta în contextul costurilor ridicate de finanţare şi al incertitudinilor economice, ceea ce accentuează dependenţa sectorului de investiţiile publice.
Importanța tot mai mare a sectorului construcțiilor în economia României este evidențiată atât de contribuția acestuia la PIB, care a depășit 8%, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană, cât și de creșterea expunerii bancare. La finalul lunii martie, creditele acordate companiilor din construcții depășeau 54 de miliarde de lei, în creștere cu 16% față de anul precedent și aproape duble comparativ cu 2019.
Materialele de construcții s-au scumpit cu până la 30%
În acest context, este important de menționat faptul că, în 2026, construcțiile au început cu majorări vizibile la produsele folosite pe șantiere. Cele mai afectate materiale sunt polistirenul, adezivii, hidroizolațiile, fierul beton, BCA-ul și cărămida. Creșterile raportate se situează, în multe cazuri, între 15% și 30%. Pentru firmele de construcții, diferențele nu mai sunt simple ajustări comerciale. Costurile apar în fiecare etapă, de la fundație până la finisaje. Din motivul dat, orice scumpire ajunge rapid în calculele dezvoltatorilor și cumpărătorilor.
Dragoș Vlagali, directorul BauIndustry DC, vorbește despre majorări dese, uneori lunare. În anii trecuți, schimbările de preț apăreau mai rar și erau mai ușor de anticipat. Produsele pot avea prețuri diferite de la o lună la alta. Ritmul actual poate aduce scumpiri și mai mari până la finalul anului. Unele materiale ar putea ajunge cu 50% sau 70% peste nivelul din 2025.