Când consumul intern scade, vânzările externe cresc de nevoie. Companiile românești au crescut exporturile, în căutarea profitului pe care nu-l mai fac în țară

Intrarea pe alte piețe cere calitate constantă, standarde stricte și prețuri competitive. Faptul că exportatorii români continuă să vândă în state mai dezvoltate arată că o parte a mediului privat poate trece acest test.

Piața internă nu mai susține singură creșterea economică

Ani la rând, economia românească a fost susținută de consumul intern. Modelul devine brusc unul fragil când inflația reduce puterea de cumpărare. Producătorii sunt primii care simt schimbarea, văzând în registre comenzi mai mici și negocieri mai dure.

Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia, arată că slăbirea bazei productive a făcut economia mai dependentă de consum și importuri. „România a uitat să producă suficient pentru cererea internă. În 2011, industria reprezenta aproape 29% din PIB, iar astăzi a coborât la mai puțin de 17%. Agricultura a urmat același drum, de la 6,5% la aproximativ 3%. Producția nu a ținut pasul cu restul economiei, care a crescut accelerat după aderarea la Uniunea Europeană”, spune el.

Scăderea industriei înseamnă mai puține firme capabile să livreze bunuri cu valoare adăugată în afara țării.

Exportul trece de la opțiune la necesitate

În perioade bune, internaționalizarea este strategie de dezvoltare. În perioade slabe, devine mecanism de protecție. Companiile caută clienți externi pentru a folosi liniile de producție și a compensa comenzile pierdute acasă.

Această schimbare pornește deseori din nevoia de a păstra angajații și marjele. Exportul devine plasă de siguranță înainte de a deveni poveste de expansiune.

Silviu-Iulian Coșa, membru al Comisiei pentru Buget, Finanțe din Senat, arată că firmele românești recuperează lent din dezechilibrul extern. „Deficitul comercial al României a fost de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut. Exporturile au crescut cu aproximativ 3,9%, iar importurile cu 2,6%. Este o ameliorare, dar nu este suficientă. În acest ritm, deficitul comercial s-ar corecta abia într-un interval foarte lung”, spune el.

Creșterea exporturilor peste ritmul importurilor nu schimbă încă structura economiei. Arată însă că firmele pot găsi cerere în afara țării. Astfel, își pot proteja profitul.

Competiția externă nu iartă slăbiciunile

O companie poate compensa cererea locală numai dacă produsul este acceptat în altă parte. Standardele, certificările, logistica și serviciile post-vânzare – toate acestea devin condiții de intrare. Care pot fi… dure. În plus, prețul trebuie să fie competitiv cu acea nouă piață, după ce în calcul intră transportul și alte costuri comerciale.

Piața externă cumpără produsul dacă raportul dintre calitate și preț este convingător. Exportul funcționează astfel și ca un audit permanent al competitivității.

Iulian Lolea spune că România a crescut mai ales prin distribuție și consum, nu prin producție. „Golul lăsat de industrie și agricultură a fost umplut, în principal, de comerț și HoReCa. Ponderea lor a urcat de la 11% la peste 20% din PIB în 15 ani. România vinde tot mai mult, dar din ce în ce mai puțin din ceea ce produce ea însăși. Importăm, distribuim și consumăm, însă producem insuficient local și nu avem o gândire regională și europeană”, arată el.

Firmele care exportă nu „cântă” pe această partitură. În schimb, ele aduc cerere externă și transformă producția în venituri din alte piețe. Cu cât piața internă este mai slabă, cu atât avantajul devine mai vizibil, în raport cu concurența.

Uniunea Europeană este piață și vulnerabilitate

Aproape trei sferturi din exporturile României merg către Uniunea Europeană. Integrarea oferă acces la o piață mare și la lanțuri industriale dezvoltate. Totuși, concentrarea expune companiile la încetinirea economiei europene.

Silviu-Iulian Coșa explică această dublă relație. „Aproximativ 71,7% dintre exporturile noastre merg în Uniunea Europeană. Este un lucru bun, pentru că suntem integrați în piața unică. Totuși, această concentrare înseamnă că suntem expuși la fiecare șoc pe care piața europeană îl înregistrează. Integrarea oferă acces, dar nu elimină riscul”, arată el.

Soluția este diversificarea. Un exportator dependent de un singur client poate reproduce extern vulnerabilitatea de acasă. Da, pare o definiție de dicționar care se predă la ASE în primul an de licență, dar dura realitate face mereu apel la ideea de bază.

Capitalul românesc este eficient, dar subcapitalizat

Exportul cere bani pentru stocuri, certificări, marketing și termene lungi de încasare. O companie profitabilă poate rata piața externă dacă nu are capital suficient.

Silviu-Iulian Coșa arată că baza antreprenorială este numeroasă, dar forța economică rămâne concentrată. „Companiile cu capital privat românesc reprezintă 53% din cele mai mari 5.000 de firme din țară, ca pondere numerică. Totuși, primele 25 de companii produc aproximativ 20% din PIB, iar majoritatea au capital străin. Avem o bază antreprenorială autohtonă largă, dar subcapitalizată. Capitalul românesc generează însă 54% din veniturile totale și 67% din profituri”, spune el.

Datele arată că firmele locale sunt eficiente, dar au nevoie de capital pentru a crește și a exporta.

Industria prelucrătoare rămâne punctul slab

Capitalul autohton este puternic în construcții și transporturi. Este mai slab în industria prelucrătoare și tehnologie, exact zonele care pot produce exporturi recurente. Această structură limitează numărul firmelor capabile să compenseze scăderea consumului.

Silviu-Iulian Coșa descrie dezechilibrul dintre prezența locală și forța exportatoare. „În construcții, capitalul autohton generează peste 70% din afaceri, iar în transporturi și depozitare peste 60%. În industria prelucrătoare, ponderea este sub 20%, iar în IT&C este în jur de 20%. Suntem puternici acolo unde piața este preponderent internă, dar slabi în sectoarele care produc pentru export. Ne-am dezvoltat cu spatele la piețele externe”, spune el.

Unele companii se pot folosi de export ca de o plasă de siguranță. Însă, la cum arată economia Românie, noi nu avem suficienți exportatori mari. Da, sunt câțiva, branduri chiar renumite, este o listă necesară dar nu și suficientă.

Exportatorii arată că mediul privat poate concura

Când o companie românească livrează constant în Germania, Franța sau Italia, ea trece printr-un filtru dur. Produsele trebuie să respecte cerințe tehnice, comerciale și de sustenabilitate. Contractele se păstrează doar dacă livrarea rămâne constantă. Banii sunt serioși, piețele sunt mari și stabile, dar și standardele sunt dure.

Faptul că multe firme reușesc arată o maturizare reală a mediului privat. Ele nu câștigă pentru că sunt protejate, ci pentru că oferă un produs competitiv. Performanța externă poate compensa direct slăbiciunea vânzărilor interne.

Iulian Lolea avertizează că reducerea producției adâncește dependența de importuri și slăbește reziliența. „Deficitul comercial s-a adâncit pentru că nu mai producem suficient intern. Fiecare bun pe care nu îl mai fabricăm devine un import, iar fiecare import adâncește dependența de exterior. Când apare o pandemie, un conflict sau o criză energetică, economia fără producție proprie este prima care tremură. Reindustrializarea este un răspuns pragmatic la o lume tot mai imprevizibilă”, spune el.

Exportatorii păstrează producția, aduc bani în țară, care reechilibrează balanța comercială. Și – nu în ultimul rând – mențin locuri de muncă, pe care le plătesc cu bani aduși din afara țării, care vor fi cheltuiți înăuntru.

Reindustrializarea dă exportului bază reală

Serviciile pot aduce valoare adăugată și venituri externe, dar nu pot înlocui complet producția. O economie echilibrată are nevoie de industrie, agricultură performantă, tehnologie și servicii.

Iulian Lolea consideră riscantă concentrarea speranțelor într-un singur domeniu. „Sectorul IT&C a crescut de la 3,4% la 7,1% și este unul dintre puținele care aduc valoare adăugată importantă. Totuși, inteligența artificială restructurează deja industria la nivel global. A pune economia pe un singur sector vulnerabil nu este o strategie, ci un pariu. Serviciile completează o economie sănătoasă, dar nu o pot înlocui”, spune el.

România are nevoie de energie competitivă, infrastructură, finanțare și reguli stabile pentru a susține mai mulți exportatori.

Plasa de siguranță poate deveni strategie

Exportul nu elimină slăbiciunea consumului intern. El permite însă companiilor să nu depindă integral de ea. Pentru producătorii competitivi, vânzările externe stabilizează veniturile și susțin investițiile.

Presiunea economică a împins multe firme spre alte piețe mai repede decât ar fi făcut-o într-o perioadă confortabilă. Nevoia de profitabilitate a devenit motorul internaționalizării. Rezultatul arată că o parte importantă a mediului privat poate concura și în economii mai dezvoltate.

Testul următor este transformarea succeselor individuale într-o structură economică mai puternică. Firmele care au învățat să vândă în exterior vor fi mai puțin vulnerabile la următoarea scădere a consumului.