Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Nu există încă o estimare mai recentă și complet comparabilă pentru toate statele Uniunii Europene. Ultimul studiu realizat prin aceeași metodă folosește date din 2019. România avea atunci cea mai mare pondere a muncii nedeclarate din UE: 21,7% din volumul muncii din sectoarele private analizate, față de media europeană de 11,1%. Valoarea adăugată asociată acestei activități era estimată la 27,1% din totalul sectoarelor acoperite, comparativ cu 14,8% la nivelul UE.

O evaluare mai apropiată de prezent, realizată de PwC în 2023 pe baza datelor din 2021, estimează că munca nedeclarată afecta aproximativ 1,4 milioane de persoane în România. Cifra a fost preluată ulterior și de Comisia Europeană. Metodele folosite de cele două studii sunt însă diferite, astfel că nu se poate stabili dacă ponderea muncii nedeclarate a crescut sau a scăzut după 2019.

„La negru” și „la gri” nu înseamnă același lucru

În sensul Codului muncii, munca nedeclarată nu înseamnă doar activitate fără contract. În aceeași categorie intră contractul netransmis la timp în registrul salariaților, lucrul în perioada suspendării contractului și depășirea programului prevăzut într-un contract cu timp parțial.

Separat, munca subdeclarată sau „la gri” apare când salariatul primește mai mult decât suma înscrisă în statul de plată și declarată autorităților. Diferența este plătită, de regulă, „în plic” sau „în mână”. Această parte ascunsă nu produce contribuții pentru pensie și sănătate și nu intră în baza impozitului pe venit. Definițiile sunt sintetizate în fișa pentru România a Autorității Europene a Muncii.

Distincția contează. Un angajat fără contract este invizibil în evidențele de muncă. Un salariat plătit parțial „la gri” apare în statistici, dar venitul său real rămâne ascuns. Controalele clasice îl identifică mai greu.

România, aproape dublul mediei europene

Studiul Autorității Europene a Muncii compară datele din anchetele asupra forței de muncă cu statisticile întreprinderilor. Diferența dintre munca raportată de persoane și cea înregistrată de firme este atribuită muncii nedeclarate. Metoda este mai robustă decât un chestionar în care oamenii trebuie să recunoască direct încălcarea legii, dar rămâne o estimare.

Pentru România, ponderea volumului de muncă nedeclarată a urcat de la 18,9% în 2013 la 21,7% în 2019. În același interval, media UE a coborât de la 11,6% la 11,1%. La valoarea adăugată, România a crescut de la 26,2% la 27,1%, în timp ce media europeană s-a redus de la 16,4% la 14,8%.

Aceste procente nu acoperă întreaga economie. Studiul include industria, construcțiile, comerțul, transporturile, HoReCa, IT-ul și comunicațiile, imobiliarele și unele servicii. Sunt excluse agricultura, silvicultura și pescuitul, educația, sănătatea și serviciile financiare. În plus, datele sunt pentru 2019, ultimul an comparabil folosit de cercetători. Prin urmare, 27,1% nu poate fi aplicat direct PIB-ului actual al României.

Care sunt pierderile

Prima pierdere este cea fiscală – impozitul pe venit și contribuții sociale neplătite. Dar valoarea muncii ascunse nu este egală cu suma pierdută de stat. Dacă activitatea nedeclarată produce 100 de lei, bugetul nu pierde automat 100 de lei. Pierderea este partea reprezentată de taxele și contribuțiile care s-ar fi datorat, după aplicarea regulilor fiscale.

Mai există o dificultate. Unele produse realizate cu muncă nedeclarată sunt vândute și contabilizate legal. În acest caz, cifra de afaceri sau TVA-ul pot apărea în economie, chiar dacă salariul unui lucrător rămâne ascuns. Alte activități dispar complet din evidențe. Orice calcul care tratează întreaga economie subterană drept gaură bugetară exagerează rezultatul.

Un studiu al Băncii Mondiale din 2024, realizat cu date din ancheta europeană a veniturilor și date fiscale românești, estimează subraportarea medie a veniturilor din muncă la 6%, după corectarea valorilor extreme. Pentru lucrătorii din sectorul privat, cercetătorii indică 7-9%, echivalentul unei baze de venit ascunse de aproximativ 3% din PIB. Nici acest 3% nu reprezintă pierderea fiscală, ci venitul care nu apare în declarații.

România calculează unele diferențe dintre taxele teoretic datorate și cele colectate, însă nu publică rezultatele pentru impozitul pe venit. O altă evaluare a sistemului fiscal românesc, publicată la nivelul UE în decembrie 2025 arată că ANAF are o echipă pentru estimarea „tax gap” din 2015, dar rezultatele nu sunt făcute publice. Așadar, nu există o sumă oficială verificabilă pentru pierderea produsă exclusiv de munca la negru și la gri.

Suma de 80 de miliarde de lei are altă semnificație

O estimare privată, făcută publică în 2024 de Visa și Kearney, a evaluat la aproximativ 80 de miliarde de lei pierderea anuală de taxe asociată economiei subterane. Cifra a fost preluată pe scară largă. Ea nu trebuie însă prezentată drept costul muncii la negru. Economia subterană include și vânzări nedeclarate, subraportarea veniturilor firmelor, TVA necolectat și alte forme de neconformare fiscală. Munca nedeclarată este o componentă importantă, nu întreaga sumă.

O altă estimare, citată într-un document european din 2025, plasează economia subterană a României la 29% din PIB în 2022, a treia pondere din UE. Și acest indicator este mai larg decât munca la negru, pentru că măsoară activitate economică ascunsă, nu pierdere bugetară efectivă.

Ce au găsit inspectorii în 2025

Bilanțul oficial oferă imaginea cazurilor descoperite, nu dimensiunea totală a fenomenului. În 2025, Inspecția Muncii a raportat 56.222 de controale privind combaterea muncii nedeclarate. Au fost sancționați 3.234 de angajatori și au fost identificate 14.798 de persoane care munceau în forme nedeclarate. Dintre acestea, 12.320 lucrau fără contract individual de muncă. Alte 1.535 aveau contractele netransmise în registrul salariaților, 135 munceau cu contractul suspendat, iar 808 depășeau programul înscris într-un contract part-time.

Inspectorii au aplicat 3.351 de sancțiuni și amenzi de 123,41 milioane de lei pentru utilizarea muncii nedeclarate. Separat, au fost aplicate 65 de amenzi, în valoare de 910.000 de lei, pentru plata unui salariu net mai mare decât cel evidențiat și declarat. Datele apar în raportul Inspecției Muncii pentru ianuarie-decembrie 2025

Față de 2024, numărul persoanelor identificate a crescut cu aproximativ 56%, de la 9.472, deși controalele au scăzut de la 63.777 la 56.222. Nu rezultă automat că fenomenul a crescut cu 56%. Inspecțiile sunt orientate spre zone de risc, iar o singură acțiune poate descoperi zeci sau sute de lucrători. Cifrele măsoară eficiența și țintirea controlului, nu prevalența în întreaga economie.

Construcțiile rămân un punct critic. În campaniile desfășurate în acest sector pe parcursul anului 2025 au fost făcute 4.153 de controale și au fost găsite 1.320 de persoane în muncă nedeclarată. Transporturile, cazarea și alimentația publică apar, de asemenea, între domeniile cu conformare redusă în cercetările Băncii Mondiale.

Cine se află la vârful și la baza clasamentului UE

La indicatorul privind volumul de muncă nedeclarată, România conducea clasamentul european din 2019 cu 21,7%. Urmau Lituania, cu 20,8%, și Bulgaria, cu 19,3%. La polul opus se aflau Germania, cu 3,9%, Țările de Jos, cu 4,8%, și Austria, cu 5,1%.

Clasamentul după valoarea adăugată are aceeași direcție. România era prima, cu 27,1%, urmată de Lituania, cu 26%, și Bulgaria, cu 23,8%. Cele mai mici ponderi erau în Austria, 5,3%, Luxemburg, 7%, și Suedia, 7,5%.

OECD a reluat în evaluarea României din 2025 concluzia că ponderea de 27,1% era cea mai ridicată din UE și aproape dublă față de media europeană. Comparația trebuie păstrată însă în anul și metodologia studiului. Nu este corect să așezăm lângă aceste date o estimare națională mai nouă, calculată prin altă metodă.

Factura nu este plătită doar de buget

Pentru salariat, munca fără contract înseamnă contribuții inexistente și drepturi sociale fragile. Munca la gri reduce baza folosită la calculul pensiei, indemnizațiilor și altor prestații legate de venitul declarat. Venitul ascuns nu ajută nici la obținerea unui credit și este greu de dovedit într-un litigiu.

Pentru firmele corecte, costul apare prin concurență neloială. Angajatorul care nu plătește integral taxele poate oferi prețuri mai mici sau poate păstra marje mai mari. Presiunea se mută astfel asupra companiilor care respectă cerințele legale și poate alimenta un cerc al neîncrederii.

Pentru stat, pierderea înseamnă mai puține venituri pentru pensii, sănătate și servicii publice. Pe termen lung, lucrătorul neasigurat sau asigurat la un venit artificial mic poate ajunge tot în sarcina sistemului public. OECD arată în analiza economică din 2026 că lucrătorii nedeclarați sunt în mare parte excluși de la protecția socială și mai expuși sărăciei la bătrânețe.

Cât ne costă, în concluzie

Nu putem spune riguros că munca la negru costă anual exact 80 de miliarde de lei. Aceea este o estimare pentru întreaga economie subterană. Nu putem transforma nici ponderea de 27,1% din valoarea adăugată într-o pierdere fiscală de aceeași mărime. Ar fi două erori de metodă.

Putem spune însă trei lucruri certe. România avea în 2019 cea mai mare pondere estimată a muncii nedeclarate dintre statele UE în ultima comparație completă. Veniturile din muncă sunt subraportate cu aproximativ 6%, potrivit cercetării Băncii Mondiale. Iar controalele din 2025 au identificat aproape 15.000 de persoane și au generat amenzi de peste 123 de milioane de lei.

Factura reală rămâne mai mare decât amenzile și mai greu de calculat decât un procent din PIB. Ea cuprinde taxe și contribuții pierdute, pensii viitoare diminuate, protecție socială slabă și concurență incorectă. Tocmai lipsa unei estimări publice a pierderii din impozitul pe venit și contribuții este parte a problemei: statul încearcă să reducă un fenomen al cărui cost fiscal nu îl comunică.