Creditarea crește cu 5,8%, dar firmele rămân în urmă. Economia încă se împrumută mai mult pentru consum decât pentru investiții

Cifra de 3,5% pentru firme indică totuși creștere. Companiile au primit mai mult credit decât în anul anterior, iar asta este o veste bună. Problema este raportul. Dacă populația se împrumută mai repede decât firmele, economia riscă să rămână mai dependentă de consum decât de producție.

Aici apare întrebarea mai incomodă pentru români. Ne putem considera o economie matură dacă ne împrumutăm mai mult ca să cumpărăm produse pe care le consumăm, dar mai puțină materie primă din care facem produse pe care să le vindem? Diferența dintre cele două credite este diferența dintre consum imediat și investiție care poate produce venit.

Creditarea nu este doar o statistică bancară, ci ne arată unde se duc resursele financiare. Când creditul merge spre populație, susține consumul, incluzând aici locuințele și achizițiile personale. Când merge spre firme, poate susține utilaje, stocuri, extindere, exporturi și productivitate. Dar, cel mai important: locuri de muncă.

De aceea, diferența dintre 8,3% și 3,5% merită citită ca semnal economic. Nu este o alarmă de criză. Dar este un semn că România încă are dificultăți în a transforma finanțarea bancară în investiții productive.

Media bună ascunde două viteze

O creștere totală de 5,8% poate părea rezonabilă. Arată că băncile au continuat să finanțeze economia și că cererea de credit nu a dispărut. Totuși, media ascunde un dezechilibru important între populație și companii.

Creditarea persoanelor fizice a crescut mai repede. Asta poate veni din credite de consum, locuințe, refinanțări sau nevoi personale. Pentru economie, acest tip de finanțare susține cererea, dar nu creează automat capacitate nouă de producție.

În schimb, creditul pentru firme are altă funcție. El poate finanța investiții, capital de lucru, extindere și modernizare. Dacă acest segment crește lent, economia rămâne cu mai puțini bani orientați spre dezvoltare.

O economie poate trăi o vreme din consum. Dar o economie nu se maturizează doar prin consum. Are nevoie de firme care investesc, cresc și produc mai multă valoare.

O economie încă dependentă de consum

România a crescut mult prin consum în ultimii ani. Salariile au urcat, creditul pentru populație s-a extins, iar importurile au alimentat o parte importantă din cerere. Modelul a produs creștere, dar și dezechilibre externe și presiune pe prețuri.

Irina Răilean, fondatoarea platformei de analiză fundamentală Mosaiq8, a explicat dependența României de consum. „Asta explică parțial faptul că, deși economia României este în proporție de 70% bazată pe consum și a fost în decelerare sau chiar în ușoară scădere în două trimestre consecutive, totuși companiile care reprezintă indicele BET nu au simțit acest lucru.”

Această observație contează pentru creditare. Dacă economia se sprijină prea mult pe consum, băncile vor finanța natural acolo unde cererea este mai vizibilă. Populația cere credite pentru nevoi imediate, iar băncile pot evalua relativ simplu veniturile și riscul.

La firme, ecuația este mai complicată. Un credit pentru investiții depinde de planuri, piețe, garanții, profitabilitate și predictibilitate. Iar în perioade incerte, multe companii preferă să aștepte.

Creditul de consum nu este inutil

Creditarea populației nu trebuie privită automat negativ. Un credit de consum poate finanța bunuri necesare. Un credit ipotecar poate susține piața locuințelor și sectoarele conexe. Cererea populației pune în mișcare comerțul, serviciile și o parte din industrie.

Problema apare când acest tip de credit crește mult mai rapid decât creditul pentru companii. Atunci, finanțarea susține mai ales cumpărarea de bunuri, nu neapărat producerea lor. O parte importantă din cerere se poate duce în importuri.

Aici analogia frigiderului devine utilă. Un frigider cumpărat pentru locuință îmbunătățește confortul unei familii. Un frigider profesional cumpărat de o firmă poate susține un restaurant, o cofetărie, un magazin sau un mic producător. Ambele par… la fel de frigidere. Dar între ele este o diferență clară. Frigiderul de acasă conține produse de consum. Frigiderul de la magazin conține produse care produc profit.

Ambele credite au sens. Dar doar al doilea poate crea venituri, locuri de muncă și taxe noi. O economie matură are nevoie de ambele, nu doar de primul.

Creditarea firmelor crește, dar lent

Creșterea de 3,5% a creditării companiilor nefinanciare nu este un semn de prăbușire. Nici nu are cum, pentru că, totuși, vorbim despre o creștere. Dar o creștere mai mică și această precizare trebuie făcută. Este, totuși, un semn de prudență. Companiile se împrumută mai puțin agresiv decât populația, iar asta poate indica investiții amânate.

Irina Răilean a descris această pauză a companiilor. „Avem o temperare și în ceea ce privește creditarea companiilor care aveau planuri de creștere, dar acest mediu incert le-a determinat să ia o pauză și să amâne unele proiecte.”

Această explicație mută discuția dinspre bănci spre economie. Nu este vorba doar despre bănci care nu dau credit. Este vorba și despre firme care nu mai cer credit în același ritm.

O investiție se face când antreprenorul vede cerere, stabilitate și reguli clare. Dacă fiscalitatea se schimbă, costurile cresc, iar piața încetinește, firma devine prudentă. Creditul există, dar decizia de investiție se amână.

Băncile au bani, dar caută clienți bancabili

Sistemul bancar românesc este solid și lichid. Da, fizic sună ciudat, dar aici vorbim despre economie. Problema nu este lipsa totală a resurselor. Problema este transformarea acestor resurse în credite bune pentru economie.

Analistul economic Adrian Codîrlașu explică această diferență dintre capacitate și creditare efectivă. „Cifrele arată că lichiditatea sistemului bancar este una foarte bună, dar băncile sunt prudente în acordarea de credite noi datorită condițiilor economice și a faptului că se străduiesc să atragă clienți bancabili, atât pe zona de persoane fizice, cât și persoane juridice”.

În cazul companiilor, bancabilitatea este o problemă structurală. Multe firme sunt mici, slab capitalizate, vulnerabile la șocuri și dependente de câțiva clienți. Pentru o bancă, acestea sunt riscuri greu de finanțat.

De aici rezultă un cerc dificil. Firmele au nevoie de credit ca să se întărească, dar tocmai slăbiciunea lor le face mai greu de finanțat. Economia reală rămâne astfel subfinanțată.

Dezechilibrul nu este doar pe piața bancară

Diferența dintre creditarea populației și creditarea firmelor nu poate fi pusă doar pe seama băncilor. Ea ține de structura economiei. România are multe firme mici, mult comerț, servicii cu valoare adăugată redusă și puține companii cu planuri mari de investiții.

Creditul urmează, de obicei, acolo unde există cerere și capacitate de rambursare. Dacă firmele nu au proiecte solide sau dacă amână investițiile, creditarea companiilor încetinește. Dacă populația continuă să consume, creditarea persoanelor fizice crește.

Totuși, băncile au și ele un rol. Ele pot dezvolta produse mai potrivite pentru IMM-uri, pot lucra cu garanții de stat, pot finanța lanțuri de furnizori și pot evalua mai bine sectoarele productive. O economie cu firme fragile nu are nevoie doar de credit standard, ci de credit construit pe nevoi reale.

Pentru România, miza nu este să se oprească finanțarea consumului. Miza este să crească mai rapid finanțarea investițiilor.

Economie matură înseamnă investiții finanțate

O economie matură nu este una în care oamenii nu se mai împrumută pentru consum. Este una în care firmele se pot împrumuta suficient pentru a produce mai mult și mai bine. Creditul populației și creditul companiilor trebuie să crească împreună.

Adrian Codîrlașu vede potențial important tocmai în nivelul redus de bancarizare. „Există apetit pentru finanţarea economiei naţionale din partea băncilor, având în vedere nivelul scăzut de bancarizare. Prin urmare, potenţialul de creştere al sistemului financiar românesc este foarte mare.”

Acest potențial nu se va transforma automat în investiții. Are nevoie de proiecte, de stabilitate, de capitalizare și de încredere. Băncile pot finanța, dar economia trebuie să producă firme finanțabile.

Dacă România vrea să iasă din modelul consumului dominant, creditul trebuie să ajungă mai mult în zona productivă. Nu doar în bilanțurile gospodăriilor, ci și în bilanțurile firmelor.

Riscul prudenței excesive

Prudența bancară este necesară. După crizele anterioare, nimeni nu are interesul unei creditări forțate. Creditele acordate fără analiză serioasă se pot întoarce rapid în neperformanță.

Dar prudența excesivă are și ea costuri. Dacă băncile finanțează doar clienții foarte siguri, firmele aflate în creștere pot rămâne fără capital. Exact companiile care pot urca o treaptă în productivitate pot fi blocate între risc și lipsă de finanțare.

Adrian Codîrlașu a avertizat că mediul economic poate împinge sistemul spre precauție suplimentară. „Într-un astfel de mediu, de stagflaţie, pot apărea falimente în anumite sectoare, iar o precauţie suplimentară ar putea fi adoptată de sistemul bancar şi de investitorii în private equity.”

Această precauție poate fi justificată, dar trebuie echilibrată. Economia are nevoie de credit sănătos, nu de credit absent. Fără finanțare pentru firme, maturizarea economică încetinește.

Cum se poate schimba raportul

Raportul dintre creditarea populației și creditarea firmelor nu se schimbă printr-o singură măsură. Este nevoie de o combinație între bănci, stat și companii. Fiecare parte are propria responsabilitate.

Băncile trebuie să înțeleagă mai bine sectoarele productive și să creeze produse adaptate IMM-urilor. Statul trebuie să ofere garanții, stabilitate fiscală și programe coerente pentru investiții. Companiile trebuie să devină mai transparente, mai capitalizate și mai disciplinate financiar.

Irina Răilean arată că mediul de investiții s-a schimbat. „S-a dus vremea în care investeai și uitai de acei bani, cu încrederea că toate cresc oricum. Acum trebuie să ai o viziune clară, cu cifrele pe masă.”

Aceeași logică se aplică și creditării firmelor. Băncile nu vor finanța doar intenții. Vor finanța cifre, planuri, contracte și capacitate de rambursare.

Creditarea firmelor este testul maturizării

Creșterea totală a creditării cu 5,8% este o veste bună, dar nu suficientă. Economia trebuie privită în interiorul mediei. Când populația crește mai repede decât firmele, modelul de dezvoltare rămâne dezechilibrat.

România are nevoie de consum, dar nu poate rămâne dependentă de el. Are nevoie de investiții, de productivitate și de firme capabile să transforme creditul în valoare adăugată. Altfel, banii împrumutați susțin mai mult prezentul decât viitorul.

Băncile au lichiditate și apetit potențial pentru finanțare. Firmele au nevoie de capital ca să crească. Între cele două stă însă încrederea: în economie, în reguli, în proiecte și în capacitatea de rambursare.

Diferența dintre 8,3% și 3,5% nu spune că România nu se dezvoltă. Spune că se dezvoltă încă prea lent prin investiții. Iar următoarea etapă de maturizare economică va depinde de cât credit se mută din consumul imediat spre producția care poate susține creșterea de mâine.