Cursul valutar nu mai este ancora sigură a inflației. De ce pragul de 5,22 lei/euro schimbă toate calculele

În România, cursul valutar nu este doar o cifră afișată de BNR. Este prețul importurilor, reper pentru chirii, calcul pentru credite, semnal pentru investitori și subiect de conversație pentru aproape orice consumator care se teme de scumpiri.

De aceea, atunci când leul se mișcă, nu se mișcă doar o cotație financiară. Se mișcă așteptările din economie. Importatorii își refac calculele, firmele își ajustează prețurile, iar consumatorii se întreabă dacă urmează o nouă rundă de scumpiri.

Ani la rând, stabilitatea cursului a funcționat ca o formă de protecție împotriva inflației. Nu a rezolvat toate problemele, dar a ținut sub control o parte din presiunea venită din importuri. Într-o economie dependentă de bunuri, energie și materii prime din exterior, acest lucru a contat enorm.

Leul a fost mult timp o ancoră

Ionuț Lianu, CFA și ofițer șef Management Active și Pasive la CEC Bank, a formulat foarte clar rolul pe care l-a avut cursul în economia românească. „Pentru noi, cursul de schimb a reprezentat ani la rând o ancoră antiinflaționistă.”

Practic, el explică o parte importantă din politica economică a României din ultimii ani. Când prețurile interne urcau, un leu relativ stabil ajuta la limitarea scumpirii bunurilor importate. Nu era o soluție completă, dar era o frână care a funcționat.

Lianu adaugă însă și nuanța care dă o nuanță mai gri fenomenului. „A existat o corecție, iar dacă ne uităm la deficitul comercial, aceasta era așteptată cel puțin de către exportatori și transportatori.”

Așadar, deprecierea nu a venit din senin. Ea era cerută, într-o anumită măsură, de dezechilibrele economiei. Un curs prea stabil poate ajuta inflația, dar poate apăsa exportatorii și competitivitatea.

Stabilitatea cursului nu mai este un dat

Anii în care leul se mișca foarte puțin au creat o obișnuință periculoasă. Mulți consumatori și multe firme au ajuns să creadă că stabilitatea cursului este aproape garantată. În realitate, ea a fost susținută de intervenții, rezerve, dobânzi și credibilitate macroeconomică.

Lianu spune că rolul cursului rămâne important pentru inflație. „Cursul a rămas în permanență un factor important de stabilitate pentru inflație, în special în perioadele în care presiunile inflaționiste puteau accelera.”

Problema este că exact această stabilitate începe să fie mai greu de păstrat. Deficitul comercial rămâne mare, deficitul bugetar cere corecție, iar piețele se uită tot mai atent la credibilitatea fiscală a României. Un curs stabil depinde de banii care intră în economie, de încrederea investitorilor și de capacitatea statului de a-și controla cifrele la care se uită marii investitori internaționali și agențiile de rating.

Deprecierea se vede repede în prețuri

Într-o economie cu importuri mari, deprecierea leului se transmite rapid. Bunurile aduse din exteriorul țării – unde au fost achitate în monedă străină – devin mai scumpe în lei. Materiile prime se scumpesc pentru firme. Energia și combustibilii pot amplifica efectul.

La raft, acest mecanism nu apare imediat pe etichetă cu explicația „din cauza cursului”. Apare mai discret, prin ajustări succesive. Un distribuitor schimbă prețul, un comerciant ridică adaosul, un furnizor renegociază contractul.

Efectul este cu atât mai dur cu cât inflația este deja ridicată. Dacă prețurile cresc oricum din cauza energiei, salariilor sau taxelor, cursul devine încă un strat de presiune. Pentru consumator, nu contează sursa exactă a scumpirii. Contează totalul de la casă.

Aici se vede de ce leul a fost atât de important. El a ținut jos o parte din presiunea externă. Dacă acest rol slăbește, inflația capătă un nou canal de alimentare.

Codîrlașu: deprecierea a depășit previziunile

Analistul Adrian Codîrlașu leagă deprecierea leului tocmai de instabilitatea pe care o proiectează acum România. „Leul s-a depreciat pe fondul aversiunii la risc. Iar această depreciere a depășit media ultimelor previziuni, care au vizat mai multe orizonturi de timp. Atât șase luni, cât și 12 luni”, spune el.

Practic, piața valutară de la București nu reacționează doar la un eveniment izolat, ci reacționează la un cumul de riscuri, atât externi cât și interni. Factorii externi contează, mai ales că vorbim despre raportarea la moneda europeană, însă și politica economică internă are impactul ei.

Exemplificăm aici doar cu informațiile despre deficit, rapoartele asupra inflației, ratingurile marilor agenții internaționale, dar și ritmul economiei, în general. Fiecare dintre acești factori are un impact al său, dar când știri negative vin de pe toate aceste planuri, atunci cursul este împins spre valori cu care piața nu era obișnuită.

Cursul este și indicator psihologic

În România – precum în toată regiunea noastră – cursul euro este urmărit cu atenție de societate. Marea majoritate a românilor nu citesc rapoarte de inflație, nu urmăresc deficitul de cont curent și nu analizează randamentele obligațiunilor. Dar înțeleg că „ceva nu e bine” când văd că euro crește. Mai de mult, urmăreau dolarul, care a fost o perioadă bună de timp moneda noastră de referință.

Merită făcut aici un recurs la istorie, pentru că această atenție asupra cursului are explicații istorice. În anii ’90, Europa de Est a trecut prin inflație mare, devalorizări și perioade în care economisirea în valută părea singura protecție pe care oamenii o puteau da banilor lor. De aceea, cursul a rămas în regiune un indicator popular al încrederii.

Când euro urcă brusc, apare senzația că ceva se strică sau că „lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită”, așa cum spun – foarte vag, de altfel – unele barometre de opinie. Chiar dacă salariul este în lei, chiria, mașina, vacanța, telefonul  mobil sau unele materiale de construcții sunt legate direct sau indirect de euro.

Această situație contează foarte mult în economia reală, generând și anumite efecte psihologice. Dacă oamenii se tem de scumpiri, sunt mai prudenți cu portofelul propriu și cumpără diferit. Dacă firmele se tem de depreciere, își schimbă contractele și încearcă să prevină situații care le pot crea dezastre în vistierie. Așadar, cursul devine și cauză, dar și un efect al încrederii generale în performanțele economiei naționale.

Inflația și cursul se pot alimenta reciproc

Codîrlașu a avertizat că inflația rămâne o problemă serioasă, mai ales prin energia care se transmite în toate prețurile. „Au crescut prețurile pentru tot ce înseamnă produse de energie, adică combustibil, energie electrică, gaz metan. Toate acestea vor avea impact în prețurile bunurilor și serviciilor”, spune el.

Dacă peste acest canal se adaugă și deprecierea cursului, presiunea asupra buzunarelor românilor va crește. Importurile devin mai scumpe, iar costurile firmelor urcă, totul spărgându-se în capul consumatorului final.

În fapt, o inflație mare poate slăbi încrederea în leu, iar un leu slăbit poate alimenta inflația. Așa apare cercul vicios pe care băncile centrale încearcă să îl evite. Iar România a reușit mult timp să evite această spirală, tocmai prin stabilitatea cursului și prin dobânzi ridicate. Dar stabilitatea devine mai fragilă atunci când deficitele rămân mari și economia încetinește.

Deficitul fiscal intră în curs

Cursul nu se mișcă doar pentru că importurile sunt mari. Se mișcă și pentru că investitorii se uită și la ceea ce face statul. Dacă deficitul bugetar pare greu de controlat, atunci este logic că riscul României crește.

Lianu de la CEC Bank a spus că piețele pot rămâne raționale dacă parcursul economic este corect. „Piețele și investitorii sunt raționali, dobânzile și cursul sunt stabile. Între planul politic și economic e un grad destul de mare de disociere dacă parcursul economic e corect și dacă ajustarea fiscală se menține.”

Această condiție este esențială. Stabilitatea cursului depinde de credibilitatea ajustării fiscale. Dacă piețele cred că România reduce deficitul serios, presiunea scade. Dacă văd ezitare, presiunea revine.

BNR nu poate ține singură economia

Banca Națională poate tempera mișcările cursului. Are rezerve, instrumente și experiență. Totuși, nu poate rezolva singură deficitele, importurile mari și lipsa de competitivitate.

Potrivit estimărilor analiștilor, BNR ar fi intervenit cu peste 1 miliard euro în martie 2026 și cu aproximativ 1,5-2 miliarde euro în aprilie 2026 pentru temperarea presiunilor asupra leului. Cifrele trebuie tratate ca estimări, nu ca date oficiale, deoarece BNR publică evoluția rezervelor valutare, dar nu detaliază în mod curent valoarea exactă a intervențiilor din piață.

Prin asemenea mutări de piață, banca centrală doar câștiga… timp. Guvernul, firmele și economia reală trebuie să folosească acest timp, ca să corecteze dezechilibrele. Altfel,  presiunea revine și BNR nu a făcut decât să toarne apă în nisip. Adică, a creat o baltă temporară, care s-a disipat rapid, însă a rămas cu mai puțină apă pe stoc. Analogia pare plastică, dar în ochii experților BNR, inactivitatea guvernamentală este un dezastru, mai ales în perioade în care banca centrală aruncă resurse majore în piață.

Stabilitatea cursului a fost utilă, dar a avut și un cost. A permis economiei să funcționeze cu un dezechilibru extern mai ușor de ignorat. Când leul se mișcă, dezechilibrul devine vizibil. De aceea, discuția despre curs trebuie să treacă dincolo de „cât va fi euro”. Întrebarea corectă este de ce economia are nevoie de un curs atât de stabil ca să țină inflația sub control.

De la stabilitate la credibilitate

Cursul valutar a fost ani la rând un element de stabilitate, asta este clar deja. Astăzi, el devine tot mai mult un test de credibilitate, pentru că acest grafic nu arată doar cum a mers valoarea monedei naționale, raportată la euro. Arată câtă încredere mai are piața în capacitatea României de a-și corecta dezechilibrele economice.

Dacă ajustarea fiscală continuă, dacă inflația coboară și dacă investițiile europene intră în economie, presiunea pe leu poate rămâne controlată. Dacă aceste condiții dispar ca prin minune, atunci cursul poate redeveni canal de inflație.

Cursul nu mai poate fi tratat ca un zid fix în fața inflației, ci, mai degrabă, ca un fel de radiografie a economiei. Iar când ne uităm la această radiografie, vedem în ea deficitul, încrederea, importurile, dar și puterea reală a economiei naționale de a face față șocurilor și ciclurilor de crize.