România are una dintre cele mai ridicate rate ale proprietății imobiliare. Moștenirea comunismului explică o parte a clasamentului

Aproximativ 92,8% dintre românii incluși în statistică trăiesc într-o locuință aflată în proprietate. Clasamentul realizat de Visual Capitalist plasează Slovacia pe primul loc, cu o rată de 93,5%. România este urmată de Croația, unde ponderea proprietarilor ajunge la 90,4%, și de China, cu 90%.

Datele provin în principal din Baza OCDE privind locuințele accesibile. Pentru China a fost utilizat studiul „Introduction to SI: Homeownership and housing divide in China”, publicat în 2019 de William A.V. Clark, Youqin Huang și Chengdong Yi. Comparația arată că rata proprietății nu este determinată exclusiv de bogăția unei țări. Politicile locative adoptate în urmă cu mai multe decenii continuă să influențeze situația actuală.

Fostele state comuniste domină clasamentul

Opt dintre primele zece poziții sunt ocupate de actuale sau foste state comuniste. După Slovacia, România, Croația și China urmează Lituania, cu 86,9%, și Bulgaria, cu 85,2%.

Polonia are o rată de 84,8%, iar Letonia, de 80,6%. Japonia, cu 84%, și Islanda, cu 78,4%, sunt singurele state din primele zece care nu au făcut parte din sistemul comunist.

Explicația pentru Europa Centrală și de Est se află în modul în care locuințele de stat au fost privatizate după 1990. În multe țări, apartamentele au fost vândute chiriașilor la prețuri foarte reduse. Procesul a transformat rapid o mare parte a populației în proprietari. Locuințele au fost apoi transmise prin moștenire, ceea ce a menținut ridicată rata proprietății chiar și după schimbarea condițiilor economice.

În România, vânzarea apartamentelor construite de stat către chiriași a contribuit decisiv la situația actuală. Rata mare nu înseamnă însă automat că locuințele sunt spațioase, moderne sau lipsite de probleme. Indicatorul arată doar forma de deținere a imobilului.

China a privatizat milioane de locuințe

China ocupă poziția a patra, cu o rată de proprietate de 90%. Și în acest caz, explicația este legată de reformele locative începute în anii ’90. Milioane de locuințe publice au fost vândute rezidenților la prețuri subvenționate. Procesul a extins rapid proprietatea privată și a transformat imobilele într-o sursă importantă de avere pentru familiile chineze.

Piața imobiliară a ajuns astfel să ocupe un rol central în economia țării. Evoluția prețurilor locuințelor influențează atât averea populației, cât și consumul și stabilitatea financiară.

Germania și Elveția, la polul opus

Unele dintre cele mai bogate state europene au cele mai mici ponderi ale proprietarilor. În Germania, rata indicată de clasament este de 41%, iar în Elveția, de numai 38,2%. Cifrele nu înseamnă că locuitorii acestor țări nu își permit o locuință. Germania și Elveția au piețe ale chiriilor mult mai dezvoltate și o protecție mai puternică pentru chiriași.

Contractele pe termen lung sunt frecvente, iar închirierea este considerată o alternativă stabilă la cumpărare. Chiriașii beneficiază de reguli clare, iar schimbarea locuinței poate fi mai ușoară decât pentru un proprietar cu un credit ipotecar.

Prețurile ridicate și costurile tranzacțiilor descurajează, de asemenea, cumpărarea. În unele cazuri, gospodăriile preferă să investească banii în alte active, în loc să-i blocheze într-o locuință.

Canada are o rată de proprietate de 68,6%, iar Statele Unite, de 65,3%. Australia se situează la 62,7%, iar Franța, la 58,5%. Media calculată pentru țările OCDE este de 70,1%.

România nu este neapărat mai bogată pentru că are mai mulți proprietari

Clasamentul arată diferențele dintre modelele locative, nu nivelul general de bunăstare. O rată ridicată poate fi rezultatul privatizării locuințelor de stat, al unei piețe slabe a chiriilor sau al lipsei unor alternative sigure. În același timp, proprietatea oferă gospodăriilor o formă importantă de protecție. O familie care nu plătește chirie sau rată este mai puțin expusă riscului creșterii costurilor locative.

Există însă și dezavantaje. Averea rămâne concentrată într-un activ greu de vândut, iar proprietarii suportă costurile reparațiilor și întreținerii. O rată foarte mare poate indica și o mobilitate redusă a populației, deoarece proprietarii se mută mai greu în alte orașe pentru un loc de muncă. Prin urmare, procentul de 92,8% nu demonstrează, singur, că România are o piață imobiliară mai sănătoasă decât Germania sau Elveția. El reflectă în primul rând istoria diferită a locuințelor, politicile de privatizare și rolul redus al închirierii pe termen lung.