Burgernomics sau cum poți învăța economie la fast food. Indicele Big Mac rezistă după 40 de ani

Economia abundă în termeni, acronime și formule inaccesibile marii mase a publicului. Pentru a elimina această provocare, publicația The Economist a venit în 1986 cu o idee inedită – „Big Mac Index”. Invenția i-a aparținut redactoarei Pam Woodall, care a conceput indicele pentru a explica, într-o manieră amuzantă, paritatea puterii de cumpărare (Purchasing Power Parity – PPP).

Conceptul de Purchasing Power Parity a fost dezvoltat, cu mai bine de un secol în urmă, de economistul suedez Gustav Cassel. PPP măsoară puterea de cumpărare a unei monede exprimată într-o altă monedă de circulație internațională (de regulă dolar sau euro), prin raportarea la un coș de bunuri identic. Teoria spune că, pe termen lung, PPP arată cu acuratețe cum evoluează rata de schimb dintre cele două monede și că oferă avantajul că nu prezintă fluctuații majore pe termen scurt.

De ce Big Mac

Provocarea apare însă atunci când trebuie identificat un „coș de bunuri identic” pentru două țări. De exemplu, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) folosește un set de peste 3.000 de bunuri și servicii de consum pentru a calcula PPC.

Woodall a venit cu ideea de a simplifica metodologia de calcul a PPP prin folosirea unui singur produs, folosit pe scară largă. Iar alegerea „naturală” a fost sandvișul Big Mac de la McDonald’s.

Motivele sunt evidente. În primul rând, rețeaua de restaurante fast food are acoperire globală – este prezentă în peste 100 de țări, cu mai mult de 38.000 de unități. În al doilea rând, rețeta sandvișului este, în mare, aceeași în toate țările.

Potrivit redactorului britanic, Big Mac Index este însă un indice compozit. Și asta pentru că include nu doar costul cu materia primă, respectiv ingredientele folosite – chifla, carnea de vită, cașcaval, salată etc. –, ci și cele cu forța de muncă, utilitățile și chiria.

Cum se aplică teoria

Din această perspectivă, începe să sune complicat, dar metoda de folosire a indicatorului este simplă. Prețul sandvișului dintr-o țară, exprimat în moneda locală, se raportează la cel al unui Big Mac din Statele Unite, patria-mamă. Se obține astfel o paritate a valutei respective cu dolarul american.

Potrivit exemplului dat de „The Economist”, dacă în SUA prețul unui sandviș este de 5 dolari, iar în China de 20 de yuani, rezultă o „rată de schimb Big Mac” de 1 dolar la 4 yuani.

Când acest curs implicit este mai mare decât cursul de schimb real de pe piață, concluzia este că moneda este supraevaluată. Dacă este mai mic – este subevaluată. Practic se stabilește astfel dacă moneda respectivă este „ieftină” sau „scumpă” față de dolar.

Conform site-ului World Population Review, care publică propriul Big Mac Index, cel mai mare preț pentru un sandviș se înregistrează anul acesta în Elveția, de 7,99 de dolari. În top cinci cele mai scumpe țări mai figurează Argentina (6,95), Uruguai (6,91), Norvegia (6,67) și Costa Rica (5,90). Cele mai mici prețuri sunt în Taiwan (2,38), Indonezia (2,54) și India (2,62).

În evaluarea prețului trebuie însă ținut cont de faptul că, în unele țări, un Big Mac este un produs de lux. În altele este mâncare accesibilă. Iar în câteva este considerat… „mâncare nesănătoasă”.

Este leul subevaluat?

Țara noastră apare pe harta World Population Review cu un preț de 3,43 dolari.

În practică, în martie, un Big Mac la McDonald’s România costa 15,5 lei, în scădere cu aproape 5,5% față de începutul anului anterior. Prețul respectiv în lei este echivalentul a circa 3,50 dolari.

În Statele Unite, potrivit sursei citate, prețul mediu era de 5,79 dolari. Comparația ne arată clar că, în România, un Big Mac este mai ieftin decât în SUA. Dacă am transpune prețul din State la cursul BNR, un sandviș ar costa aproape 25,6 lei.

Conform formulei amintite, rezultă că „Big Mac exchange rate” în cazul României este de 2,67 lei pentru 1 dolar. Cursul BNR este însă de 4,43 lei pentru 1 dolar. Ceea ce ar însemna, potrivit teoriei care stă la baza Big Mac Index, că leul românesc este subevaluat față de dolarul american.

Burgernomics face adepți

Concluzia este evidentă – Big Mac Index nu este un instrument de mare precizie, care să poată fi utilizat pentru tranzacții pe piața Forex. Dar rămâne o metodă ingenioasă și intuitivă de a-ți face o imagine despre puterea de cumpărare și nivelul de paritate.

Motiv pentru care a și prins la publicul larg și chiar se vorbește despre „disciplina” burgernomics.

De altfel, există deja mai multe tentative de replicare a indexului. KFC Index este varianta africană a Big Mac Index lansată în 2016 de compania de analiză de piață Sagaci Research. KFC era în urmă cu câțiva ani cel mai extins lanț de fast-food de pe continentul african, cu peste 1.250 de francize în 23 de țări. Indicatorul african folosea ca reper un „bucket“ cu 12 bucăți de KFC Original, iar metoda era identică – se raporta prețul „găletușei” dintr-o țară africană, la cel din Statele Unite. KFC index nu a avut însă același succes ca modelul original.

Specialiștii susțin că de vină este acuratețea indicatorului, care era mai redusă decât în cazul Big Mac. Motivele invocate nu sunt însă foarte obiective, ceea ce demonstrează că și adepții noului pot fi conservatori, mai ales atunci când vine vorba de economie aplicată.