Europa poate intra în iarnă cu stocuri de gaze la minimul ultimilor 15 ani. România trebuie să transforme depozitarea în strategie, nu doar în cifră de sezon

Pentru România, situația nu este atât de tristă. Țara are producție internă, depozite, obligații europene de stocare și acces la importuri. Totuși, securitatea energetică nu înseamnă doar procentul din depozite, ci felul în care producția, stocarea, achizițiile și importurile sunt puse împreună înainte de iarnă.

Riscul european nu este că gazul dispare brusc. Riscul este ca o piață mai tensionată să ducă la prețuri mai mari, mai ales dacă vremea este rece, livrările de GNL întârzie sau oferta globală rămâne incertă.

Un sezon de reumplere început slab

Sezonul european de reumplere a început cu depozitele ocupate la doar 28%, după o iarnă rece. În prezent, nivelul mediu al stocurilor europene este de aproximativ 48%, iar estimările indică un posibil 76% la finalul sezonului de injecție.

Acest nivel ar fi cel mai scăzut înainte de iarnă din cel puțin 2011, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe. Diferența contează pentru piață, chiar dacă nu înseamnă automat lipsă de gaze.

În ultimii ani, ținta de 90% a fost reperul psihologic al securității energetice europene. Acum, Comisia Europeană transmite că un nivel de 80% poate fi suficient pentru traversarea iernii, iar statele ar trebui să ajungă cel puțin la 75%.

Cu alte cuvinte, Europa schimbă nu doar cifra, ci și modul în care gestionează riscul.

Prețul este miza imediată

Un nivel mai mic al stocurilor nu înseamnă neapărat că gospodăriile sau companiile vor rămâne fără gaze. Înseamnă, însă, că piața intră în iarnă cu mai puțin tampon. Când tamponul este mai mic, orice șoc poate împinge prețurile în sus.

Prețul de referință al gazelor în Europa este în jur de 40 euro/MWh. Nivelul este mult sub recordul de 342 euro/MWh atins după invazia Rusiei în Ucraina, dar rămâne suficient de sensibil la evenimente geopolitice.

Dacă Europa intră în sezonul rece cu depozite mai reduse, prețul poate reacționa la fiecare episod de frig, la fiecare întârziere de livrare și la fiecare tensiune de pe piața GNL.

Pentru consumatori, această volatilitate se poate vedea indirect. Chiar dacă există plafonări sau mecanisme de protecție, costul real al gazului rămâne o presiune pentru economie.

România nu pornește de la zero

Pentru România, situația europeană trebuie pusă în context local. Țara are producție internă de gaze, depozite și experiența ultimelor ierni, în care nivelul de stocare a fost atins sau depășit. Acest lucru reduce riscul unui scenariu de alarmă.

Alexandru Ciocan, senior researcher la Energy Policy Group, spune că obligațiile de stocare trebuie înțelese și prin profilul de consum. „Este vorba despre un profil de consumator, dar și de o directivă europeană ce ne impune o anumită cotă.”

Această observație este importantă. România nu trebuie să stocheze doar pentru a bifa o țintă birocratică. Trebuie să își calibreze stocurile în funcție de consum, iarnă, furnizori și capacitatea de a acoperi vârfurile.

Asta face diferența dintre o cifră de depozitare și o strategie reală de securitate energetică.

De ce nu trebuie citită cifra ca alarmă

România a intrat în ultimii ani în sezonul rece cu depozite bine alimentate. În plus, după 2022, Europa a schimbat complet modul de raportare la stocuri. Ce părea suficient înainte de criza energetică pare acum prea puțin, dar comparația trebuie făcută atent.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că nivelurile actuale nu trebuie tratate automat ca semnal de criză. „Un asemenea nivel ar fi fost îngrijorător dacă am fi discutat chiar în prag de iarnă. Însă, azi, această valoare nu are cum să fie o problemă”.

Mai exact, în timpul verii, depozitele sunt încă în perioada de umplere. O cifră mai mică în iunie nu are aceeași greutate ca o cifră similară la început de octombrie.

De aceea, întrebarea corectă nu este doar cât gaz există acum. Întrebarea este dacă ritmul de injecție, achizițiile și contractele pot duce România într-o poziție confortabilă înainte de sezonul rece.

Depozitele nu sunt singura soluție

Depozitarea este esențială, dar nu poate funcționa singură. Iarna, România are nevoie și de producție internă, și de importuri, și de o administrare atentă a fluxurilor zilnice. În perioade de ger, problema nu este doar cantitatea totală din depozit, ci și cât gaz poate fi extras și livrat rapid.

Aici apare diferența dintre securitate de volum și securitate de flexibilitate. Poți avea gaze în depozite, dar sistemul trebuie să poată răspunde vârfurilor de consum. Tocmai de aceea, importurile rămân uneori necesare, chiar într-o țară cu producție internă relevantă.

Alexandru Ciocan spune că furnizorii europeni au un rol important în organizarea acestei stocări. „Rămâne în sarcina lor cum își achiziționează energia pentru a deservi consumatorii pe parcursul sezonului rece.”

Aceasta este partea mai puțin vizibilă pentru public. Consumatorul vede factura și temperatura de afară. În spate, furnizorii trebuie să administreze portofolii, contracte, stocuri și riscuri de preț.

Comparația cu perioada de dinainte de 2022

După 2022, Europa a ridicat standardul de siguranță. Depozitele pline la 90% au devenit reper, iar stocarea a fost tratată ca instrument de securitate energetică. Înainte, nivelurile erau mai mici și nu provocau același tip de alarmă publică.

Dumitru Chisăliță amintește că Europa funcționa înainte de 2022 cu niveluri de injecție mai reduse. „Înainte de 2022, se injecta cam 60% din cât era necesar. Este absolut necesară această comparație, ca să înțelegem de ce nivelul de atunci era mult mai mic decât azi și nu era probleme”.

Această comparație nu trebuie folosită ca motiv de relaxare totală. Piața de astăzi este diferită. Rusia nu mai are același rol în aprovizionarea europeană, gazul lichefiat este mai important, iar geopolitica poate schimba rapid fluxurile.

Totuși, observația arată că o cifră de stocare trebuie citită istoric, nu doar emoțional. Nivelul actual poate fi sub țintele recente, dar peste ce era considerat normal în alte perioade.

Cum se leagă producția, depozitele și importurile

Strategia corectă nu este să te bazezi pe un singur pilon. Producția internă este importantă, dar nu acoperă toate situațiile. Depozitele sunt importante, dar au limite de extracție. Importurile sunt necesare, dar pot deveni scumpe în momente de criză.

Europa are nevoie de o strategie comună, în care toate aceste elemente să funcționeze împreună. Depozitele trebuie umplute la timp. Furnizorii trebuie să își acopere portofoliile. Statul trebuie să urmărească riscurile europene. Piața trebuie să ofere semnale corecte de preț.

Aici apare miza prețului. Dacă statul forțează umplerea depozitelor în momente scumpe, poate pune presiune pe facturi. Dacă amână prea mult, poate intra în iarnă cu risc mai mare.

Comisia Europeană spune exact acest lucru: este nevoie de stocuri ridicate, dar fără a provoca scumpiri pe termen scurt.

Nu criză, ci management

Europa nu pare, în acest moment, în fața unei crize de aprovizionare. Declarațiile specialiștilor indică mai degrabă nevoia de management atent decât panică. Diferența este importantă pentru consumatori și pentru companii.

Alexandru Ciocan spune că nu vede un motiv de îngrijorare majoră. „Nu ar trebui să existe îngrijorări pentru România, în mod deosebit. Cel puțin în ultimii doi ani, am reușit să acoperim nivelul de stocare peste valorile cerute la nivel european”.

Într-o piață europeană cu stocuri mai mici și posibile tensiuni la gaz lichefiat, succesul nu va veni dintr-o singură decizie. Va veni din achiziții făcute la timp, ritm bun de injecție, contracte acoperite și capacitate de reacție la vârfurile de consum.

O iarnă care se pregătește vara

Securitatea gazelor nu se construiește în decembrie. Se construiește vara, prin injecții în depozite, contracte, verificarea rețelelor și scenarii pentru perioade de frig. Dacă aceste lucruri sunt făcute la timp, iarna devine gestionabilă.

Europa intră în acest sezon de pregătire cu mai puțin confort decât în anii anteriori. Stocurile sunt mai mici, piața gazului lichefiat rămâne sensibilă, iar interdicția importurilor rusești pot complica anul următor. Pentru consumatori, riscul principal este prețul, nu lipsa imediată a gazului.

Spre deosebire de alte țări europene, România are avantaje reale, dar trebuie să le folosească organizat. Producția internă, depozitele și posibilitatea importurilor trebuie legate într-un plan coerent, nu tratate separat.

Dacă această coordonare funcționează, România poate trece iarna fără alarmă. Dacă nu funcționează, problema nu va fi doar cât gaz avem în depozite, ci cât de scump și cât de greu îl putem aduce exact când consumul are cea mai mare nevoie.