Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a participat azi la întâlnirea avută de președintele Nicușor Dan cu reprezentanții J.P. Morgan și cu investitori instituționali cu expunere pe titlurile de stat românești.
„România nu mai este doar o piață cu potențial, ci o economie europeană în plină transformare, cu o traiectorie fiscală clară și predictibilă, care poate oferi proiecte concrete, scalabile și finanțabile”, a declarat ministrul într-o postare pe rețelele sociale.
Investițiile publice au crescut cu 24%
Alexandru Nazare a precizat că printre temele discutate cu partenerii externi s-au numărat modul în care România poate continua reducerea deficitului, scăderea treptată a necesarului și costurilor de finanțare ale statului și păstrarea investițiilor și fondurilor europene în centrul creșterii economice.
„Am susținut rezultatele pe care România le înregistrează deja și cifrele care susțin eforturile noastre din ultimul an. Corecția fiscală confirmă țintele asumate de deficit, fiind realizată cu menținerea, în același timp, a unui nivel ridicat al investițiilor. În primele șapte luni ale anului, investițiile publice au ajuns la aproximativ 76,5 miliarde de lei, în creștere cu circa 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, 71% dintre acestea fiind susținute din fonduri europene și PNRR”, a explicat ministrul Finanțelor.
Potrivit acestuia, pentru investitorii care finanțează statul român contează predictibilitatea, respectarea proiecțiilor asumate, continuarea reformelor și capacitatea noastră de a folosi fondurile europene pentru investiții și creștere economică.
România negociază capital pentru transformare
Alexandru Nazare a declarat că principalul mesaj transmis este acela că România își recâștigă predictibilitatea fiscală. „Deși încă ne confruntăm cu un deficit excesiv, credibilitatea execuției – un factor decisiv pentru investitori – s-a apreciat incontestabil”, a subliniat acesta.
În acest context, ministrul precizează că România nu mai negociază capital pentru consum, ci capital pentru transformare. „România are proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare, industrie sau infrastructură critică, iar direcția care ne interesează este cea a tranzacțiilor concrete”, susține Alexandru Nazare.
În opinia sa, provocarea următorilor ani constă în utilizarea bazei de investiții publice și europene pentru a atrage mai mult capital privat. Următoarea etapă prevăzută de ministru este multiplicarea investiției publice prin capital privat și proiecte bancabile.
„Acesta este tipul de dialog pe care trebuie să îl susținem constant pe marile piețe financiare. Nu doar să explicăm ce facem, ci să demonstrăm concret că România poate livra rezultate și este un partener serios și responsabil”, a concluzionat Alexandru Nazare.
În cadrul celei mai recente întâlniri cu reprezentanții J.P. Morgan, de la București, discuțiile s-au concentrat asupra traiectoriei deficitului, costurilor de finanțare, continuării reformelor și absorbției fondurilor europene, potrivit comunicatului ministerului.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandru-nazare2.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/22043.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-14-at-18-24-09.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cale-ferata.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/saligny.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/vaci-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/corporate-banking-scaled.jpg)