Neptun Deep aduce 8 miliarde metri cubi anual. România poate exporta gazul și importa valoarea adăugată

România poate ajunge, paradoxal, victimă a propriului succes. O producție uriașă de gaze nu garantează automat facturi mici, o industrie puternică sau reducerea deficitului comercial. Dacă resursa pleacă din țară ca materie primă și revine sub formă de îngrășăminte, produse chimice sau alte bunuri industriale, vom fi mai independenți energetic, dar nu neapărat mai bogați.

8 miliarde de metri cubi care schimbă complet ecuația

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze din zona românească a Mării Negre. OMV Petrom și Romgaz dețin fiecare câte 50%, iar investițiile pentru dezvoltare ajung la aproximativ 4 miliarde euro. Proiectul include zece sonde de producție, șase în Domino și patru în Pelican Sud.

Prima producție este programată pentru 2027. La atingerea platoului, Neptun Deep ar trebui să furnizeze circa 8 miliarde metri cubi anual. Rezervele exploatabile sunt estimate la aproximativ 100 miliarde metri cubi.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, pune cifrele într-o propoziție simplă. „Neptun Deep este un proiect strategic pentru România și pentru securitatea energetică a regiunii. Producția anuală estimată este de circa 8 miliarde metri cubi”, a declarat ea.

Dimensiunea este suficient de mare pentru a schimba poziția României pe harta europeană. Producția internă ar putea aproape să se dubleze, în timp ce consumul actual este în zona de 10-11 miliarde metri cubi anual.

Din acel moment apare însă întrebarea mai importantă decât extracția: unde vor merge cele 8 miliarde?

Gazul în plus nu înseamnă automat facturi mici

Prima așteptare publică va fi simplă. Dacă România produce enorm de mult gaz, atunci gazul trebuie să fie ieftin. Economia pieței nu funcționează însă atât de liniar.

Creșterea ofertei interne poate pune presiune în jos asupra prețului angro. Dar România face parte din piața europeană, iar prețul este influențat de cotațiile regionale, cerere, exporturi, taxe, tarife de rețea și costurile comerciale.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, vede posibilă o reducere. „Este plauzibil ca, după începutul producției în proiectul Neptun Deep, să apară o presiune descendentă asupra prețului gazului în România”, spune el.

Scenariile analizate de AEI indică o posibilă scădere cu 5-20% a prețurilor angro în 2027-2028, dacă alți factori nu schimbă radical piața. Asta nu înseamnă însă că factura populației va scădea în aceeași proporție.

Dumitru Chisăliță avertizează chiar asupra acestei diferențe dintre resursă și prosperitate. „Resursele nu creează automat prosperitate. Diferența este făcută de instituții, investiții și de capacitatea statului de a transforma avantajele naturale în avantaje economice”, spune el.

România poate produce mai mult gaz ca niciodată și totuși să aibă consumatori nemulțumiți că factura nu arată revoluția promisă.

O să avem multe gaz. Dar unde o să-l consumăm?

Aici apare problema despre care se vorbește mai puțin. O resursă de asemenea dimensiune are nevoie și de cerere. Gazul nu poate fi extras doar pentru a fi pus într-un depozit și uitat acolo.

Dumitru Chisăliță punea problema încă din momentul negocierilor pentru volumele Neptun Deep. „Se pune problema, totuși, dacă România are unde să consume acest gaz. Nu îl cumperi ca să îl revinzi tu”, spune el.

România are câteva variante mari pentru creșterea consumului industrial. Prima este producerea de electricitate în centrale noi pe gaze. Mintia, cu o putere de aproximativ 1.700 MW, poate consuma până la 2,5 miliarde metri cubi anual la funcționare ridicată.

Urmează centralele noi proiectate pentru înlocuirea cărbunelui și alte capacități flexibile necesare unui sistem cu tot mai mult solar și eolian. Gazul poate fi aici combustibil de tranziție și poate reduce importurile de electricitate.

Este util. Dar arderea gazului într-o centrală rămâne una dintre cele mai scurte forme de valorificare economică. Produsul final este electricitatea, nu un lanț industrial cu multiple etape.

Exemplul „Azomureș” sau cum arată varianta cu valoare adăugată

Pe 1 septembrie, Romgaz a preluat efectiv activitatea de producție a Azomureș. Tranzacția este poate cea mai concretă indicație de până acum despre ce poate însemna folosirea inteligentă a gazului din Marea Neagră.

Combinatul transformă gazul natural în amoniac și îngrășăminte. România nu mai vinde astfel doar molecula, ci produsul obținut după procesare. În jurul său apar salarii industriale, furnizori, transport, taxe și exporturi.

Răzvan Popescu, CEO Romgaz, spune că direcția este tocmai integrarea pe verticală. „Creăm premisele pentru valorificarea superioară, în România, a gazelor naturale pe care le producem. Este un proiect strategic, cu perspectivă pe termen lung”, spune el.

Azomureș ar putea consuma circa 1,5 miliarde metri cubi anual la funcționare ridicată. Împreună cu Mintia, cele două investiții pot absorbi aproximativ 4 miliarde metri cubi.

Aproape jumătate din producția anuală estimată a Neptun Deep ar putea avea astfel o destinație internă numai din aceste două proiecte.

România exportă gaz și importă chimie

Aici Neptun Deep se întâlnește direct cu deficitul comercial. Industria chimică și petrochimică produce anual una dintre cele mai mari găuri din comerțul exterior al României.

Țara importă îngrășăminte, mase plastice, produse chimice și alte bunuri în fabricarea cărora gazul poate fi materie primă sau sursă importantă de energie. Exportul gazului brut și importul produsului procesat reprezintă exact partea slabă a modelului.

Dumitru Chisăliță formulează problema fără ocolișuri. „Cea mai mare ironie rămâne faptul că România exportă gaze și importă fertilizanți. Vinzi materie primă ieftină și cumperi produs finit scump”, spune el.

Diferența nu este doar contabilă. Un miliard de euro de gaz exportat și un miliard de euro de produse chimice exportate nu produc același efect în economie. Produsul procesat incorporează investiții, muncă, tehnologie și marje comerciale suplimentare.

Dumitru Chisăliță merge mai departe. „Gazul brut aduce bani. Gazul transformat în industrie aduce locuri de muncă, taxe, exporturi, influență regională și securitate economică”, spune el.

Asta este miza reală a celor 8 miliarde metri cubi.

Industria petrochimică poate fi al doilea Azomureș

Îngrășămintele sunt numai primul nivel. Gazul poate alimenta mult mai mult din industria chimică și petrochimică: amoniac, metanol, hidrogen, mase plastice sau alte produse intermediare folosite ulterior de alte fabrici.

România a avut asemenea lanțuri industriale. Multe s-au redus puternic sau au dispărut în ultimele trei decenii. Neptun Deep creează posibilitatea reconstruirii unei părți din ele, dar simpla existență a gazului nu va ridica fabricile.

Sunt necesare investiții de sute de milioane sau miliarde de euro, infrastructură, contracte pe termen lung și un preț al gazului care să facă producția competitivă.

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, spune că Guvernul vrea tocmai această direcție. „Scopul meu este ca gazele din Marea Neagră să fie folosite cu preponderență în România, în industrie, în industria petrochimică”, spune el.

Este o declarație importantă. Dar diferența dintre strategie și rezultat se va vedea în numărul fabricilor care vor apărea efectiv până la sfârșitul deceniului.

Exportul nu este rău. Exportul exclusiv ar fi problema

România nu trebuie să consume intern fiecare metru cub produs. Nici nu ar fi economic. Exporturile pot aduce venituri, taxe și influență regională și pot transforma România într-un furnizor important pentru Republica Moldova, Ucraina și Europa Centrală.

O piață regională pentru gazul românesc este un avantaj strategic. Problema apare dacă exportul devine soluția implicită pentru volumele pe care economia locală nu știe să le folosească.

Dumitru Chisăliță avertizează exact asupra acestui risc. „Problema nu este lipsa resurselor, ci incapacitatea de a construi lanțuri economice complete în jurul lor”, spune el.

Dacă România nu construiește consum industrial nou, piața va găsi singură ieșirea pentru gaz. Conductele există, cumpărători există, iar exportul este mult mai simplu decât construirea unei fabrici petrochimice.

Atunci succesul energetic poate deveni o oportunitate industrială ratată.

Neptun Deep poate reduce două importuri, nu doar unul

Prima victorie este evidentă: producția din Marea Neagră poate reduce sau elimina importul net de gaze în anii normali. România poate deveni exportator.

A doua victorie este mai dificilă și mult mai valoroasă. Gazul poate reduce importurile de produse pe care astăzi le cumpărăm deoarece nu le mai producem suficient aici. Azomureș este primul test. Centralele pe gaze sunt al doilea. Petrochimia poate fi următorul.

Dumitru Chisăliță rezumă miza într-o propoziție care ar trebui să stea lângă fiecare strategie pentru Neptun Deep: „Gazele din Marea Neagră trebuie privite doar ca punctul de plecare.” În 2027, România va începe să scoată gazul. Asta este partea tehnică și, în mare măsură, este deja pusă pe șine.

Partea dificilă începe după aceea. Dacă gazul pleacă în conductă către alte economii, România va încasa prețul materiei prime. Dacă intră într-o fabrică din România, poate ieși de acolo ca îngrășământ, produs chimic, electricitate sau alt produs cu valoare mai mare.

Neptun Deep poate face România independentă energetic. Dar numai industria poate transforma independența energetică în dezvoltare economică.