România a urcat de la 38% la 78% din media UE bazându-se pe consum. Cum putem trece la un model economic bazat pe investiții

Modelul care a dus România până aici nu trebuie demonizat. El a funcționat și ne-a adus aici. În tot acest răstimp, țara a atras centre de producție, investiții străine, fabrici, servicii externalizate și capital care a folosit avantajul unei forțe de muncă mai ieftine decât în Vest.

Această etapă a produs locuri de muncă, salarii mai mari și consum. Oamenii au cumpărat mai mult, firmele au vândut mai mult, iar statul a încasat mai mult. Economia s-a modernizat accelerat, mai ales după intrarea în UE.

Dar un model bun pentru recuperare nu este neapărat suficient pentru maturitate. Când salariile cresc, costurile urcă și deficitul devine mare, avantajul inițial se subțiază. România nu mai poate concura doar prin muncă ieftină și consum intern.

De aici începe schimbarea de paradigmă economică. Cum poate continua România convergența, dacă nu mai poate repeta formula care a adus-o până la 78% din media UE? Răspunsul este tot mai clar: prin investiții, productivitate și valoare adăugată.

Modelul vechi a funcționat, dar are limite

România a crescut mult printr-o combinație simplă. A atras producție, a folosit costuri salariale mai mici și a integrat companii locale în lanțuri europene. Apoi, veniturile mai mari au alimentat consumul.

Practic: s-a deschis o fabrică pentru că salariile erau mici. Apoi, salariații au putut cumpăra produse de la noul hypermarket occidental, care a asigurat și el niște locuri de muncă. Ușor-ușor, salariile au crescut, la fel și economia. Dar acestei faze i s-au copt (și cules) deja toate roadele.

Acest mecanism a fost eficient în prima etapă a convergenței. Când pornești de jos, creșterea poate veni rapid din relocări, investiții străine și urbanizare. Pentru România, intrarea în UE a fost acceleratorul principal, magnetul care a adus acest gen de investitori atrași de competitivitatea pieței muncii.

Totuși, modelul are o limită naturală. Pe măsură ce salariile se apropie de cele din Europa Centrală, competitivitatea nu mai poate veni doar din cost. Firmele trebuie să producă mai mult cu aceeași muncă.

În lipsa productivității, consumul devine fragil. El poate crește pe termen scurt prin salarii, credit sau deficit. Dar, pe termen lung, fără producție locală mai sofisticată, consumul se transformă în importuri și dezechilibre.

Când consumul nu mai trage suficient de mult

În ultimii ani, România a simțit tot mai clar această limită. Consumul a rămas important, dar nu mai poate împinge singur economia înainte. Inflația, dobânzile și incertitudinea fiscală au redus spațiul de expansiune.

Adrian Codîrlașu, analist economic, a descris direct limita vechiului model. „Dacă mai insistăm cu modelul ăsta, cred că ne duce la criză financiară, că deja datoria publică e în teritoriu de nesustenabilitate”, afirmă acesta.

Avertismentul vizează o realitate simplă. Dacă statul stimulează consumul prin deficit, costul nu dispare. El se vede în inflație, datorie, dobânzi și presiune pe curs.

Acesta este momentul în care o economie trebuie să treacă la altă logică. Nu mai este suficient să crești cererea. Trebuie să crești capacitatea de producție, eficiența companiilor și calitatea investițiilor.

România nu mai este o economie ieftină

Timp de două decenii, România a fost atractivă prin costuri. Pentru multe companii occidentale, era logic să mute aici fabrici, centre de servicii sau operațiuni care cereau multă muncă. Diferența salarială era mare, iar integrarea europeană oferea predictibilitate.

Între timp, România s-a schimbat. Salariile au crescut, orașele mari s-au scumpit, iar forța de muncă – mai ales în combinația de „ieftină și calificată” – este mai greu de găsit. Pentru firme, avantajul costului mic nu mai este la fel de puternic.

Aceasta este o veste bună pentru populație. O țară nu poate rămâne competitivă la infinit prin salarii mici. Scopul convergenței este tocmai creșterea veniturilor și apropierea de Vest.

Dar vestea bună vine cu o condiție. Dacă salariile cresc mai repede decât productivitatea, competitivitatea se erodează. De aceea, noul model trebuie să fie bazat pe tehnologie, capital, infrastructură și competențe.

Investițiile devin noul motor

Analistul economic Iancu Guda a spus că România trebuie să accelereze investițiile. „Pentru 2026-2027, consider că investițiile sunt cheia. O economie bazată pe consum din import nu este sănătoasă pe termen lung”, afirmă acesta.

Această frază rezumă noul moment economic. Consumul rămâne important, dar nu mai poate fi principalul motor. Dacă el este susținut prin importuri și datorie, creșterea devine vulnerabilă.

Investițiile sunt diferite de consum. Ele pot ridica productivitatea, pot extinde capacitatea de producție și pot crea venituri viitoare. O fabrică modernizată, un soft mai bun sau o infrastructură funcțională schimbă potențialul economiei.

Dar nu orice investiție produce creștere reală. O investiție slabă poate consuma bani fără să schimbe nimic. De aceea, miza nu este doar să investim mai mult, ci să investim mai bine.

Fondurile europene pot fi puntea de trecere

România are un avantaj pe care multe economii nu îl au. Dispune de fonduri europene mari, inclusiv prin PNRR și prin programele de coeziune. Acești bani pot susține tranziția spre investiții productive.

Iancu Guda a arătat că investițiile totale au ajuns la un nivel foarte ridicat. „Cred că macroeconomic este decisiv să accelerăm investițiile, în special pe fonduri europene PNRR”, spune acesta.

Fondurile europene pot finanța infrastructură, digitalizare, energie, educație și capacitate industrială. Dar ele nu funcționează automat. Banii trebuie atrași, administrați și transformați în proiecte care produc valoare.

Aceasta este diferența dintre absorbție și dezvoltare. Absorbția înseamnă să cheltuiești banii. Dezvoltarea înseamnă să îi folosești pentru o economie mai productivă.

De la fabrică ieftină la economie cu valoare adăugată

România a fost mult timp un spațiu bun pentru producție cu costuri reduse. Asta a ajutat țara să recupereze rapid. Dar următoarea etapă cere mai mult decât linii de asamblare și servicii externalizate.

Noua miză este valoarea adăugată. România trebuie să producă bunuri mai complexe, servicii mai sofisticate și tehnologii mai greu de replicat. În fapt, tocmai aici se face diferența dintre economie emergentă și economie matură.

Acest lucru înseamnă capital privat mai curajos, dar și stat mai eficient. Firmele au nevoie de infrastructură, energie predictibilă, educație tehnică și reguli fiscale stabile. Fără acestea, investițiile rămân prudente.

Trecerea nu se face peste noapte. Dar direcția trebuie să fie clară. Dacă România vrea să ajungă mai aproape de media UE, trebuie să urce în lanțul valoric.

Consumul a apropiat România de Vest, dar nu o poate duce până la capăt

Creșterea consumului a fost o parte firească a recuperării. Românii aveau venituri mici, nevoi amânate și acces mai redus la bunuri și servicii. Pe măsură ce salariile au crescut, consumul a recuperat rapid.

Această evoluție nu trebuie criticată simplist. O țară mai prosperă consumă mai mult. Problema apare când această creștere nu este susținută de producție internă, exporturi și productivitate.

Dacă veniturile cresc prin deficit, inflație sau măsuri administrative, economia devine dezechilibrată. Dacă veniturile cresc prin productivitate, economia devine mai solidă. Aici este diferența esențială.

România a ajuns suficient de departe încât să nu mai poată crește doar prin consum. Dar nu a ajuns suficient de sus încât să se poată opri. De aceea, modelul trebuie schimbat, nu abandonată ambiția de creștere.

Riscul este să confundăm investiția cu cheltuiala

În discursul public, orice proiect mare este prezentat ca investiție. Dar, economic, nu toate cheltuielile au același efect. Unele ridică productivitatea, altele doar mută bani dintr-un loc în altul.

Proiectele publice întârziate sau prost administrate pot produce doar costuri. Ele apar în statistici, dar nu schimbă suficient economia reală. Tocmai de aceea, calitatea investițiilor devine decisivă.

Iancu Guda insistă pe ideea de risc calculat. „Investițiile sunt cheia, dar cu riscuri calculate”, afirmă acesta. Aceeași regulă se aplică și statului, nu doar companiilor.

Companiile care investesc pot câștiga în perioade grele

Schimbarea modelului nu este doar o temă macroeconomică, ci se vede și la nivelul firmelor. În perioade de stagnare, companiile prudente se retrag, iar cele bine capitalizate pot câștiga teren.

Iancu Guda a explicat această logică prin modul în care firmele pot prelua cotă de piață. „Dacă piața scade de la 100 la 98, dacă două companii intră în insolvență, firmele care investesc pot prelua o cotă de piață mai mare”, spune acesta.

Acesta este mecanismul maturizării. Nu toate firmele trec la următorul nivel. Unele dispar, altele se consolidează, iar cele care investesc bine devin mai puternice.

Pentru economia românească, această selecție poate fi dureroasă, dar utilă. Ea poate muta resursele către companii mai productive. Asta înseamnă o economie mai puțin dependentă de consum și mai mult bazată pe investiții reale.

Deficitul și inflația reduc spațiul de manevră

Trecerea la noul model are loc într-un moment dificil. România are deficite mari, inflație ridicată și o economie care încetinește. Aceasta limitează capacitatea statului de a stimula creșterea prin cheltuieli.

Adrian Codîrlașu spune că problema nu este doar nivelul taxelor, ci nivelul cheltuielilor. „Dacă vrem să vedem adevăratul nivel de taxare dintr-o economie, trebuie să ne uităm nu la nivelul efectiv de taxare, ci la cât cheltuie guvernul. Diferența o plătim prin inflație”, afirmă acesta.

Această idee este importantă pentru noul model. Investițiile nu pot fi finanțate la nesfârșit prin deficite. Dacă statul cheltuiește prost, costul ajunge la populație și firme.

De aceea, noul model cere și disciplină fiscală. Nu este suficient să ceri investiții. Trebuie să alegi investițiile care cresc productivitatea și să reduci cheltuielile care doar întrețin dezechilibre.

România are încă drum până la media UE

Faptul că România a ajuns la aproximativ 78% din media UE este o reușită majoră. Înseamnă că aderarea, capitalul străin, munca locală și fondurile europene au produs efecte reale. Înseamnă și că economia este mult mai puternică decât înainte de 2007.

Dar 78% nu este 100%. Decalajul față de Vest rămâne mare, mai ales în infrastructură, sănătate, educație, productivitate și calitatea instituțiilor. România a recuperat mult, dar nu a încheiat cursa.

Un model bazat pe investiții nu înseamnă austeritate permanentă. Înseamnă că o parte mai mare din resurse va merge spre construirea unor capacități care vor produce creșteri economice ulterioare. Înseamnă să produci mai mult înainte de a consuma mai mult.

Dacă această tranziție reușește, consumul nu dispare. Din contră, devine mai sănătos. Va fi susținut de venituri produse de o economie mai eficientă, nu doar de credit, deficit sau importuri.