România investește 8% din PIB, dar Comisia întreabă dacă investește bine. Ce ascunde raportul de țară dincolo de deficit

România primește o notă bună pentru corecția bugetară, dar raportul Comisiei nu este o diplomă de merit, ci o radiografie a situației curente. Ne arată unde s-au făcut progrese, dar și unde România continuă să împingă problemele înainte, în loc să le rezolve.

Dincolo de deficit, prognoza de stagnare, colectarea TVA, energie și reformele mari, raportul conține și câteva statistici care spun o poveste mai profundă despre economia românească. Dar firul acestei povești nu urmărește doar cât cheltuie statul. Ci ceea ce produce acea cheltuială. Dacă nu ne uităm doar la banii europeni, aflăm și capacitatea României de a-i transforma în productivitate, competențe și instituții care funcționează.

Investiții mari, între șansă și risc

Una dintre cele mai puternice cifre din raport este cea privind investițiile publice. Comisia estimează că acestea vor urca de la 7,2% din PIB în 2025 la 8% din PIB în 2026. Nivelul este de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene.

La prima vedere, este o veste excelentă. România are nevoie de autostrăzi, rețele, spitale, școli, energie și infrastructură digitală. După decenii de subinvestire, un asemenea nivel pare recuperare accelerată.

Totuși, Comisia ne ridică o întrebare incomodă: cât din această investiție este bine prioritizată? Adică, nu e suficient să investești mult, contează și cum. Trebuie să investești în proiectele potrivite, la timp și cu efect economic real. Știm cu toții de pistele de biciclete de pe coclauri, făcute de unii primari de comună. În statistici, arată bine, figurând ca bani europeni investiți în infrastructura de transport verde. Dar la modul practic, utilitatea lor este nulă.

Tocmai despre asta vorbește Comisia aici. România poate avea un an de investiții record și, totuși, să nu realizeze destulă productivitate pentru viitor. Întrebarea la care nu vrea să răspundă mai niciun oficial român este: cheltuim eficient banii europeni sau doar cheltuim mulți bani europeni?

PNRR nu poate ține economia la nesfârșit

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, spune că fondurile europene sunt vitale în acest moment. „Țara trebuie să absoarbă cât mai multe fonduri europene, pentru că acesta este singurul motor important pe care îl avem într-un context în care economia europeană este trasă în jos de șocuri externe.”

Declarația sa ne arată dependența momentană a României de „perfuziile” fondurilor de la Bruxelles. Consumul gâfâie, industria nu mai duduie, iar economia europeană (partenerul nostru comercial principal) este slabă și nu mai cumpără ca înainte. În acest tablou, banii europeni devin perfuzia de urgență care ține pacientul în viață.

Dar tocmai aici apare riscul. Că perfuzia asigură viața, dar nu te face un sportiv de performanță, plastic vorbind. În limbaj economic: dacă investițiile publice sunt ridicate artificial de vârful PNRR, înseamnă că România a urcat pentru că a alergat pe scara rulantă. Ca să nu o ținem în prea multe analogii, România poate rămâne cu proiecte bune finanțate din PNRR, dar acele investiții trebuie utilizate, ca să și producă ceva.

Firmele investesc prea puțin în viitor

Raportul arată o problemă mai puțin discutată. România are investiții totale mari, dar investițiile private nu au același dinamism. Creșterea vine mai ales din sectorul public și din bani europeni.

Aceasta este o vulnerabilitate. O economie sănătoasă nu poate depinde doar de stat, ci are nevoie de firme care investesc în utilaje, digitalizare, cercetare, produse noi și piețe externe.

Comisia notează că investițiile de business au rămas relativ stabile din 2019, în jur de 13% din PIB. În același timp, investițiile publice au crescut puternic după pandemie. Asta înseamnă că motorul privat nu turează suficient de mult.

Interpretarea mai profundă este următoarea. Dacă firmele nu investesc mai mult, productivitatea nu crește. Iar fără productivitate mare, salariile mai mari devin greu de susținut. Iar fără salarii mari, consumul intern se atrofiază.

Cercetarea aproape nu se vede în economie

În România, ni se vorbește des despre economie cu valoare adăugată mare. Dar raportul Comisiei arată că lipsește tocmai baza care ar genera acea valoare adăugată mare. Mai exact, cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare erau de doar 0,46% din PIB în 2024.

Media UE este de 2,24% din PIB. Diferența este uriașă, iar Comisia ne trage de mânecă în acest aspect. Și mai grav este că cercetarea privată românească este foarte redusă, pentru că IMM-urile investesc aproape simbolic în dezvoltarea de noi produse. Ca să mai facem o analogie: vrem agricultură performantă, dar ne bazăm pe ploaie în loc de irigații. Adică pe îmbunătățiri tehnologice accidentale, în loc de investiții serioase în dezvoltarea de produse de înaltă eficiență tehnică.

Aceasta este una dintre explicațiile pentru blocajul productivității românești. Nu putem genera creștere economică doar prin salarii mici și investiții străine. Acesta este un model al unei țări n curs de dezvoltare, care a funcționat la noi când eram o țară săracă. Dar, la un moment dat, trebuie să ne rupem de modelul acesta și să producem propriile tehnologii.

Aurelian Dochia spune că raportul nu vine cu surprize, ci cu restanțe cunoscute. „Raportul este, ca în fiecare an, o oglindă cu multe constatări; nu sunt noutăți, sunt recomandări cunoscute. Iar progresul României în aceste direcții a fost, din păcate, unul foarte mic.”

Digitalizarea se blochează în competențe

România poate cumpăra softuri, servere și platforme. Poate construi cloud guvernamental. Poate finanța digitalizarea firmelor. Dar raportul arată că problema nu este doar tehnologia.

În 2025, doar 31,8% din populație avea competențe digitale de bază. Media UE era de 60,4%. Cu alte cuvinte, România vrea să digitalizeze accelerat o societate în care două treimi din oameni nu au competențele minime.

Cifra devine și mai dură la copii. Raportul arată că 74% dintre elevii de 14 ani nu au competențe esențiale de computer și informație. Și aici suntem cu mult sub media europeană.

Însă, în acest secol, digitalizarea redusă devine o adevărată problemă economică. O firmă nu poate adopta tehnologie dacă oamenii nu o pot folosi. Statul nu poate muta servicii online dacă cetățenii sunt la nivelul tehnologic al casetelor VHS.

Școala produce deja deficitul de mâine

Raportul Comisiei pune educația în centrul competitivității. Nu ca temă socială, ci ca problemă economică.

Peste 40% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la matematică, citire și științe. La matematică, procentul ajunge la 48,6%. La citire este 41,7%, iar la științe 44%.

Asta înseamnă că aproape jumătate dintre viitorii lucrători intră în economie cu vulnerabilități majore. Nu este doar o problemă de note, ci una de productivitate a viitorului.

Analistul Aurelian Dochia leagă direct aceste restanțe de reformele amânate. „Comisia semnalează deficiențe majore în educație și forța de muncă, iar aceste lucruri sunt cunoscute de ani întregi. Doar că România nu a reușit să ia, până acum, măsurile necesare”.

Ruralul pierde cursa înainte de start

Raportul arată o dureroasă și netă ruptură între rural și urban. Rata abandonului timpuriu în educație este de 23,7% în rural, iar în orașe, este de 4,6%.

Această diferență nu rămâne doar o statistica școlară. Școala de azi ne arată viitorul pieței muncii, de mâine. Această diferență între 23,7% și 4,6% se va muta în câțiva ani pe piața muncii, Adică, se va reflecta în venituri, în migrație și în capacitatea regiunilor de a atrage investiții. O zonă cu educație slabă atrage mai greu firme care plătesc bine. La săpat șanțuri se pricepe cam oricine, mai greu este cu meseriile care cer calificări.

În România, se discută prea des despre lipsa forței de muncă. Dar o parte din această lipsă este produsă intern. Da, și migrația forței de muncă de la noi spre Vest are un impact major. Însă, copiii care ies devreme din școală devin adulții care nu pot intra în joburi mai bine plătite.

Fix acesta este un factor care ține economia în loc. Firmele caută competențe, dar găsesc tot mai greu oameni pregătiți. Statul plătește apoi costul prin ajutoare sociale, aducerea de muncitori străini și, în general, o productivitate scăzută. Comisia ne atrage, practic, atenția că viitorul pe care îl construim acum nu arată prea bine.

Clima devine risc bugetar ascuns

O altă temă slab exploatată este riscul climatic. Raportul notează că România este expusă la secetă și inundații. Agricultura, apa, infrastructura, energia și sănătatea sunt deja afectate.

Numărul evenimentelor extreme de inundații a crescut de la 94 în 2010 la 215 în 2022. În același timp, doar 1% din pierderile meteo și climatice sunt asigurate privat.

Aceasta nu este doar o temă de mediu, ci una fiscală. Da, nu „financiară”, ați citit bine. Pentru că aceste pagube pot fi produse asupra unor proprietăți care nu sunt asigurate privat. Iar apoi, nota de plată ajunge adesea la bugetul public. Lucru care pune o presiune suplimentară pe buget.

România poate pierde bani prin drumuri distruse, culturi compromise și gospodării afectate. Iar când statul plătește reparațiile, riscul climatic creează un deficit care înghite bani care ar fi putut fi investiți în altceva.

Economia circulară lipsește aproape complet

Comisia atrage atenția și asupra folosirii ineficiente a resurselor. România are o rată de utilizare circulară a materialelor de doar 1,3%. Media UE este de 11,8%.

Asta arată că economia locală aruncă prea mult și reutilizează prea puțin. Într-o lume cu materii prime mai scumpe, acest model devine vulnerabil. Nu mai este doar o problemă verde.

Productivitatea resurselor este, la rândul ei, slabă. România produce mai puțină valoare din aceeași cantitate de materiale decât economiile mai avansate. Asta înseamnă costuri mai mari și competitivitate mai mică.

Pentru industrie, economia circulară nu mai este un slogan. Este o cale de reducere a costurilor, a importurilor și a dependenței de resurse externe.

Reformele nu sunt doar pentru Bruxelles

Daniel Dăianu insistă că reformele nu trebuie făcute doar pentru banii europeni. „Reformele nu trebuie legate exclusiv de fondurile europene; chiar dacă nu exista un instrument precum PNRR, România avea nevoie de ele.”

Aceasta este poate cea mai importantă idee politică din raport. România nu trebuie să reformeze salarizarea, pensiile, educația sau administrația pentru că așa cere Bruxelles-ul. Trebuie să o facă pentru că modelul actual nu mai livrează suficient.

Dăianu a atras atenția și asupra salarizării publice. „Legea salarizării nu trebuia să ajungă în ultimul moment, pentru că privește veniturile oamenilor aflați încă în activitate și trebuia discutată cu partenerii sociali.”

Aici nu mai vorbim doar despre un jalon. Vorbim despre statul care trebuie să știe cât plătește, de ce plătește și cum păstrează echitatea în sistem.

Economia are nevoie de stat mai capabil

Raportul Comisiei arată, în fond, o problemă de capacitate. România are bani europeni, investiții mari și nevoi uriașe. Dar trebuie să dovedească faptul că poate prioritiza, contracta, implementa și întreține.

Aurelian Dochia spune că dificultatea vine exact din reformele întârziate. „Multe dintre recomandări sunt cunoscute de ani de zile, de la îmbunătățirea colectării taxelor până la reformele din educație și forța de muncă.”

Această observație explică de ce raportul pare familiar. Nu pentru că problemele sunt mici, ci pentru că au fost repetate prea mult. Comisia ne cere să luăm niște măsuri, iar aceste măsuri pot fi dure, însă ele pot fi asumate de către un guvern stabil, ce denotă curaj politic.

România nu duce lipsă doar de bani

Raportul de țară 2026 nu spune doar că România are un deficit mare. Spune că avem nevoie de un alt tip de dezvoltare. România nu a ieșit din procedura de deficit excesiv. Partea bună este ca am fost lăudați pentru ca am reușit să diminuăm deficitul.

Banii europeni sunt o șansă enormă. Dar ei pot deveni și o dependență. Dacă nu creează capacitate internă, după PNRR rămâne o economie cu aceleași slăbiciuni.

Dăianu spune că este important ca România să aibă un guvern cu program clar, credibil și puternic. Fără asta, reformele se vor lovi de amânări și conflicte. Iar anul 2026 nu mai lasă mult spațiu pentru improvizații.

De aceea, partea mai puțin citită a raportului este și cea mai importantă. Deficitul poate fi corectat în câțiva ani. Dar lipsa de competențe, cercetare, educație și încredere administrativă se repară mult mai greu.