O analiză realizată de EY arată o orientare tot mai vizibilă spre proiecte mari.
Companiile străine au primit peste jumătate dintre finanțările aprobate.
Cererea pentru granturi rămâne ridicată, iar concurența va crește.
Fondurile au susținut dezvoltarea capacităților de producție
România a aprobat 191 de proiecte de investiții prin scheme de ajutor de stat. Valoarea totală a finanțărilor a depășit 2,5 miliarde de euro. Programele au sprijinit fabrici noi, extinderi și locuri de muncă. Fondurile au fost acordate în principal sub formă de granturi nerambursabile. EY arată că efectele se văd în dezvoltarea regională și în industrie. Cele mai căutate sectoare au fost alimentația, băuturile, industria ușoară și construcțiile. Sectorul auto a rămas, la rândul lui, printre domeniile atractive. Profilul finanțărilor confirmă orientarea economiei românești spre producție. Peste 57% dintre proiectele aprobate au mers către companii cu capital străin. Principalii investitori provin din Germania, Țările de Jos și Italia. În paralel, firmele românești folosesc mai des finanțările publice.
Ajutoarele de stat se concentrează pe investitții strategice
Analiza EY indică o schimbare în modul de acordare a ajutoarelor. România se îndreaptă spre proiecte mai puține, dar cu miză economică mai mare. Accentul cade pe investiții intensive în capital și pe impact industrial ridicat. Un exemplu important este schema introdusă prin Hotărârea de Guvern nr. 300/2024. În perioada 2024-2025, au fost aprobate 15 proiecte prin program. Valoarea investițiilor se apropie de 662 de milioane de euro.
Ajutoarele aprobate ajung la 283 de milioane de euro. Proiectele ar urma să creeze peste 1.600 de locuri de muncă. EY consideră că ajutoarele devin un instrument central al politicii industriale. Sebastian Popescu, partener EY-Parthenon România, vede o schimbare de model economic. România ar putea trece de la consum și costuri reduse la productivitate. Noul model ar trebui să se bazeze pe tehnologie, inovare și export. Cererea pentru finanțări este în continuare foarte mare. Unele scheme au fost acoperite integral de solicitările companiilor. În multe cazuri, cererea a depășit bugetele disponibile.
Noi direcții până în 2032
România intră într-un nou ciclu de finanțare pentru dezvoltare industrială. Programul multianual de relansare economică poate ajunge la 5 miliarde de euro. Bugetul este estimat pentru perioada de până în 2032. Noile scheme vor fi mai selective și mai legate de prioritățile europene. Ele vor urmări competitivitatea, reziliența și transformarea industrială. O direcție importantă vizează investițiile „ancoră” de peste 200 de milioane de euro. Prin asemenea proiecte, România vrea să atragă mari capacități de producție. Prioritățile includ fabricația avansată, automatizarea, digitalizarea și producția cu valoare ridicată.
Vor fi sprijinite cercetarea, dezvoltarea și sectoarele high-tech. Finanțările vor viza industrii strategice, materii prime critice și tehnologii cu zero emisii. Sunt pregătite scheme pentru industria prelucrătoare și reducerea deficitului comercial. Companiile vor concura pentru finanțare în următorii ani, iar riteriile de eligibilitate vor deveni mai complexe, potrivit News.ro.