România schimbă taxele mai repede decât firmele își fac planurile. Stabilitatea fiscală ar putea atrage investiții

Istoria ultimilor ani arată cât de greu este pentru o companie să lucreze cu ipoteze stabile. Impozitul pe dividende a fost de 5% până la finalul lui 2022, a urcat la 8% în 2023, la 10% în 2025 și la 16% în 2026. În paralel, pragul pentru microîntreprinderi a coborât în etape de la un milion de euro la 100.000 de euro.

Cota standard de TVA a urcat de la 19% la 21%, iar cotele reduse au fost reașezate. A fost introdus impozitul minim pe cifra de afaceri, iar taxa pe construcțiile speciale a revenit după ce fusese eliminată. Pentru companii, efectul cumulat este simplu: modelul financiar trebuie refăcut din mers.

Impredictibilitatea devine un cost înainte să devină o taxă

Analistul economic Adrian Negrescu spune că problema nu este doar nivelul fiscalității. „Cuvântul-cheie este predictibilitatea. Firmele pot trăi cu taxe mai mari, dar nu pot planifica dacă regulile se schimbă de la o lună la alta.”

Pentru o companie care cumpără utilaje, construiește o fabrică sau ridică un parc energetic, recuperarea investiției poate dura zece ani sau mai mult. O schimbare de impozitare după pornirea proiectului modifică randamentul calculat inițial.

Negrescu dă drept exemplu taxa pe construcțiile speciale. „Un investitor nu se sperie de o taxă de 1%. Se sperie că nu știe ce taxă va veni anul viitor.”

Acesta este costul invizibil al instabilității fiscale. O firmă poate calcula efectul unei taxe cunoscute. Mult mai greu este să includă într-un model financiar o taxă care nu există încă.

Investițiile străine vin cu un orizont mai lung decât un mandat

Fluxul net al investițiilor străine directe a coborât la 669 de milioane de euro în primul semestru din 2026, de la 3,72 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor folosite de Frames. În trimestrul al doilea, fluxul a fost negativ, iar profiturile reinvestite au trecut și ele pe minus.

Declinul nu poate fi pus exclusiv pe seama fiscalității. Creșterea economică slabă, contextul politic, cererea externă și costul finanțării cântăresc la rândul lor. Dar taxele sunt unul dintre elementele asupra cărora statul român are control direct.

Negrescu leagă problema tocmai de orizontul investiției. „Nu nivelul taxării descurajează, ci frecvența schimbării ei.”

Pentru un investitor strategic contează energia, salariile, infrastructura, accesul la piață și forța de muncă. Contează însă și probabilitatea ca regulile fiscale din calculul inițial să rămână valabile. Stabilitatea poate funcționa astfel aproape ca o facilitate fiscală: nu cea mai mică taxă, ci una cunoscută și previzibilă.

Un moratoriu ar transforma predictibilitatea în avantaj

Propunerea Frames este ca nivelul și structura principalelor taxe să fie înghețate prin lege pentru cel puțin trei ani, ideal cinci. Orice excepție ar trebui anunțată din timp și justificată printr-un studiu de impact.

„Avem nevoie de un pact fiscal, nu de încă o promisiune”, afirmă Adrian Negrescu. Ideea este ca predictibilitatea să nu depindă exclusiv de declarația unui ministru sau de programul unui guvern.

Analistul insistă că o garanție trebuie să poată fi folosită în planurile de afaceri. „Cel mai mult s-a degradat încrederea. Când nimeni nu știe cine conduce țara și ce taxe vor fi peste trei luni, economia intră în așteptare.”

Moratoriul nu ar însemna că nicio taxă nu poate fi schimbată indiferent de circumstanțe. Un șoc sever sau o obligație europeană pot impune modificări. Diferența ar fi existența unor excepții clare și a unui termen suficient între anunț și aplicare.

Negrescu mai cere și schimbarea modului în care sunt pregătite deciziile. „Trebuie să asigurăm un cadru fiscal bătut în cuie, niște reguli foarte clare de desfășurare a activităților.”

Codîrlașu vede aceeași problemă dinspre deficit

Analistul economic Adrian Codîrlașu leagă volatilitatea fiscală de cauza care a împins guvernele spre majorări repetate: deficitul bugetar. Atât timp cât cheltuielile rămân ridicate, promisiunea că taxele nu se vor modifica este greu de apărat. „Am avut un sistem fiscal foarte instabil din cauza deficitului bugetar ridicat, chiar nesustenabil”, spune Codîrlașu.

Din această perspectivă, un moratoriu credibil nu poate exista fără disciplină pe partea de cheltuieli. Dacă statul continuă să cheltuiască mult peste venituri, presiunea pentru o nouă taxă reapare.

Codîrlașu a cerut în repetate rânduri ca ajustarea să vină mai ales din cheltuieli. „Cumva trebuie să ne gândim cum să lăsăm mai mulți bani sectorului privat, nu să îi luăm prin taxe.”

În martie, el lega chiar intrarea economiei în recesiune tehnică de majorările fiscale și considera că un eventual spațiu bugetar trebuie folosit pentru reducerea fiscalității.

„Ce a dus economia în recesiune tehnică a fost creșterea taxelor și a impozitelor. În opinia mea, relansarea de aici ar fi trebuit să înceapă”, afirma Codîrlașu.

Stabilitatea poate valora mai mult decât o facilitate temporară

Un ajutor de stat sau o scutire fiscală atrage investitorul printr-un beneficiu imediat. Predictibilitatea lucrează diferit. Ea reduce riscul ca proiectul să arate bine astăzi și să devină mult mai scump după o modificare legislativă.

O fabrică aduce capital, dar apoi produce salarii, contribuții, TVA, impozite locale și exporturi. În jurul ei apar furnizori și servicii care multiplică investiția inițială. De aceea, investițiile străine directe sunt mai importante decât simpla intrare a unor bani într-un anumit an.

Concurența regională nu se rezumă la cine are cea mai mică taxă pe profit. Companiile compară pachete întregi de risc și cost. Dacă România ar putea garanta trei sau cinci ani fără schimbări fiscale bruște, ar transforma o slăbiciune veche într-un argument de vânzare.

Un astfel de avantaj nu se obține însă prin simpla adoptare a unei legi. Investitorii vor testa dacă regula este respectată la primul moment dificil. După ani de modificări succesive, credibilitatea se reconstruiește mai greu decât se pierde.

Moratoriul fiscal ar fi, astfel, mai puțin despre înghețarea taxelor și mai mult despre schimbarea relației dintre stat și companii. Statul ar accepta că firmele își fac planurile pe ani, nu pe trimestre, iar companiile ar primi un calendar pe care să-l poată introduce în propriile calcule. Pentru România, stabilitatea fiscală ar deveni atunci nu doar o promisiune de liniște, ci un produs economic oferit investitorilor.