Strabag dă startul unui nou proiect imobiliar în Capitală. Queens District va avea o suprafață construită de 45.000 mp

Strabag dă startul unui nou proiect imobiliar în Capitală. Queens District va avea o suprafață construită de 45.000 mp Au început lucrările la Queens District de pe Șoseaua Pipera
Speedwell și Strabag au demarat oficial începerea lucrărilor la Queens District, ansamblul mixed-use de pe Șoseaua Pipera. Proiectul va integra spații de birouri, zone comerciale, locuințe și servicii medicale.

Strabag vine în acest proiect cu un dublu rol. În primul rând antreprenor general, apoi ca primul chiriaș, urmând să își mute sediul central din București în clădirea A a ansamblului la finalizarea lucrărilor.

Componenta office va livra aproximativ 22.500 mp de spații de birouri disponibile pentru închiriere. Întregul ansamblu mixed-use va depăși 45.000 mp suprafață construită.

„Queens District integrează spații de birouri, zone comerciale, locuințe și servicii medicale, prin parteneriatul nostru cu Regina Maria. Am adăugat termenul District la numele Queens deoarece am observat că, la nivel global, cele mai de succes cartiere urbane sunt cele care reunesc într-un singur loc funcțiunile de care oamenii au nevoie în viața de zi cu zi. Acest lucru generează energie, confort și un sentiment autentic de comunitate”, a spus Didier Balcaen, CEO Speedwell, în cadrul evenimentului.

Strabag estimează finalizarea principalelor lucrări în următoarele 18 luni

Proiect este gândit ca un cartier care să fie viu permanent. „Nu doar pe timpul zilei când oamenii lucrează în clădirile de birouri sau doar seara, când se întorc acasă. Prin îmbinarea diferitelor funcțiuni, dezvoltăm un spațiu activ și dinamic în orice moment al zilei. Pentru companiile care caută noi sedii, Queens District oferă mai mult decât o simplă adresă”, a precizat Balcaen.

Din perspectiva constructorului, livrarea proiectului în condiții de siguranță, la termen și la standardele asumate reprezintă principala prioritate. „Queens District este un proiect important atât prin dimensiune, cât și prin complexitate. Acesta combină funcțiuni rezidențiale și de birouri într-un mediu urban dens. Acest lucru necesită o coordonare eficientă între toate specialitățile implicate. În următoarele 18 luni, ne vom concentra pe organizarea șantierului, finalizarea structurii de rezistență și pregătirea proiectului pentru etapele finale de execuție”, a explicat Cătălin Gogoncea, Queens District Project Manager, Strabag.

Cătălin Gogoncea, Queens District Project Manager. Sursa foto: Arhiva companiei

500 de muncitori vor lucra la proiect

Potrivit responsabililor de proiect, pe șantier vor lucra simultan peste 500 de persoane. „Acest lucru reprezintă o provocare semnificativă pentru echipa noastră. Un proiect de acest tip necesită o planificare atentă, o coordonare riguroasă și o comunicare permanentă între toate părțile implicate“.”, a specificat Gogoncea.

Un element important îl va reprezenta utilizarea instrumentelor digitale, precum și a metodologiilor BIM și Lean Management. „Acestea ne permit să identificăm din timp eventualele neconcordanțe tehnice, să le soluționăm eficient și să optimizăm procesele de planificare și activitatea de zi cu zi de pe șantier. O altă prioritate esențială este siguranța. Fiecare persoană care lucrează pe acest șantier trebuie să se poată întoarce acasă în siguranță la finalul fiecărei zile de muncă. Acesta rămâne obiectivul nostru principal”, a mai spus project managerul.

Birouri, locuințe și spații comerciale într-un singur ansamblu

Ansamblul  Queens District va integra multiple funcțiuni într-un ecosistem urban unitar, conceput în jurul conectivității, sustenabilității și valorii pe termen lung. Componenta office a ansamblului va livra aproximativ 22.500 mp de spații de birouri disponibile pentru închiriere.

Pe lângă componenta de birouri, ansamblul va include 237 de unități rezidențiale și aproximativ 2.500 mp de spații comerciale și servicii, organizate în jurul unei curți interioare deschise publicului și al unor zone verzi generoase. Acestea sunt concepute pentru relaxare, interacțiune și viață urbană activă. 

Întregul ansamblu mixed-use va depăși 45.000 mp suprafață construită.

0 comentarii