Cât ne costă aparatul bugetar al României. Statul plătește aproape 170 de miliarde de lei pe an pentru salarii

Așadar, atunci când îi spui unui bugetar „ești plătit din banii mei”, nu este chiar așa departe de adevăr. Însă această expresie nu ar trebui folosită pentru a sugera că bugetarii sunt privilegiați. Statul nu ar putea funcționa fără ei, la urma urmei.

Aparatul bugetar este una dintre cele mai mari cheltuieli ale statului și, în același timp, una dintre cele mai controversate. Pentru unii, aparatul bugetar este prea mare și prea costisitor. Pentru alții, problema nu este numărul angajaților, ci lipsa de eficiență a unor instituții.

Datele oficiale arată că România a bugetat pentru anul 2025 cheltuieli de personal de aproximativ 169,5 miliarde de lei. Suma reprezintă aproape 8,8% din PIB și peste 20% din totalul cheltuielilor bugetare. Potrivit Strategiei Fiscal-Bugetare, aceasta este una dintre cele mai mari categorii de cheltuieli ale statului. Din această sumă bugetată însă s-au cheltuit 167,8 miliarde de lei. Suma bugetată reprezintă o creștere de 1,9% comparativ cu cheltuielile de personal înregistrate în anul precedent

Cât înseamnă 170 de miliarde de lei

Cifrele sunt atât de mari încât devin greu de înțeles. Dacă împărțim suma bugetată inițial la 12 luni, rezultă aproximativ 14,1 miliarde de lei pe lună. Asta înseamnă aproape 465 milioane de lei pe zi. Sau aproximativ 19 milioane de lei pe oră. Practic, în fiecare minut, statul cheltuie peste 320.000 de lei pentru salariile angajaților săi.

Raportat la populația României, suma echivalează cu aproximativ 8.900 de lei pe an pentru fiecare locuitor al țării.

Desigur, nu fiecare român plătește efectiv această sumă. Este doar o metodă de a ilustra dimensiunea cheltuielii.

Câți oameni lucrează la stat

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, instituțiile publice aveau la începutul anului 2026 aproximativ 1,28 milioane de posturi ocupate. Această cifră este adesea folosită în dezbaterile publice pentru a demonstra că statul este prea mare.

În învățământ lucrează aproximativ 308.000, pe cele aproximativ 380.000 de posturi. În administrație publică (centrală și locală) sunt peste 450.000 de persoane. De asemenea, în sănătate aproximativ 245.000 de posturi, în instituții de forță și ordine publică aproximativ 200.000 de posturi. Înalte ministere și structuri (Finanțe, Justiție, etc.) lucrează zeci de mii de oameni. Aceste informații detaliate, actualizate lunar pentru fiecare instituție în parte, pot fi consultate pe platforma oficială a Ministerului Finanțelor.

Astfel, observăm că realitatea este mai complexă. Mulți români își imaginează că majoritatea bugetarilor sunt funcționari care lucrează în birouri și emit documente. În realitate însă, tot bugetari sunt și profesorii, medicii, asistenții medicali, polițiștii sau militarii, pompierii sau personalul auxiliar din școli și spitale. Fără acești oameni, statul nu ar putea funcționa nici măcar o zi.

Una dintre cele mai răspândite percepții este că aparatul public este format în principal din personal administrativ. Datele arată însă că educația, sănătatea, ordinea publică și apărarea concentrează sute de mii de angajați. Acesta este și motivul pentru care orice discuție despre reducerea aparatului bugetar devine complicată.

Dacă elimini posturi din administrație, efectele sunt diferite față de situația în care reduci personalul din școli sau spitale. Problema este că dezbaterea publică amestecă adesea aceste categorii. Iar atunci cifrele sunt folosite fără context.

Ineficiența este problema reală, nu costul

Există însă și motive legitime de critică. Primul este eficiența. România a investit masiv în salariile sectorului public în ultimii ani. Cu toate acestea, mulți cetățeni continuă să se lovească de probleme administrative care par desprinse din alte decenii. Adeverințe, dosare, copii după acte, instituții care nu comunică între ele, platforme informatice incompatibile.

Pentru contribuabil apare inevitabil întrebarea: dacă plătim aproape 170 de miliarde de lei anual pentru funcționarea aparatului public, de ce continuăm să pierdem ore întregi pentru servicii care în alte state se rezolvă online în câteva minute? Aici se află una dintre cele mai mari vulnerabilități ale administrației românești. Nu costul în sine. Ci raportul dintre cost și rezultatul oferit cetățeanului.

De mai bine de un deceniu, toate guvernele vorbesc despre digitalizare. Rezultatele sunt însă inegale. Există instituții care au făcut progrese importante. ANAF oferă astăzi servicii online care erau imposibile în urmă cu zece ani. Multe documente fiscale se transmit electronic. Platformele de sănătate și educație s-au modernizat parțial. Totuși, experiența cetățeanului rămâne adesea fragmentată. În continuare există instituții care solicită documente emise chiar de alte instituții ale statului. Pentru contribuabil, aceasta înseamnă costuri ascunse: timp pierdut, deplasări și birocrație.

Cât de mult a crescut aparatul bugetar

În iunie 2018, Executivul condus de Viorica Dăncilă avea 21 de ministere și un total de 26 de membri în Cabinet (incluzând prim-ministrul și vicepremierii). Acum sunt 16 ministere. Datele oficiale arătau că existau 1.219.397 de angajați. Dintre aceștia, peste 792.000 lucrau în administrația publică centrală, iar restul în cea locală.

În iulie 2023, numărul bugetarilor era cu 63.808 mai mare decât în 2018. Cea mai mare creștere a fost în administrația publică locală, de peste 9%, de la puțin peste 427.000 de salariați, la aproape 467.000.

De la aproximativ 1,2 milioane de angajați în 2023, sectorul public a depășit un prag record de 1,3 milioane la finele anului 2024, pentru ca ulterior, sub presiunea deficitului bugetar și a planurilor de austeritate, numărul posturilor ocupate să scadă înapoi la 1,28 milioane la începutul anului 2026.

Avem prea mulți bugetari?

Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu. Comparativ cu multe state europene, România nu este campioană la numărul de angajați publici raportat la populație. În schimb, specialiștii semnalează alte probleme. Distribuția inegală a personalului, lipsa unor indicatori clari de performanță, dificultatea evaluării eficienței administrative. Există instituții unde lipsa personalului este evidentă. Spitalele reclamă deficit de medici și asistenți, ANAF reclamă deficit de inspectori fiscali, iar numeroase primării mici întâmpină dificultăți în recrutarea specialiștilor.

Pe de altă parte, există instituții unde cetățenii și mediul de afaceri reclamă birocrație excesivă și proceduri redundante.

O analiză onestă trebuie să privească și partea pozitivă. În ultimii ani, salariile din educație și sănătate au crescut semnificativ. Aceste majorări au contribuit la reducerea exodului unor categorii profesionale. România continuă să piardă medici și specialiști, însă situația ar fi fost probabil mai gravă fără ajustările salariale. De asemenea, pandemia a arătat cât de important este să existe personal suficient în spitale, direcții de sănătate publică, structuri de ordine publică și administrație.

Există costuri care devin vizibile abia atunci când sistemul nu mai funcționează.

Întrebarea nu este despre cost, ci despre valoare

Periodic apare ideea reducerii drastice a numărului de angajați ai statului. Pe hârtie, economiile par atractive. În practică, efectele depind de unde sunt făcute reducerile. Dacă acestea vizează zone supradimensionate sau procese care pot fi digitalizate, eficiența poate crește. Dacă afectează școlile, spitalele sau structurile esențiale, efectele pot fi negative.

Experiența multor state europene arată că soluția nu este întotdeauna un stat mai mic. Adesea este un stat mai eficient.

Discuția despre aparatul bugetar pornește aproape întotdeauna de la cost. Dar costul este doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate este valoarea. Contribuabilii nu plătesc aproape 170 de miliarde de lei doar pentru existența unor posturi. Ei plătesc pentru educație, sănătate, siguranță, administrație și servicii publice.

Adevărata întrebare nu este dacă salariile bugetarilor costă mult. Cifrele arată clar că da. Întrebarea este dacă serviciile oferite de stat valorează acei bani. Iar răspunsul diferă de la o instituție la alta. În unele cazuri, contribuabilul poate spune că primește servicii mai bune decât în urmă cu zece ani (cel puțin la Oradea s-a văzut acest lucru). În altele, sentimentul este că digitalizarea, simplificarea procedurilor și eficiența au rămas mult în urma notei de plată. Acesta este, probabil, adevăratul test al aparatului bugetar românesc.

Presiunea pentru reducerea costurilor continuă

Discuția despre costul aparatului bugetar nu se oprește la anul 2025. Proiectul de buget pentru 2026 arată că autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor de personal și să creeze spațiu pentru investiții și reducerea deficitului bugetar. Potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan, una dintre provocările majore ale anului 2026 va fi eficientizarea administrației și reducerea cheltuielilor de personal din sectorul public. Statul nu mai are aceeași libertate de a majora permanent cheltuielile, astfel România trebuie să reducă deficitul bugetar de la aproximativ 7,7% din PIB în 2025 la aproximativ 6,2% din PIB în 2026, ceea ce înseamnă un efort de ajustare de aproape 19 miliarde de lei.

În același timp, Guvernul dorește să mențină investițiile publice la un nivel ridicat. Bugetul de investiții propus pentru 2026 depășește 160 de miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 8% din PIB. Executivul argumentează că România are în derulare peste 20.000 de proiecte de investiții și trebuie să finalizeze proiectele finanțate prin PNRR. Aici apare una dintre marile dileme economice ale următorilor ani. Fiecare leu cheltuit pentru salarii este un leu care nu mai poate fi folosit pentru autostrăzi, spitale, școli sau reducerea deficitului. Evident, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Statul nu poate funcționa fără profesori, medici, polițiști sau funcționari. Însă nici nu poate continua să mărească permanent cheltuielile dacă veniturile nu cresc în același ritm.

Datoriile României pun presiune pe buget

Presiunea vine și dintr-o altă direcție. În 2026, România ar urma să plătească aproximativ 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzile datoriei publice. Este o sumă uriașă, apropiată de o treime din costul anual al salariilor din sectorul public. Premierul Ilie Bolojan a comparat această sumă cu valoarea programului Anghel Saligny pe cinci ani sau cu costul construcției autostrăzii București–Pașcani.

„Una din erorile pe care le-am făcut în cursul anilor trecuți a fost angajarea de cheltuieli fără acoperire, estimarea de venituri cu șanse foarte mici de realizare, situație care ne-a dus la niște deficite enorme, la creșterea accelerată a datoriei României și la dobânzi foarte mari, care anul acesta ajung să fie 3% din PIB, adică aproximativ 60 de miliarde de lei, care este valoarea întregului program Anghel Saligny pe 5 ani de zile pentru toate primăriile din România și consiliile județene sau, un alt echivalent, este valoarea autostrăzii care leagă Bucureștiul de Moldova până la Pașcani. Pe cale de consecință, nu mai putem merge în această formulă, și anul acesta bugetul, care a fost mult întârziat (…), practic e finalizat în momentul de față, dar este finalizat cu niște provocări foarte importante”, a declarat Bolojan.

Din acest motiv, dezbaterea despre aparatul bugetar se mută treptat de la întrebarea „câți angajați are statul?” la întrebarea „câtă eficiență obținem pentru banii cheltuiți?”. În următorii ani, aceasta va deveni probabil una dintre cele mai importante teme economice ale României. Bugetul pe 2026 sugerează deja că accentul nu va mai fi pus pe extinderea aparatului administrativ, ci pe reorganizare, digitalizare și controlul costurilor.