Ce este și cum funcționează Banca Centrală Europeană. Instituția stabilește costul banilor în zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a monedei euro. Instituția a fost înființată în 1998 și are sediul la Frankfurt. Din 1999, BCE răspunde de politica monetară comună. După aderarea Bulgariei, zona euro cuprinde 21 de state și aproximativ 358 de milioane de locuitori. Nu este o bancă comercială, aici, persoanele fizice și companiile nu își pot deschide conturi și nu pot solicita credite direct. În schimb, BCE lucrează în principal cu băncile centrale naționale și cu sistemul bancar. Astfel, ea poate influența cantitatea și costul banilor din economie.

Eurosistemul este format din BCE și băncile centrale ale statelor care utilizează euro. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) are o structură mai largă. Acesta include BCE și băncile centrale din toate cele 27 de state ale Uniunii Europene, indiferent de moneda utilizată.

Obiectivul principal este o inflație de 2%

Mandatul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor. Instituția urmărește o inflație de 2% pe termen mediu, calculată prin Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC). Ținta se aplică zonei euro în ansamblu, nu fiecărui stat separat. „Pe termen mediu” înseamnă că BCE nu trebuie să readucă inflația la 2% în fiecare lună. Șocurile energetice, războaiele, seceta sau perturbările comerciale pot modifica rapid prețurile. Politica monetară acționează însă cu întârziere. O schimbare a dobânzilor are nevoie de timp pentru a ajunge la consum, investiții și inflație.

Ținta nu este stabilită la zero deoarece o inflație foarte mică mărește riscul deflației. Scăderea generalizată a prețurilor poate determina populația să amâne cumpărăturile. Companiile pot reduce investițiile și locurile de muncă. O țintă de 2% oferă și spațiu pentru diferențele economice dintre statele zonei euro.

Dobânda este principalul instrument

Consiliul guvernatorilor stabilește dobânzile principale ale BCE. Instituția folosește rata facilității de depozit, rata operațiunilor principale de refinanțare și rata facilității de creditare marginală. Acestea determină condițiile în care băncile păstrează bani sau se împrumută în cadrul Eurosistemului. Când inflația este prea ridicată, BCE poate majora dobânzile. Finanțarea devine mai scumpă pentru bănci. Acestea transferă o parte din cost către creditele acordate populației și companiilor. Ratele mai mari reduc cererea pentru împrumuturi, consum și investiții. Presiunea asupra prețurilor ar trebui să scadă treptat.

Efectul funcționează și în sens invers. Dobânzile mai mici fac creditele mai accesibile și pot stimula economia. Companiile investesc mai ușor, iar populația poate consuma mai mult. Dacă cererea crește excesiv, inflația poate accelera din nou. De aceea, reducerea dobânzilor presupune un echilibru între prețuri și activitatea economică.

BCE nu poate produce petrol, gaze sau cereale. Prin urmare, nu poate elimina direct o scumpire provocată de reducerea ofertei. Poate însă împiedica propagarea unui șoc în întreaga economie. Dobânzile și comunicarea instituției influențează anticipațiile privind prețurile, salariile și marjele comerciale, ceea ce crește predictibilitatea economica.

BCE poate injecta sau retrage lichiditate

Pe lângă dobânzi, Eurosistemul desfășoară operațiuni prin care împrumută bani băncilor. Instituțiile trebuie să ofere garanții eligibile. BCE poate impune rezerve minime și poate cumpăra obligațiuni atunci când dobânzile obișnuite nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivului.  Achizițiile de obligațiuni pot reduce costurile finanțării pe termen lung. Totuși, BCE nu are voie să finanțeze direct guvernele. Interdicția limitează folosirea banilor băncii centrale pentru acoperirea cheltuielilor publice și protejează mandatul privind stabilitatea prețurilor.

Eurosistemul gestionează și rezerve valutare, contribuie la emiterea bancnotelor euro și sprijină funcționarea sistemelor de plăți. BCE colectează statistici monetare și financiare. Aceste informații sunt folosite pentru evaluarea economiei și pregătirea deciziilor.

Cine ia deciziile

Principalul organism este Consiliul guvernatorilor. Acesta îi reunește pe cei șase membri ai Comitetului executiv și pe guvernatorii băncilor centrale din zona euro. Deciziile de politică monetară sunt luate, în mod obișnuit, la fiecare șase săptămâni.

Comitetul executiv administrează activitatea zilnică și pune în aplicare politica monetară. Consiliul general include reprezentanții băncilor centrale din toate statele Uniunii Europene. Acesta va funcționa atât timp cât vor exista țări membre care nu au adoptat euro.

Din 2014, BCE are atribuții importante de supraveghere bancară. Instituția controlează direct băncile considerate semnificative și colaborează cu autoritățile naționale. Băncile mai mici sunt supravegheate direct la nivel național, sub coordonarea BCE. Politica monetară și supravegherea sunt organizate separat, pentru limitarea conflictelor de interese. Supravegherea urmărește capitalul, lichiditatea și riscurile asumate de bănci. BCE poate cere măsuri de corecție atunci când identifică vulnerabilități. Protecția consumatorilor și combaterea spălării banilor rămân însă, în principal, responsabilitatea autorităților naționale.

Ce legătură are BCE cu România

România nu face parte din zona euro. Prin urmare, BCE nu stabilește dobânda pentru leu. Politica monetară națională este decisă de Banca Națională a României (BNR). BNR este însă membră a SEBC din momentul aderării României la Uniunea Europeană. Guvernatorul participă și la Consiliul general al BCE. Astfel, deciziile BCE influențează indirect și economia românească. Multe credite, contracte și tranzacții comerciale sunt exprimate în euro. Băncile din România aparțin frecvent unor grupuri financiare din zona euro. Modificarea dobânzilor europene poate afecta finanțarea, cursul leu-euro, investițiile și cererea pentru exporturile românești. Aceasta este o transmitere economică, nu o aplicare directă a politicii BCE.

BCE nu poate solicita sau primi instrucțiuni de la guverne ori instituțiile europene. Independența trebuie să împiedice folosirea politicii monetare pentru câștiguri politice pe termen scurt. Instituția răspunde însă în fața Parlamentului European și publică explicații după ședințele de politică monetară. BCE nu stabilește taxele, salariile sau bugetele statelor. Nu poate rezolva singură problemele de productivitate, energie sau ofertă. Rolul său este mai restrâns, dar esențial: să păstreze încrederea în euro și să împiedice inflația să erodeze durabil veniturile și economiile.