Indicele de referință BET a atins pragul de 30.000 de puncte. Valoarea totală a schimburilor a fost de 46.520 milioane de lei. Tranzacțiile cu acțiuni au însumat 7.473 milioane de lei.
Indicele BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a crescut cu 0,69%. Acesta a ajuns la 30.043,10 puncte. În ultima lună, BET păstrează un avans de 5,29%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, BET afișează o creștere de 59,70%. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost 46.520 milioane de lei. Față de ziua precedentă, rulajul total a scăzut cu 45,7%.
Cea mai mare creștere a fost înregistrată de BET, la egalitate cu BET-TR, care arată cum evoluează cele mai importante companii listate la BVB, și BET-TRN., respectiv 0,69%.
Pe plus a fost și ROTX, indice bursier care reflectă performanța celor mai tranzacționate și reprezentative companii listate la Bursa de Valori București, cu o creștere de 0,67%. Singurul indice care a înregistrat o scădere a fost BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea, a pierdut 1,78% și a avut cea mai mare scădere.
Principalii indici internaționali au avut majoritatea valorilor pe minus: Nasdaq a scăzut cu 2.48%, Euro Stoxx 50 a scăzut cu 0.61%, DAX cu 0.59%, Nikkei 225 1.31%. Doar FTSE 100 a urcat cu +0.06%.

Evoluția săptămânală BET
Evoluția acțiunilor pe BVB
Cea mai mare creștere din BET a fost înregistrată de Banca Transilvania (TLV). Acțiunea a urcat cu 2,97%, până la 38,8200 lei. Transgaz (TGN) a avut o creștere de 2,08%, ajungânând până la 88,3000 lei. De asemenea, Antibiotice S.A (ATB) a urcat cu 1,24%, până la 2,0400 lei.
Cea mai mare scădere din BET a fost înregistrată de BRB (BRD). Acțiunea a pierdut cu 1,61%, până la 30,5000 lei. Crist-Tim (CFH) a scăzut cu 1,12%, până la 26,4000 lei. OMV Petrom (SNP) a scăzut cu 0,67%, până la 1,0370 lei.
Banca Transilvania (TLV) a condus topul lichidității pe BVB. Valoarea a fost de 9.561.462, iar volumul a fost de 248.955 de acțiuni, prin 1.061 tranzacții. OMV Petrom (SNP) s-a situat pe locul al doilea, cu 7.999 milioane lei. Volumul a fost de 7,700 milioane de acțiuni, prin 659 de tranzacții. Poziția a treia a fost ocupată de Hidroelectrica, cu 4.958 milioane lei. Volumul a fost de 28.971 de acțiuni, prin 391 de tranzacții. Romgaz (SNG) a urmat cu 3,4 milioane lei. Volumul a fost de 261.694 acțiuni, prin 622 de tranzacții. Digi Communications (DIGI) a completat topul, cu 3,082 milioane de lei. Volumul a fost de 62.588 de acțiuni, prin 347 de tranzacții.
Principalele anunțuri ale zilei
Antibiotice Iași a anunțat noi detalii privind strategia de expansiune internaţională, mizând pe o creştere de 25% a vânzărilor în Statele Unite în 2026. Totodată, compania din indicele BET a realizat prima livrare de medicamente cardiovasculare în Spania, printr-un contract pe trei ani semnat cu un retailer local, cu o valoare estimată de 5 milioane de euro.
Foraj Sonde Videle (FOJE) anunță venituri estimative pentru 2026 în valoare de 332,04 milioane lei. Cifra este în creștere cu 28% față de 258,8 milioane lei în 2025.