Cum funcționează banca centrală? Deciziile sale influențează inflația, cursul și costul creditelor

BNR nu este o bancă obișnuită. Nu oferă populației credite ipotecare, carduri sau conturi de economii. Lucrează în principal cu băncile comerciale, cu statul și cu alte instituții financiare. Deciziile sale ajung însă în bugetul fiecărei familii. Ele influențează dobânzile, ratele bancare, cursul leului, accesul la credite și ritmul de creștere a prețurilor.

Potrivit statutului BNR, obiectivul fundamental al instituției este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Aceasta nu înseamnă că toate prețurile trebuie să rămână neschimbate. Înseamnă că inflația trebuie menținută la un nivel redus și relativ previzibil. BNR aplică o strategie de țintire directă a inflației. Din decembrie 2013, ținta staționară este de 2,5%, cu un interval de variație de plus sau minus un punct procentual. Intervalul urmărit este, astfel, cuprins între 1,5% și 3,5%.

Ținta nu reprezintă o promisiune că inflația va rămâne permanent în acest interval. Seceta, scumpirea petrolului, războaiele, taxele sau prețurile administrate pot produce abateri. BNR încearcă să împiedice transformarea acestor șocuri în creșteri generale și persistente de prețuri.

Dobânda-cheie este principalul semnal

Cel mai cunoscut instrument este rata dobânzii de politică monetară. Aceasta este numită, în limbaj obișnuit, dobânda-cheie. Dobânda-cheie nu este dobânda pe care o persoană o plătește direct pentru un credit. Ea reprezintă un reper pentru piața monetară. Influențează costul la care băncile obțin și plasează lichiditate în lei.

Dacă inflația este prea mare, BNR poate majora dobânda. Finanțarea devine mai scumpă. Băncile tind să crească dobânzile la creditele noi și, uneori, la depozite. Populația se împrumută mai puțin, iar companiile amână unele investiții. Consumul și cererea din economie încetinesc, iar presiunea asupra prețurilor ar trebui să se reducă treptat.

Dacă economia slăbește puternic iar inflația este redusă, banca centrală poate micșora dobânda. Creditele pot deveni mai accesibile. Consumul și investițiile primesc, astfel, un impuls. Dar reducerea dobânzilor nu este lipsită de riscuri. Acasta poate încuraja împrumuturile excesive, poate pune presiune pe curs și poate reaprinde inflația.

Cum ajunge o decizie a BNR la rata unui credit

Transmiterea unei decizii monetare nu este instantanee. Banca Centrală Europeană arată că efectele apar cu întârzieri lungi și variabile. Primul efect se vede pe piața interbancară. Apoi sunt influențate costurile de finanțare ale băncilor. Acestea se transmit către dobânzile cerute populației și companiilor.

Creditele cu dobândă variabilă pot fi afectate mai repede decât cele cu dobândă fixă. În România, ratele legate de IRCC reacționează cu întârziere. Indicele este calculat folosind dobânzile tranzacțiilor interbancare dintr-o perioadă anterioară.

Un exemplu arată dimensiunea efectului. Pentru un credit de 300.000 de lei acordat pentru o perioadă de 30 de ani, o dobândă nominală anuală de 6% produce o rată de aproximativ 1.799 de lei. La o dobândă de 7%, rata urcă la aproximativ 1.996 de lei. Diferența este de aproape 200 de lei lunar. Dar calculul este simplificat, nu include comisioane, asigurări sau alte costuri.

Banca centrală nu stabilește însă dobânda fiecărui client. Banca comercială adaugă propria marjă. Aceasta ține cont de costuri, concurență, riscul clientului și durata creditului.

Cum introduce sau retrage bani din sistem

Dobânda-cheie nu este singurul instrument. BNR poate introduce sau retrage lichiditate prin operațiuni de piață monetară. Dacă băncile au nevoie de lei, banca centrală le poate oferi finanțare în schimbul unor active eligibile. De regulă, sunt folosite titluri de stat sau alte garanții acceptate.

Dacă există prea mulți lei în sistem, BNR poate atrage o parte din lichiditate. Astfel, dobânzile de pe piața monetară sunt menținute în apropierea nivelului urmărit.

BNR oferă și două facilități permanente. Băncile pot depune excedentul de bani la banca centrală. De asemenea, pot obține credite pe termen foarte scurt, în schimbul unor garanții.

Un alt instrument este reprezentat de rezervele minime obligatorii. Băncile trebuie să păstreze la BNR o parte din anumite resurse atrase. O rezervă mai mare poate limita lichiditatea disponibilă pentru creditare. O rezervă mai mică poate elibera bani în sistem.

Cine creează banii din economie

Banca centrală are dreptul exclusiv de a emite bancnote și monede. Tot ea creează rezervele electronice folosite de băncile comerciale pentru decontări. Totuși, majoritatea banilor utilizați în economie este formată din depozitele existente în conturile bancare și nu numerar.

Atunci când o bancă acordă un credit de 100.000 de lei, ea înscrie suma în contul clientului. În acel moment apare un nou depozit. Creditarea creează, astfel, bani scripturali.

Banca Angliei explică faptul că băncile comerciale creează cea mai mare parte a banilor atunci când acordă împrumuturi. Ele nu pot face însă acest lucru fără limite. Creditarea este restrânsă de cerințele de capital și lichiditate. Contează și riscul debitorilor, cererea de credite, costul finanțării și regulile stabilite de banca centrală.

Când un împrumut este rambursat, banii creați prin acel credit dispar treptat din circulație. Dobânda plătită rămâne venit pentru bancă.

Cum influențează cursul leului

România folosește un regim de flotare controlată a cursului. Cotația leului este determinată în principal de piață, dar BNR poate interveni pentru a limita mișcările dezordonate. Dacă leul se depreciază rapid, importurile devin mai scumpe. Efectul se poate vedea la carburanți, medicamente, echipamente și alimente aduse din exterior.

BNR poate vinde valută și poate cumpăra lei. Această operațiune reduce cantitatea de lei din piață și poate tempera deprecierea. În situația inversă, banca centrală poate cumpăra valută și poate suplimenta rezervele internaționale. Dar intervențiile nu pot menține la nesfârșit un curs artificial. Rezervele sunt limitate, iar cursul depinde și de inflație, deficitul bugetar, importuri, exporturi, investiții și încrederea piețelor.

BNR supraveghează băncile și sistemele de plăți

Banca centrală autorizează, reglementează și supraveghează instituțiile de credit. Verifică nivelul capitalului, lichiditatea, expunerea la riscuri și modul în care băncile respectă regulile prudențiale.

BNR poate impune măsuri de remediere și poate aplica sancțiuni. Scopul este reducerea probabilității ca problemele unei bănci să afecteze întregul sistem financiar.

Instituția operează și infrastructuri importante. ReGIS permite decontarea în timp real a plăților în lei. De asemenea, SaFIR este folosit pentru depozitarea și decontarea unor instrumente financiare.

Supravegherea nu înseamnă că nicio bancă nu poate avea probleme. Nici nu înseamnă că BNR garantează direct toate economiile populației. Depozitele eligibile sunt protejate prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Plafonul general este de 100.000 de euro pentru fiecare deponent, la fiecare bancă.

Banca centrală intervine în crizele de lichiditate

O bancă poate avea active suficiente, dar poate rămâne temporar fără numerarul necesar plăților. Într-o asemenea situație, banca centrală poate furniza lichiditate în schimbul unor garanții. Acesta este rolul de creditor de ultimă instanță. Intervenția urmărește să oprească răspândirea panicii și retragerile masive de depozite.

O problemă de lichiditate nu este același lucru cu insolvența. Dacă pierderile unei bănci depășesc capitalul disponibil, simpla acordare de lichiditate nu rezolvă problema. Pot deveni necesare recapitalizarea, rezoluția sau ieșirea controlată de pe piață.

De ce trebuie să fie independentă

Banca centrală trebuie să poată lua decizii fără ordine politice. Un guvern ar putea fi tentat să mențină dobânzi foarte mici înainte de alegeri sau să acopere cheltuielile publice prin emiterea de bani. Pe termen scurt, asemenea măsuri pot stimula consumul. Pe termen mai lung, pot produce inflație, deprecierea monedei și pierderea încrederii.

BNR este o instituție publică independentă, dar trebuie să explice deciziile sale. Publică rapoarte asupra inflației, prognoze, comunicate și minutele ședințelor de politică monetară.

Banca centrală nu poate finanța direct deficitul bugetar. Articolul 123 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene interzice băncilor centrale să acorde credite directe autorităților publice sau să cumpere direct titlurile lor de datorie.

Guvernul controlează politica fiscală. Acesta stabilește taxele și cheltuielile publice. BNR controlează politica monetară. Cele două politici se influențează reciproc, dar nu sunt același lucru. Dacă statul cheltuiește mult și alimentează cererea, banca centrală poate fi obligată să păstreze dobânzile ridicate. Politica monetară încearcă atunci să tempereze presiunea produsă de politica fiscală.

Ce nu poate face banca centrală

BNR nu poate produce energie, alimente sau locuințe. Nu poate elimina singură efectele unei secete sau ale unui război. O dobândă mai mare nu reduce direct prețul petrolului. Poate însă împiedica răspândirea șocului. Dacă firmele, angajații și consumatorii se așteaptă la inflație permanentă, vor majora prețurile și salariile în avans. Banca centrală încearcă să mențină aceste așteptări sub control.

Nici tipărirea banilor nu creează automat prosperitate. Dacă volumul banilor crește mult mai repede decât producția, mai mulți bani vor urmări aceeași cantitate de bunuri. Rezultatul poate fi o creștere a prețurilor.

Banca centrală funcționează, astfel, ca un regulator al temperaturii economiei. Când cererea și inflația cresc excesiv, încearcă să le tempereze. Când economia se blochează, poate oferi lichiditate și condiții monetare mai relaxate. Efectele nu apar imediat și nu pot fi calculate perfect, dar ajung treptat la credite, economii, investiții, curs și prețuri.