Acțiunile companiei au intrat la tranzacționare pe Piața Reglementată a BVB pe 3 martie 2026. Listarea a urmat unei oferte publice inițiale prin care Electro-Alfa International a atras 579 de milioane de lei de la investitori.
IPO-ul a fost primul de pe piața locală de capital închis anticipat, după o suprasubscriere de 60 de ori pe tranșa investitorilor de retail.
Capitalizarea Electro-Alfa a ajuns la 3,1 miliarde de lei
De la debutul pe Bursă și până la finalul ședinței de tranzacționare de vineri, 18 septembrie, prețul acțiunilor Electro-Alfa International a crescut cu peste 87%, până la 16,6 lei pe acțiune. Capitalizarea bursieră a companiei a ajuns la 3,1 miliarde de lei.
„O companie cu peste trei decenii de tradiție în domeniul energetic își continuă parcursul de succes la Bursa de Valori București. La doar 6 luni de la listare, Electro-Alfa International este una dintre cele mai lichide 20 de companii listate la BVB, ceea ce demonstrează că în piața de capital performanța este recunoscută și răsplătită. Totodată, această reușită arată încă o dată că piața de capital îndeplinește cu succes rolul de catalizator pentru dezvoltarea mediului antreprenorial românesc. Felicit întreaga echipă EAI pentru ritmul de creștere susținut și le doresc cât mai multe realizări în calitate de companie listată la Bursă”, a declarat Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori București.
„Includerea în indicele BET este un moment important din viața noastră de companie listată. Este o dovadă de încredere a investitorilor în fundamentele businessului Electro-Alfa International și în capacitatea noastră de a ne îndeplini obiectivele promise în IPO. Interesul investitorilor s-a reflectat în lichiditatea și evoluția prețului acțiunilor companiei la bursă. În aceste șase luni care au trecut din momentul listării, am finalizat o mare parte din achizițiile strategice pe care ni le-am asumat. În perioada următoare ne concentrăm pe integrarea acestora în ecosistemul Electro-Alfa International și pe consolidarea poziției noastre pe piața locală și pe plan internațional drept un partener care oferă soluții complete destinate infrastructurii energetice”, a declarat Ștefan Petrea, CEO Electro-Alfa International.
EAI intră și în componența altor indici bursieri
Odată cu includerea în BET, Electro-Alfa International intră și în variantele de randament total brut și net ale indicelui, respectiv BET-TR și BET-TRN.
Acțiunile companiei vor face parte și din indicii BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK și BET Plus. Modificările au loc în urma revizuirii trimestriale a indicilor BVB. Ședința Comisiei Indicilor BVB s-a desfășurat pe 7 septembrie.
BET a crescut cu 33% în prima jumătate a anului
BET este primul indice dezvoltat de BVB și include cele mai lichide companii de dimensiune semnificativă listate pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.
În prima jumătate a anului 2026, indicele BET a înregistrat cea mai bună performanță din ultimii 22 de ani, după o creștere de 33%, iar În iulie, indicele a depășit pentru prima dată pragul de 35.000 de puncte. Totodată, BET a avansat cu peste 58% în ultimul an.
Indicele este disponibil și în variantele de randament total brut, BET-TR, și randament total net, BET-TRN. Acestea reflectă atât evoluția prețurilor, cât și performanța rezultată din reinvestirea dividendelor oferite de companiile din componența indicelui principal al BVB.
Lansat pe 19 septembrie 1997, BET a avut în componență maximum 10 companii timp de aproape două decenii. În martie 2022, numărul companiilor a ajuns pentru prima dată la 20, în urma unui proces gradual de extindere.
Din 21 septembrie 2026, cele 20 de companii care fac parte din indicii BET, BET-TR și BET-TRN sunt Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Hidroelectrica (H2O), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Electrica (EL), Transgaz (TGN), DIGI Communications (DIGI), MedLife (M), Nuclearelectrica (SNN), Transelectrica (TEL), Premier Energy (PE), Fondul Proprietatea (FP), One United Properties (ONE), Cris-Tim Family Holding (CFH), Aquila Part Prod Com (AQ), Electro-Alfa International (EAI), Transport Trade Services (TTS), Antibiotice (ATB) și TeraPlast (TRP).
Electro-Alfa operează cinci unități de producție
Electro-Alfa International este o companie cu capital majoritar românesc și activează în domeniul echipamentelor electrice de medie și joasă tensiune, al proiectelor EPC, precum și al soluțiilor de eficiență energetică. Compania are o experiență de 35 de ani și este implicată în modernizarea infrastructurii critice din sectoare precum distribuția de energie, transportul feroviar, industria nucleară și energia regenerabilă.
Electro-Alfa International operează cinci unități de producție, cu o suprafață totală de peste 35.000 de metri pătrați, și dispune de un centru propriu de cercetare și dezvoltare. Compania colaborează cu peste 500 de clienți din România și din străinătate. Compania este listată la categoria Premium a Pieței Reglementate a Bursei de Valori București.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/electroalfa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/22043.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-14-at-18-24-09.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cale-ferata.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/saligny.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/avion-decolare-apus.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/accize.jpg)