Cât ne costă gazul subvenționat. Facturile au fost ținute sub control, dar nota de plată de 30 de miliarde de lei ajunge tot la contribuabili

În realitate, gazul nu s-a ieftinit. O parte din cost a fost mutată în altă parte. Pentru a înțelege mecanismul, trebuie explicată diferența dintre plafonare și subvenționare.

Plafonarea reprezintă prețul maxim pe care îl vede consumatorul pe factură. Subvenția reprezintă diferența dintre acel preț și costul real recunoscut în sistem. Diferența este suportată prin mecanisme finanțate de stat. Cu alte cuvinte, plafonarea spune cât plătește cetățeanul. Subvenția spune cine plătește restul.

În România, schema de plafonare-compensare a fost introdusă în contextul exploziei prețurilor la energie provocate de criza energetică europeană și de războiul din Ucraina. Ulterior, măsura a fost extinsă succesiv. Pentru populație, prețul gazelor naturale a fost plafonat la 0,31 lei/kWh.

Cum funcționează, de fapt, schema

Mecanismul este relativ simplu. Consumatorul primește factura la prețul plafonat. Furnizorul încasează această sumă de la client. Dacă prețul recunoscut e mai mare, furnizorul solicită statului diferența. Astfel, românul nu vede întreaga factură. O parte e achitată indirect prin schema de compensare. Practic, statul devine un al doilea plătitor al facturii.

În teorie, sistemul trebuia să funcționeze fără sincope. În practică, decontările au întârziat frecvent. Furnizorii au acumulat sume importante de recuperat, iar statul a fost obligat să găsească resurse bugetare suplimentare.

Federația ACUE avertiza în 2026 că obligațiile restante rezultate din schema de plafonare sunt în valoare de 8,3 miliarde de lei, în timp ce bugetul actual este de doar 1,5 miliarde de lei.

Cât a costat schema

Aici încep cifrele care schimbă perspectiva. Potrivit analizelor din sectorul energetic și datelor prezentate în dezbaterea publică, schema de plafonare-compensare a energiei a generat obligații totale de aproximativ 30 de miliarde de lei pe toată această perioadă, din 2021 până la finele anului 2025. Nu toată suma aparține gazelor naturale. Schema a inclus și energia electrică. Totuși, ordinul de mărime este relevant.

Pentru comparație, 30 de miliarde de lei înseamnă mai mult decât bugetele anuale ale unor ministere importante și reprezintă o sumă comparabilă cu investiții majore în infrastructură.

Privită ca atare, suma nu ne spune prea multe. Privită prin prisma gospodăriilor, imaginea devine mai clară.

România are aproximativ opt milioane de gospodării. Dacă împărțim simplu cele 30 de miliarde de lei la acest număr, rezultă un cost teoretic de aproape 3.750 de lei pentru fiecare gospodărie. Desigur, calculul este orientativ. Nu toți banii au mers către populație. Schema a inclus și companii, instituții publice și alți beneficiari. Dar exercițiul arată dimensiunea reală a intervenției.

De unde au venit banii

Mulți români au avut impresia că statul a găsit undeva bani suplimentari pentru a plăti facturile. În realitate, statul nu produce bani. Resursele au provenit din bugetul public, din taxe și impozite, din contribuțiile speciale percepute companiilor din energie și, indirect, din împrumuturile contractate de stat.

O parte din finanțare a fost realizată prin Fondul de Tranziție Energetică, alimentat din contribuții speciale impuse unor companii energetice. Dar chiar și aceste venituri provin, în ultimă instanță, din activitatea economică și din consum. De aceea, economiștii spun adesea că energia subvenționată nu este gratuită. Costul este doar mutat din factura lunară în bugetul public.

Cât economisește o gospodărie

Să luăm un exemplu simplu. O gospodărie care consumă 100 kWh de gaze într-o lună ar fi plătit, la prețul plafonat de 0,31 lei/kWh, aproximativ 31 de lei. La un preț de piață de 0,40 lei/kWh, factura ar fi fost de 40 de lei. Diferența este de 9 lei lunar. Pe un an, ajunge la 108 lei.

Pare puțin, dar consumul de gaze crește puternic în sezonil rece. Iarna, o locuință încălzită cu centrală proprie poate ajunge ușor la 500 kWh lunar. În acest caz, factura plafonată este de 155 lei. La un preț de 0,40 lei/kWh, aceeași factură ar urca la 200 lei. Diferența este de 45 de lei pe lună, iar în cinci luni de iarnă, sprijinul depășește 225 de lei pentru aceeași gospodărie. Pentru familiile cu venituri reduse, această diferență este importantă. De aceea, schema a avut o justificare socială clară.

Ce a câștigat și ce a pierdut România

Ar fi greșit să analizăm doar costurile, deoarece schema a avut și efecte pozitive. În primul rând, a protejat milioane de gospodării de un șoc energetic major. În al doilea rând, a limitat impactul asupra inflației. Fără plafonare, prețurile la energie și gaze s-ar fi transmis mai rapid către alimente, servicii și alte bunuri.

În al treilea rând, a oferit predictibilitate într-o perioadă de volatilitate extremă. Mulți consumatori nu ar fi putut absorbi o dublare sau triplare a facturilor într-un interval scurt. Din acest punct de vedere, intervenția statului a avut o logică economică și socială.

Problema apare atunci când o măsură de urgență devine aproape permanentă. Schema a redus stimulentele pentru economisirea energiei, a creat presiune asupra bugetului public, a generat întârzieri la decontări, a complicat funcționarea pieței. În plus, ajutorul nu a fost direcționat exclusiv către consumatorii vulnerabili. Au beneficiat și gospodării cu venituri ridicate, care nu aveau nevoie de sprijin. Aceasta este una dintre criticile principale formulate de specialiști.

Un sprijin țintit costă mai puțin și ajunge mai eficient la cei care au cu adevărat nevoie.

Ce se întâmplă acum

Vechea schemă de plafonare-compensare pentru gaze s-a încheiat la 31 martie 2026. Totuși, Guvernul a adoptat un nou mecanism pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Acesta menține pentru consumatorii casnici prețul maxim de 0,31 lei/kWh.

Diferența este că noul sistem funcționează diferit și este construit mai mult pe reglementarea formării prețului decât pe schema clasică de compensare care a generat costurile uriașe din anii anteriori. Cu alte cuvinte, protecția pentru populație continuă, dar statul încearcă să evite repetarea notei de plată acumulate în perioada de criză.

Lecția energiei electrice

Cel mai bun exemplu despre ce se întâmplă după eliminarea plafonării este energia electrică. Schema pentru electricitate a expirat la 1 iulie 2025. După această dată, consumatorii au revenit la prețurile concurențiale din contractele de furnizare.

În perioada plafonării, un consumator cu până la 100 kWh lunar plătea maximum 0,68 lei/kWh. Cei cu consum între 100 și 255 kWh plăteau maximum 0,80 lei/kWh. După liberalizare, multe oferte au ajuns în intervalul 1,1-1,5 lei/kWh.

Să luăm exemplul unei gospodării care consumă 100 kWh lunar. În perioada plafonării, factura era de aproximativ 68 de lei. La un preț de 1,3 lei/kWh, factura urcă la 130 de lei. Creșterea este de aproximativ 62 de lei pe lună. Pe un an, diferența depășește 740 de lei.

Pentru un consum de 200 kWh, factura poate crește de la aproximativ 160 de lei la peste 260 de lei lunar, în funcție de ofertă. Acesta este motivul pentru care eliminarea plafonării a fost resimțită imediat de consumatori.

Paradoxul este simplu: gazul a părut ieftin pentru consumator, dar nu a fost ieftin pentru economie. Iar experiența energiei electrice arată ce se întâmplă atunci când protecția dispare și piața revine la prețurile reale.

Întrebarea pentru următorii ani nu este dacă statul trebuie să ajute consumatorii vulnerabili. Întrebarea este cât de mult își poate permite să ajute pe toată lumea în același timp. Într-o economie cu deficit bugetar ridicat, răspunsul devine din ce în ce mai dificil.