Piața asigurărilor a urcat la 6,8 miliarde lei în primul trimestru al anului. Polițele RCA au avut un rol central în evoluția sectorului 

Piața asigurărilor a urcat la 6,8 miliarde lei în primul trimestru al anului. Polițele RCA au avut un rol central în evoluția sectorului  Piața asigurărilor a urcat la 6,8 miliarde lei Sursă foto: ASF
Piața asigurărilor din România a continuat să crească în primul trimestru din 2026. Alexandru Petrescu, președintele ASF, a prezentat pe Facebook principalele date ale pieței. Subscrierile au ajuns la aproximativ 6,8 miliarde lei, în creștere cu 15% față de T1 2025. Raportul ASF detaliază evoluția RCA, a despăgubirilor, a rezervelor tehnice, a brokerilor și a investițiilor.

Datele prezentate arată o piață dominată în continuare de asigurările generale. Segmentul are o pondere de 77% în volumul total al subscrierilor. Asigurările de viață reprezintă circa 23% din total. RCA rămâne unul dintre segmentele centrale, cu prime brute subscrise de aproximativ 2,7 miliarde lei.

Subscrierile cresc cu 15%

„Încrederea și capacitatea de absorbție a riscurilor în economie se reflectă, în mod direct, în modul în care evoluează piața asigurărilor. În primul trimestru al anului 2026, piața asigurărilor din România a continuat să înregistreze o dinamică pozitivă, cu un volum total al subscrierilor de aproximativ 6,8 miliarde lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Segmentul RCA a rămas un pilon important al pieței, cu aproximativ 2,7 miliarde lei prime brute subscrise, în creștere cu 13% comparativ cu T1 2025, confirmând persistența unei cereri structurale pentru acest tip de protecție și rolul său stabil în arhitectura pieței. Piața asigurărilor de viață a înregistrat în primul trimestru al anului 2026 o evoluție pozitivă, în linie cu dinamica generală a sectorului, însă rămâne un segment cu pondere încă redusă în totalul subscrierilor. Din volumul total al primelor brute subscrise la nivel de piață, circa 23% revine segmentului de viață, ceea ce confirmă o contribuție stabilă, dar încă inferioară asigurărilor generale în structura globală a pieței. Evoluția acestui segment indică o creștere graduală a interesului pentru produse de protecție financiară pe termen lung, chiar dacă ritmul de dezvoltare rămâne mai temperat comparativ cu asigurările generale”, a scris Alexandru Petrescu.

Potrivit raportului ASF privind evoluția pieței asigurărilor în trimestrul I 2026, pe piața locală erau 24 de societăți autorizate. Alte 15 sucursale desfășurau activitate în baza dreptului de stabilire la 31 martie 2026. Primele brute subscrise de societățile autorizate de ASF au crescut cu 12%. Sucursalele active în România au avut un avans de 33% față de T1 2025.

Despăgubirile ajung la 3,3 miliarde lei

Indemnizațiile brute plătite, inclusiv sucursalele, au ajuns la circa 3,3 miliarde lei. Nivelul este cu 17% peste cel raportat în aceeași perioadă din 2025. Rezervele tehnice conform regimului Solvabilitate II s-au situat la 27,8 miliarde lei. Creșterea a fost de 22% față de perioada similară din anul anterior.

„Indemnizațiile brute plătite au atins circa 3,3 miliarde lei, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului precedent, evoluție care confirmă rolul practic al industriei în acoperirea riscurilor materializate. În paralel, rezervele tehnice au ajuns la 27,8 miliarde lei, în creștere cu 22%, consolidând baza de siguranță actuarială a sectorului și capacitatea acestuia de a susține obligațiile viitoare. Un rol important în piață revine canalului de distribuție prin brokeri, care au intermediat aproximativ 4,7 miliarde lei în prime, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului anterior. Gradul de intermediere rămâne ridicat în zona asigurărilor generale, unde brokerii gestionează aproximativ 85% din volum, în timp ce în segmentul asigurărilor de viață ponderea se situează la circa 13%”, a arătat Alexandru Petrescu.

Brokerii au distribuit circa 68% din volumul total al primelor brute subscrise. Gradul de intermediere a fost de 85% pentru asigurări generale și de 13% pentru asigurări de viață.

ASF menționează cazul DallBogg

Indicatorii de solvabilitate se mențin supraunitari la nivelul pieței, potrivit lui Petrescu. El a transmis că evoluțiile indică o industrie care își menține echilibrul între creștere, capacitate de plată și prudență investițională. Raportul ASF arată că investițiile societăților de asigurare au ajuns la 39,5 miliarde lei. Obligațiunile guvernamentale au o pondere de circa 62,9% în valoarea totală a investițiilor.

„În acest context, rolul Autorității de Supraveghere Financiară se manifestă în mod constant prin acțiuni de natură prudențială și corectivă, menite să prevină acumularea dezechilibrelor și să protejeze interesele asiguraților. Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă măsurile adoptate în cazul DallBogg, unde intervențiile timpurii ale Autorității au vizat limitarea riscurilor asociate conduitei de piață și asigurarea continuității funcționării corecte a mecanismelor de despăgubire și protecție a consumatorilor”, a mai scris Alexandru Petrescu pe Facebook.

0 comentarii