România vrea să se impună pe piața globală a mineralelor rare. Ce șanse avem să prindem un loc la masa bogaților

Ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, anunța nu de mult pe un post de televiziune o nouă „victorie” a României. Potrivit oficialului, țara noastră se află pe primul loc în rândul statelor UE în ceea ce privește resursele de minerale rare.

Anunțul a urmat discuțiilor strategice avut de delegația României la Washington la începutului acestui an. În vizita făcută peste Ocean, unul dintre subiectele principale abordate de ministrul de Externe Oana Țoiu și consilierul Radu Burnete l-a reprezentat mineralele rare.

Dacă ne întoarcem puțin mai mult în timp, putem spune că deplasarea în Statele Unite nu a fost întâmplătoare. În decembrie trecut, Nuclearelectrica a semnat un acord cu compania americană Critical Metals Corp. Acordul semnat de singurul producător de energie nucleară din țara noastră, deținut în proporție de 82,5% de stat, urmărește crearea unei capacități locale de prelucrare a metalelor rare. Locația aleasă este Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu (FPCU) Feldioara.

Dependența este în creștere

Toată această abundență de anunțuri vine în contextul în care Uniunea Europeană conștientizează tot mai acut dependența sa de furnizorii externi de minerale rare. Situație cu care se confruntă și Statele Unite și care este unul dintre obiectivele urmărite de președintele Donald Trump în Groenlanda.

Presiunea a devenit tot mai accentuată odată cu tensionarea relațiilor comerciale cu China. Marea Republică Populară controlează aproximativ două treimi (65%) din producția mondială de produse obținute din pământurile rare. Procentul este și mai mare în ceea ce privește capacitatea de prelucrare – 90%.

La nivelul Uniunii Europene, conform datelor din urmă cu doi ani, aproape 95% din acest tip de produsele provenea din importuri. O situație critică, în condițiile în care produsele sunt esențiale în industria regenerabilelor și a apărării, în producția de semiconductori, echipamente medicale și industriale de înaltă performanță, dar și de bunuri de larg consum.

Conform analiștilor, blocul comunitar înregistrează întârzieri cronice în domeniu. Cu toate acestea, oficialii de la Bruxelles susțin că bătălia nu este pierdută și că „independența” poate fi recâștigată.

„În contextul provocărilor din ultimii ani și al unei situații geopolitice volatile, s-a vorbit tot mai mult despre întărirea autonomiei strategice a Uniunii și reducerea dependențelor de materii prime critice față de state non-UE. În acest sens, Critical Raw Materials Act, Net Zero Industry Act, Clean Industrial Deal și, mai recent, Industrial Accelerator Act au subliniat importanța explorării, procesării și reciclării materialelor critice din UE, dezvoltării tehnologiilor curate și, implicit, a reindustrializării Europei”, explică Sabina Strîmbovschi, senior researcher și Team Lead (Industrie) în cadrul Energy Policy Group (EPG).

Avantajele lanțului integrat

Pentru a realiza acest deziderat, statele membre ale UE ar trebui să acționeze în cadrul unui plan armonizat. Lucru care nu s-a întâmplat timp de ani la rând.

Nici în prezent Bruxellesul nu a reușit să dezvolte și consolideze un lanț industrial integrat de extragere și valorificare a mineralelor rare. Spre deosebire de China, care a prioritizat acest sector de câteva decenii. Politicile Beijingului au facilitat crearea și consolidarea unui „circuit complet” eficient. Lanțul asiatic include de la etapa de extracție și rafinare, până la cea de producție a magneților, metalelor și aliajelor, precum și valorificarea acestora în aval.

Iar Europa, nu doar UE, și Statele Unite au devenit clienții principali ai Chinei. Eficiența sistemului integrat dezvoltat a permis Beijingului să realizeze economii de scală semnificative. Ca urmare, ofertele făcute erau la prețuri fără concurență pe piața globală de minerale rare.

În aceste condiții, majoritatea țărilor au optat pentru importuri, în defavoarea dezvoltării capacităților proprii, care ar fi venit cu costuri mari. Nu a fost însă singurul argument în cazul statelor europene, unde procesele de autorizare a exploatărilor miniere și a celor de rafinare sunt îndelungate și complexe. Restricțiile de mediu sunt extrem de stricte, iar resursele de finanțare au fost limitate până în urmă cu câțiva ani.

Strategia Beijingului

Situația a început să se schimbe în Europa abia la începutul anilor 2020. Dar China avea deja un avans de aproape patru decenii în domeniul pământurilor rare și beneficiază de avantajul unei economii centralizate. Element benefic în acest caz, pentru că elimină majoritatea blocajelor cu care se confruntă statele europene și nu numai.

Beijingul a construit și dezvoltat huburi integrate, care includ toate verigile lanțului. Companiile de stat chineze planifică și coordonează integral procesele, inclusiv pe cel de cercetare și dezvoltare. Totul având în spate finanțarea generoasă asigurată de statul chinez, care controlează și exporturile țării.

Cu o asemenea eficiență, nu este de mirare că UE importă, în prezent, din China aproape 98% din magneții produși din minerale rare. În aceste condiții, Bruxellesul pare mult întârziat în planurile sale de obținere a independenței. Sau, cel puțin, mult mai mult decât Statele Unite, Canada sau Australia. Țări care au luat măsuri mult mai devreme și și-au dezvoltat capacități proprii de extracție, rafinare, prelucrare sau producție. Alte state, precum Japonia sau Coreea de Sud, au găsit soluții prin care să evite dependența de China prin crearea de lanțuri de aprovizionare alternative.

Țările cu cele mai mari resurse de minerale rare

La momentul actual, conform US Geological Survey Mineral Commodity Summaries, rezervele de minerale rare la nivel global sunt estimate la 130-160 milioane de tone. Din acestea, aproape o treime este deținută de China. Top 5 mondial arată astfel:

• China – 44 milioane de tone.

• Brazilia – 21 milioane.

• India – 6,9 milioane.

• Australia – 5,7 milioane.

• Rusia – 3,8 milioane.

Ierarhiile se schimbă însă rapid. O estimare recentă a resurselor din mina dezvoltată de Rare Earths Norway, cel mai mare proiect european în domeniul mineralelor rare, indică un potențial de 15,9 milioane de tone. Producția sa va începe la sfârșitul anului 2031, iar zăcământul va asigura circa 800 de tone de neodim și praseodim. Sunt minerale esențiale pentru fabricarea magneților permanenți utilizați pentru vehicule electrice, turbine eoliene, echipamente electronice și aplicații de apărare. Deși cantitatea este impresionantă, aceasta va asigura doar 5% din necesarul de minerale rare al UE.

„Până în 2035, UE își propune să crească aportul sectorului manufacturier la PIB. De la 14%, cât se înregistra în 2024, la 20%. Cu accent pe industriile energo-intensive, cum este de exemplu sectorul de producție a cimentului, aluminiului, industria chimică, siderurgia, tehnologiile curate și sectorul auto. Prin urmare, statele europene cu o bază industrială importantă și tradiție în minerit, precum Germania, Franța, Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Polonia, Spania, Grecia și România, sunt așteptate să contribuie la acest obiectiv european de reindustrializare și de dezvoltare a noilor industrii, cum ar fi tehnologiile curate”, precizează expertul EPG.

Suntem campioni la diversitate

În acest context, pretențiile României la titlul de țara europeană cu cele mai multe resurse de minerale rare pare nerealist. Cel puțin sub aspect cantitativ.

Stăm însă mai bine în ceea ce privește varietatea. Potrivit ministrului Energiei, avem „16 din cele 32 de elemente critice, considerate critice la nivel european, care se găsesc doar în ţara noastră şi maxim încă într-o ţară membră UE”. Conform estimărilor oficiale, România are aproximativ 60 de minerale diferite.

În ianuarie, canadienii de la Leading Edge Materials făceau publică descoperirea unor resurse potențiale importante de minerale rare în Munții Apuseni. Conform sursei citate, este vorba de miniereuri de uraniu, aur, cobalt, nichel, plumb și zinc, care ar putea fi exploatate comercial.

Sunt date care se bazează însă pe cartografierile și explorările făcute în urmă cu câteva decenii și care nu au mai fost actualizate. O reluare a acestora, cu tehnologii moderne, ar putea oferi rezultate surprinzătoare. Iar acest lucru este pe cale să se întâmple. Ministrul Radu Miruță (fost ministru al Economici, în prezent al Apărării) anunța anul trecut lansarea unei hotărâri de guvern pentru dezvoltarea unui program geologic dedicat. Rolul acestuia va fi de a crea o bază de date completă cu resursele neenergetice ale României, cu accent pe pământuri și metale rare.

Ce șanse are România

Chiar dacă nu are cele mai mari resurse de minerale rare, potențialul României însă unul solid. O dovadă clară în acest sens este poziția președintelui Trump, care este „ferm angajat” să colaboreze cu partenerii internaționali, printre care se numără și România. Obiectivul urmărit este de a „asigura aprovizionarea sigură şi fiabilă cu minerale esenţiale necesare”, conform mesajului Ambasadei SUA la București.

Nu este vorba însă doar de resursele existente, exploatate sau nu, ci și de poențialul de valorificare a acestora. Contractul dintre FPCU Feldioara și Critical Metals Corp oferă șanse țării noastre de a deveni un jucător important pe zona de rafinare. Conform anunțului oficial al americanilor, aproximativ 50% din concentratele de minerale rare extrase din zăcământul Tanbreez, din sudul Groenlandei, ar urma să fie procesate în țara noastră.

„În plus față de fabrica de prelucrare a metalelor rare de la Feldioara, ar mai fi de luat în calcul și cele trei proiecte de interes strategic, aprobate de Comisia Europeană anul trecut, în valoare totală de 615 milioane euro. Este vorba de proiectul de al Rovina, pentru cupru, dezvoltat de compania Euro Sun Mining, din Canada, și proiectul Verde Magnesium, de la Budureasca, pentru magneziu, susținut de investitorul american Amerocap. Pe listă este și exploatarea de grafit de la Baia de Fier, deținută de compania de stat Salrom”, spune Sabina Strîmbovschi.

Potrivit expertului, România este recunoscută pe plan mondial pentru faptul că beneficiază de resurse de grafit. „Prin exploatarea acestora, putem produce baterii, iar prin procesarea avansată a grafitului se obține produce grafen, care poate fi folosit pe scară largă în industria electronică, aerospațială, apărare, energie și auto”, adaugă specialistul.

Planuri mari! Dar și realizabile?

Rafinarea reprezintă un domeniu extrem de important, în care majoritatea capacităților sunt deținute de China. Iar deținătorii de resurse nu par să se înghesuie să dezvolte unități de procesare din cauza costurilor, a reglementărilor și a riscurilor de mediu. Pe care însă România este dispusă să și le asume. Pentru că, așa cum spunea ministrul Ivan, ar putea atrage mari jucători din industriile client interesați să își dezvolte capacități de producție aproape de zona de procesare.

„Deși partea de prelucrare a metalelor rare este mai puțin poluantă decât activitatea de extracție, este esențială utilizarea de tehnologii noi, cu un impact redus asupra mediului și o tratare corectă a deșeurilor. Pentru a nu rămâne doar în fazele de extracție și procesare a materiilor prime, un următor pas ar fi dezvoltarea celorlalte componente ale lanțului industrial. Acesta vizează fabricarea materialelor și integrarea lor în aplicații industriale, astfel încât să ne asigurăm că acele componente cu valoare adăugată sunt dezvoltate în țară. De asemenea, dezvoltarea unor facilități de reciclare a metalelor rare reprezintă o altă nișă ce merită explorată datorită rolului important pe care îl joacă în recuperarea materialelor critice, cum ar fi cele din baterii, însă cu un impact asupra mediului mai redus”, mai punctează Sabina Strîmbovschi.

Există deci premise ca planurile de impunere pe piața globală de minerale rare să se realizeze. Este adevărat, de aici până la atragerea marilor jucători mai este cale lungă de străbătut. Dar primii pași sunt făcuți deja.