Șeful ASF crede că România poate transforma piețele financiare non-bancare într-un motor de dezvoltare economică. Ce arată datele Comisiei Europene

Șeful ASF crede că România poate transforma piețele financiare non-bancare într-un motor de dezvoltare economică. Ce arată datele Comisiei Europene Foto: Facebook
România are șansa de a transforma piața de capital, sistemul de pensii private și sectorul asigurărilor în surse importante de finanțare pentru economie, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.

Declarațiile vin în contextul publicării de către Comisia Europeană a Pachetului de primăvară al Semestrului European 2026. Documentul analizează evoluția economiilor statelor membre și principalele direcții de dezvoltare ale Uniunii Europene.

Într-o postare publicată pe Facebook, șeful ASF a subliniat ce evidențiază raportul dedicat României. Este vorba atât provocările economiei locale, cât și oportunitățile existente pentru dezvoltarea piețelor financiare non-bancare. Potrivit lui, documentul CE transmite un semnal important privind rolul pe care îl pot avea piețele financiare. Nu doar în susținerea investițiilor, ci și a dezvoltării economice.

„Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, acest raport este important mai ales prin direcția pe care o indică. România are astăzi o oportunitate majoră: aceea de a transforma piețele de capital, sistemul de pensii private, sectorul asigurărilor în piloni mai puternici ai finanțării economiei reale”, a scris Alexandru Petrescu.

Președintele ASF atrage atenția că indicatorii analizați de Comisia Europeană arată un decalaj important față de media europeană. Dar, de asemenea, și un potențial considerabil de dezvoltare. „Capitalizarea bursieră a acțiunilor listate în România a ajuns la 12,4% din PIB în trimestrul al doilea din 2025, față de media Uniunii Europene de 67,9%. Activele financiare ale gospodăriilor reprezentau, la finalul anului 2024, aproximativ 63% din PIB, comparativ cu 212% media europeană, iar activele financiare pe cap de locuitor se situau la aproximativ 11.900 de euro, față de circa 85.000 de euro în UE. Aceste cifre trebuie interpretate ca indicatori ai unui spațiu semnificativ de creștere”, spune președintele ASF.

Investitorii caută tot mai multe alternative

În opinia lui Petrescu, România dispune de resursele necesare pentru a valorifica acest potențial. El susține că există companii care pot crește. De asemenea, antreprenori care au nevoie de finanțare și investitori interesați de noi oportunități de plasament.

Șeful ASF amintește că în ultimii ani piața de capital s-a dezvoltat gradual. Interesul populației pentru investiții a crescut, iar sistemul de pensii private a continuat să se extindă. În același timp, educația financiară a devenit o temă tot mai prezentă în spațiul public.

Companiile românești depind încă de finanțarea proprie

Potrivit lui Petrescu, raportul Comisiei Europene evidențiază și o problemă importantă pentru economia locală. Mai precis, dependența ridicată a companiilor de resursele proprii atunci când realizează investiții. „O economie competitivă are nevoie de finanțare diversificată, de piețe de capital funcționale, de investitori instituționali puternici, de asigurări relevante pentru protecția oamenilor și a companiilor, de pensii private solide și de un nivel mai ridicat de încredere financiară. Raportul Comisiei Europene evidențiază și faptul că firmele românești continuă să depindă într-o măsură ridicată de finanțarea internă, aproximativ 71% din finanțarea investițiilor, peste media UE. Piața de capital poate deveni, în anii următori, un canal mai puternic prin care companiile românești să atragă resurse pentru investiții, inovare și extindere”, menționează Alexandru Petrescu.

Acesta consideră că dezvoltarea piețelor financiare non-bancare este esențială pentru creșterea competitivității economiei și pentru susținerea investițiilor pe termen lung.

ASF: România trebuie să recupereze decalajele existente

Președintele ASF a recunoscut că România are încă diferențe importante de recuperat față de statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, el consideră că perspectivele de creștere rămân solide dacă sunt create condițiile necesare pentru dezvoltarea piețelor financiare. „Iar una dintre lecțiile importante ale raportului este că acest potențial poate fi valorificat prin piețe financiare mai mature, prin investitori mai bine informați și prin instituții care lucrează consecvent pentru stabilitate și dezvoltare”, și-a încheiat postarea președintele ASF.

Datele CE sugerează că România se află încă la o distanță considerabilă de media europeană. Nu doar în ceea ce privește dezvoltarea piețelor financiare și acumularea de active financiare. În același timp însă, aceste decalaje indică și existența unui potențial important de creștere pentru următorii ani, dacă sectorul financiar non-bancar va continua să se dezvolte.

0 comentarii